25.Regina Berbecolina CamYsis a planetei Berbecolandia

                Sweet Aladdin, intră valvârtej în vechea librărie din Madrid. Nu era nimeni la acea oră, ceasul din perete afişa noaptea-jumătate şi începu să caute de zor răsturnând sutele şi miile de cărţi ce-i cădeau la îndemână. Prin puterile sale clarvăzătoare, dibui până la urmă ceea ce căuta. Simţea el, chiar înainte să plece de pe insulă, că răspunsul îl va găsi în librăria frumoasei Cristalina. Într-un colţ ascuns vederii, pe ultimul raft foarte greu accesibil, într-o încăpere, un fel de magazie de vechituri, unde praful timpului îşi etala cu mândrie stratul, găsi o carte veche cu coperţi de piele şi paginile îngălbenite, scrisă codificat în grupări de cifre şi semne agharthe, prea binecunoscute de sultan, deoarece le studiase undeva prin clasa a-VII-a de la şcoala primară, pe Insula Magică.
               După ce o răsfoise de câteva ori la rând, găsi într-un final, capitolul HIMENIERA”, care-i captă pe dată atenţia. Începu să citească cuprins de o uşoară emoţie toate detaliile, rămânând surprins pentru că habar n-avea până atunci că există un registru a himenelor pierdute.

              Bucuria îi fu enorm de mare, gândindu-se cât de repede s-a mişcat, văzându-se deja trecând prima probă cu brio, demonstrând astfel iubitei sale că o merită cu adevărat. Cu trofeul sub braţ, zâmbitor şi plin de sine, ordonă toate cărţile deranjate, prin evocarea unei entităţi ce-i stătea la dispoziţie mereu în treburi de curăţenie şi a duhului personal din lampa magică, închisese apoi uşa cu o vrajă, lăsând totul în ordine, la fel cum găsise. Se urcă triumfător pe covor purtând valoroasa comoară sub braţ cu un aer foarte optimist şi se îndreptă în mare grabă, spre planeta Berbecolandia.
             Această mică şi importantă planetă, se află sub influenţa şi conducerea directă a planetei Marte, unde după cum aflase din cartea descoperita, Magiciana Berbecolina Camysis, este stăpâna şi responsabila registrului himenelor pierdute.        

            Ateriză în grabă, fascinat de mirificele peisaje, vârfurile munţilor ce se vedeau la orizont, toate erau în perechi, părând uriaşe, frumoase şi maiestuoase, corne. Admiră păşunile întinse, populate cu fel de fel de ierbivore, toate încornorate şi în special, rasa predominantă, turmele imense de berbeci, enormi şi vânjoşi, precum zimbrii de pe Pământ, odinioară. Se miră nespus, observând că toate fiinţele, dar absolut toate, poartă extraordinarele trofee. Asistă privind cu nesaţ, luptele ce se dădeau continuu, între aceşti faimoşi berbeci, lupte care de fapt, erau doar nişte jocuri sau mai binespus, terapii benefice întru menţinerea şi înfrumuseţarea, coarnelor.. Zâmbi puţin la vederea unui "berbeco-iepure" care îşi disputa teritoriul cu un "berbeco-motan", într-un  duel, părând doi tăuraşi în miniatură şi la diferitele rase de "berbeco-păsărele" cornute, care behăiau într-un tril asurzitor şi umpleau coroanele copacilor.
            Nu întârzie prea mult, minunându-se de " berbeco-minunile" şi frumuseţile acestei planete, deoarece era nespus de grăbit în a-şi rezolva problemele şi a se întoarce învingător în braţele iubitei sale. Văzând în zare castelul preaînţeleptei Camysis Berbecolina, acceleră puţin şi într-un moment debarcă în faţa reginei, care-l aştepta în poarta principală, cu uşile larg deschise.
            Frumoasa magiciană, îmbracată într-o rochiţă de un roşu aprins cu volănaşe ce-i scotea foarte bine în evidenţă sufletul ei provocator şi neastâmpărat totodată, cu un decolteu adânc, făcut să ameţească privitorul şi să-i dea frâu liber imaginaţiei, cu renumitele-i corniţe uşor împletite cu vârfurile în sus, având un aer de parcă ar spune, nu te încumenta, de crezi că nu eşti în stare, îi ură zâmbitoare bun venit, sultanului!
          - Sărut mâna mărită regină! Sunt sultanul Sweet Aladdin de pe Insula Magică a Fericirii! spuse Aladdin zâmbitor, mutându-şi privirile succesiv de la decolteul reginei la coarne şi invers. Şi...
         - Îmi imaginez că eşti cine spui! îl întrerupse Berbecolina şi la fel, ştiu pentru ce ai venit. Mi-a spus oracolul. Frumosule, ai cam întârziat, Principele Încruntat, a fost deja aici!
         - Ce? Cum? Ce vrei să spui? Cum a putut să ajungă înaintea mea? Eu sunt cel care a descoperit cartea şi am descifrat codul, astfel am ajuns aici! Nu se poate! Oare şi-a băgat magul bagheta? N-aş crede, nu mi-ar face aşa ceva! Totuşi, cum a reuşit să te găsească şi să ajungă înaintea mea?
        - Păi simplu, a intrat în google! Tu, printre cei mai vestiţi informaticieni, ai uitat că există internet? Principele, a intrat în blog-ul meu personal mi-a scris un mesaj cu şi despre ceea ce caută! Simplu nu? Astfel, i-am spus să vină, i-am dat himenul Prinţesei Cristalina şi chiar cu puţin înainte să ajungi tu, a plecat!
           Sultanul, văzu roşu dinaintea ochilor, încercat fiind de simptomele unui atac de cord, se blocase. Lacrimi amare i se împleteau în barbă. Se credea pierdut. Îi venea să-şi scoată duhul din lampă, să-l ia la bătaie dar apoi, dintr-odată se resemnă, amintindu-şi că există o a doua probă şi aceea, nu are cum să o piardă, ştiind deja din nenumăratele lui experienţe şi cursuri sexuale cum se ajunge şi unde se găseşte renumitul punct,, G”,mai bine decât oricine.
            Salută cu o plecăciune, îşi luă la revedere şi în momentul când era pe punctul să urce pe covor, Magiciana Camysis Berbecolina îl opreşte spunându-i:
         - Alteţă! Nu pleca! Mai există un himen înregistrat pe numele Cristalinei! L-am verificat, are acelaşi ADN, nu ştiu cum a ajuns aici, dar a aparţinut prinţesei! Ţi-l înmânez, dar înainte de asta, trebuie să treci un examen, o probă! După cum ştii, nimic nu se obţine gratis în univers!
           Dintr-odată chipul sultanului, se lumină. Uimirea şi surpriza auzind cele spuse, îi coloră din nou obrajii, tensiunea arterială i se stabiliză şi după ce înghiţi de vreo câteva ori în sec, răspunse destul de emoţionat:
        - Bine! Ştii că pentru iubita mea voi face orice îmi ceri! Ce trebuie să fac? Dar, fratele meu, a trebuit şi el să treacă această probă?
        - Desigur, pentru el a fost chiar uşor! A trebuit să dezlege, o ghicitoare destul de simplă! Dar să nu ne grăbim, poate eşti mai norocos decât el! Uite aici, vino mai aproape că nu te iau în coarne! Bagă mâna în acest glob de cristal plin cu bile şi scoate un număr!
          Aladdin se supuse şi extrase repede un număr, Camysis Berbecolina deschide bila şi zâmbind îi spuse!
        - Numărul treisprezece! Frumos număr, pe Pământ parcă e şi ziua de marţi! Ai cam sfeclit-o, dar să nu ne grăbim...
         Nedumerit sultanul întrebă:
       - Şi, ce-i cu numărul ăsta, ce vrea să spună?
       - Acuşica ne uităm în registru şi vedem ce trebuie să îndeplineşti! Spunând acestea bătu din palme şi un frumos adept iniţiat al frumoasei regine de culoarea cafelei cu lapte, cu coarnele în vânt şi cu un corp sculptat de invidiat, se apropie lăsându-i la picioare printr-o înclinare supusă, registrul cerut. Berbecolina, scuipă în degete, rasfoi puţin şi-l deschise la numărul treisprezece!
          Păstră un moment de tăcere, Aladdin era foarte nerăbdător, observă pe faţa reginei ceva urme de nelinişte şi nişte zâmbete cam zeflemitoare, dar imediat aceasta continuă:
        - Hmm nu va fi uşor, îţi spusesem eu, dar nici greu! Te vei încarna pe pământ într-o femeie. Vei creşte într-o familie musulmană, te vei mărita, vei fi supusă soţului şi familiei, îţi vei pierde himenul foarte tânără şi vei da naştere la treisprezece copii. Vei învăţa supunerea, răbdarea, durerea dusă la limite şi iertarea. Când toate acestea le vei fi experimentat, atunci vei fi desăvârşit în iubire şi vei merita pe deplin dragostea Prinţesei Cristalină. Vei ştii să respecţi orice femeie, în fiecare te vei recunoaşte şi le vei iubi peste măsură. Îţi vei cere iertare întotdeauna celor cărora le vei greşi, chiar şi cu gândul. Când te vei întoarce, capacitatea ta de a iubi v-a fi multiplicată şi aura îţi va străbate toate dimensiunile universului. După cum ştii, noţiunea timpului nu există aici, până îţi pregătesc eu plicul cu himenul prinţesei, tu deja te vei fi întors, aşadar, pregăteşte-te de drum! Dacă ai ceva întrebări, îţi stau la dispoziţie.
        - Mărită regină, îmi voi îndeplini misiunea, chiar dacă îmi pare destul de grea, totuşi vreau să ştiu, principele a trecut vreodată prin aşa ceva? Dar Magul Ţânţărin?
       - Desigur dragul meu Sweet Aladdin, n-ar trebui să-ţi spun acest lucru, dar fiecare membru, al Insulei Magice a Fericirii, care a decis să se însoare şi a jurat iubire veşnică unei femei, a trebuit să treacă printr-o încarnare pe pământ, în trupul unei femei. După vibraţia iubirii fiecăruia, i-a fost dată misiunea de îndeplinit. Principele, de fapt adineaori am glumit cu ghicitoarea, a fost reîncarnat într-o ţigancă, datorită dispreţului ce-l avea pentru această rasă şi mai ales pe cerşetoarele din faţa supermareket-urilor. A avut vreo zece puradei cu cinci bărbaţi, a fost închis pentru prostituţie şi cerşetorie, a răbdat foame, a trecut prin multe, a suferit tratamente destul de "sado", dar a depăşit cu brio această probă. Magul Ţânţărin a fost cel mai oropsit. A fost reîncarnat în Cleopatra apoi într-o vrăjitoare, fiind omorât cu pietre şi ultima dată într-o negresă într-un trib de canibali, unde a avut douăzeci şi cinci de copii, dintre care mai mulţi de jumătate au fost mâncaţi de triburile vecine. Biata femeie, sfârşise într-un cazan de ciorbă, nu înainte de a fi fost bătută, schingiuită şi violată brutal de toţi membrii grupului rival. Auzind acestea, sultanul zâmbi oarecum satisfăcut, apoi îi spuse reginei că este pregătit. Aceasta îl atinse cu bagheta ei magică şi Aladdin dispăruse, în temerara misiune.
         Nu ne vom ocupa aici cu amănuntele reîncarnării sultanului, acesta, trecu proba cu succes şi până ce frumoasa Camysis Berbecolina, pregăti plicul cu himenul mult dorit, reveni şi se înfăţişă dinaintea ei, aruncându-se în genunchi, cu fruntea atingând solul în cea mai umilă şi totodată mulţumitoare plecăciune. 

        Zâmbetul i se schimbă total, surâsul zeflemitor îi dispăruse şi ochii săi negrii şi adânci emanau atâta iubire încât nici o femeie nu ar fi rezistat privirii sale. Aura sa, încălzea întreg universul şi primul cuvânt adresat reginei Camysis Berbecolina a fost:
        - Iertare mărită magiciană, pentru îndrăzneala cu care v-am privit când am ajuns aici! Atunci, credeam că toate mi se cuvin de drept, nu cunoşteam iubirea la aceste nivele şi vibraţii! Vă mulţumesc pentru desăvârşirea mea în sentimentul iubirii.
        - Ridică-te prea bunule sultan! îi spuse regina cu lacrimi în ochi, văzând frumoasa şi deplina transformare a lui Aladdin. Nu-mi rămâne decât să mă minunez încă odată de puterea iubirii şi să-ţi înmânez  preţuitul trofeu! spunând acestea îi puse în palmă un plic sigilat, cu eticheta prinţesei Cristalina.
          Sultanul îl primi în palmele sale ca pe cel mai de preţ diamant, mâinile îi tremurau şi nu prididea cu mulţumirile, în gândul său, sperând ca totuşi Principele Încruntat să fi greşit, neştiind de surpriza ce le pregătise magul amândurora.
          Îşi luaseră rămas bun cu multe îmbrăţişări, Berbecolina îi promisese că-i va boteza fiul, Aladdin îi răspunse bucuros că o va aştepta nerăbdător şi cu mare bucurie, apoi săltă pe covor, îl programă la viteză maximă şi într-o clipă ateriză în curtea palatului de cleştar, în acelaşi timp cu Principele Încruntat şi intrară împreună, ambii crezând că au câştigat proba, principele neavând cunoştinţă de al doilea himen şi sultanul crezând că al său doar, este cel autentic.
          Se înfăţişară în faţa magului şi a întregii adunări cu o plecăciune, în acelaşi timp, ambii aruncându-i ocheade prinţesei şi-i înmânează plicurile spre autentificare. Magul le luă, le dădu lady-ei Măseluţă fără să le dea importanţă, spre a le pune la loc sigur şi se adresă mulţimii:
          - Stimaţi invitaţi! A doua probă se anulează! Punctul ,,G” este o himeră, există doar în mintea anumitor femei şi funcţionează pe baza autosugestiei.
           Totul a fost o glumă, de fapt principele nu ar putea să-i facă fratelui său sultanul, aşa ceva. Prinţesa Cristalina într-adevăr îi iubeşte pe amândoi, dar inima ei a fost daruita întru eternitate Altetei sale Sweet Aladdin! Şi acum, marea surpriza! Există un lucru pe care cei doi fraţi nu-l cunosc şi anume, existenţa a două Prinţese Cristalina!
             Spunând acestea, dinspre salonul prezidenţial , îşi face apariţia sora geamănă a prinţesei, Prinţesa Cleştarina. Aceasta a fost crescută şi educată de elfii de pe insulă şi pregătită pentru a fi soţia Principelui Încruntat!  Principele a recunoscut-o imediat ştiind dintr-o privire că este aleasa inimii sale, sufletul său pereche mult visat şi ambii simţiseră, că sunt făcuţi unul pentru celălalt.
La fel ca şi prinţesa Cristalina, Cleştarina şi-a făcut practica pe pământ, în timpul când cealaltă era pe insulă, astfel, în viaţa pământeană erau una şi aceeaşi, absolvind toate examenele evoluţiei la şcoala terestră.
             Prinţesele, alergară una spre cealaltă fericite şi bucuroase că în sfârşit se cunosc, se sărutară şi se îmbrăţişară lung, lacrimile ştergându-le machiajele şi înroşindu-le puţin ochii, dar Lady Chit-Chit fiind aproape le rearanjă într-o clipită.
Fiecare dintre ele simţea existenţa celeilalte, aveau aceleaşi amintiri erau precum două clone pe pământ, abia pe insulă şi-au recăpătat identităţile separate. Prinţul şi sultanul, se îmbrăţişară, prinţesele se aruncară în braţele lor, mulţimea aclamă puternic cele două cupluri şi magul încheie rapid ambele nunţi.
            Perechile se sărutară şi-şi jurară credinţa eternă, apoi toţi se lansară pe ringul de dans, deschizând cea mai mare petrecere şi nuntă de pe Insula Magică şi univers, ce dură până la plictisirea invitaţilor, unii încă şi în aceste clipe mai petrec...

Vizualizări: 69

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Nici aici nu te-ai dezminţit în ''cumplita'' imaginaţie. Surprize neobişnuite, delicioase... cum că ai găsi himenul prin cărţi sau pe google... ce gogomănie domnule!! M-a amuzat furtunos. Apoi apropierea de basmul românesc, că trebuie să îndeplineşti anumite cazne sau dorinţe care te fortifică, pentru a ajunge la vasul plin cu fericire, îmbogăţeşte cititorul. M-au amuzat şi numele, mai ales numele tuturor personajelor din aceste scrieri, dar Cleştarina mi-a smult cel mai candid zâmbet. Nu mai vorbesc de Berbecolina...

Am văzut că nunta s-a încheiat. Nu ştiu ce mai poate urma după asta... dar nici cu imaginaţia ta nu mă pun Nik. Desigur Magul cu Aladdin sunt în cancelarie, costumaţi în clovni, că pe insulă văd că s-au plictisit.

Şi acum ceva greşeluţe:

întrun tril asurzitor,- într-un tril...

dacă crezi că nu eşti în stare, - de crezi că nu eşti în stare. în acest fel sună puţin cacofonic

unde a avut 25 de copii ,- numeralul de scris cu litere

la aceste nivele şi vibraţie! - se cer vibraţii, pentru că sunt şi nivele

amândoura. - amândurora

Curioasă de urmare, Sofy

 Mii de mulţumiri Sofy!  am corectat, N-aş putea fără ochiul, tău căruia nu-i scapă nimic aş fi mort!:) Mă bucur că  ţi-a plăcut, urmează încă destule capitole, se aşteaptă "războiul" pe insula magică! apoi nasc prinţesele,  alte chefuri şi distracţii... :))

 Cu deosebită admirtaţie,

Imaginatie, imaginatie... Am citit cu placere.

Cu prietenie,

Mulţumesc Corina,   cu drag!

Corina Militaru a spus :

Imaginatie, imaginatie... Am citit cu placere.

Cu prietenie,


am corectat dragă Miha, nimic nu-ţi scapă! :)) mulţumesc din suflet!
Mihaela Popa a spus :

:)

bogată imaginaţie, admiraţie!

de corectat

"simtomele" - simptomele

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Lui Monica Pester i-a plăcut discuţia Așteptându-i pe ruși a lui Grig Salvan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog din cartea cu tine a lui petrut dan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog gutui în floare (valentă) a lui Stanescu Valentin
cu 1 oră în urmă
Lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora i-a plăcut profilul lui Camelia Ardelean
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora îi place postarea pe blog Cu-aripi de ierburi nalte și descânt - vilanelă* (pastorală) a lui gabriel cristea
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora îi place postarea pe blog se scutură o primăvară peste noi a lui Vasilisia Lazăr
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora îi place postarea pe blog din cartea cu tine a lui petrut dan
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora îi place postarea pe blog Instigare la dor a lui Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora îi place postarea pe blog gutui în floare (valentă) a lui Stanescu Valentin
cu 3 ore în urmă
Postare de log efectuată de Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 3 ore în urmă
chindea maria elena a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ca fulgerul inimii să poarte un nume a utilizatorului chindea maria elena
cu 4 ore în urmă
chindea maria elena a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ca fulgerul inimii să poarte un nume a utilizatorului chindea maria elena
cu 4 ore în urmă
chindea maria elena a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ca fulgerul inimii să poarte un nume a utilizatorului chindea maria elena
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Aducere aminte a lui Camelia Ardelean
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog E prea devreme... a lui Camelia Ardelean
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Pierdută de mine a lui Camelia Ardelean
cu 4 ore în urmă
chindea maria elena a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cu-aripi de ierburi nalte și descânt - vilanelă* (pastorală) a utilizatorului gabriel cristea
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului chindea maria elena îi place postarea pe blog Cu-aripi de ierburi nalte și descânt - vilanelă* (pastorală) a lui gabriel cristea
cu 5 ore în urmă
chindea maria elena a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog treceri a utilizatorului nicolae vaduva
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului chindea maria elena îi place postarea pe blog treceri a lui nicolae vaduva
cu 5 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor