NĂZDRAVANUL FULGILOR

[Exemplu de Titlu]

   La lumina slabă a lămpii cu gaz, masa de bucătărie, plină cu caiete şi cărţi, tremura. În liniştea nopţii de decembrie, se auzea doar scârţiitul strident al peniţei stiloului chinezesc.
     Băiatul, cu părul creţ şi ochii mari, stătea aplecat deasupra caietului cu file albe, studiindu-şi umbra. În capul mic, o mulţime de gânduri se adunau haotic, fără însă că vreo idee să prindă contur. Dacă ar fi fost după el ar fi mers la culcare.

    Se ghemui cu picioarele strânse sub masă. Caietul gros, era deschis la prima pagină, liniat frumos la margine. Băiatul îşi ţuguia  buzele. Ce, om, care nu iubeşte copiii o fi inventat temele şi “caietul de curat “? Umbra copilului, tremura  în ritmul flacării lămpii cu gaz. Dacă ar bate-o cu băţul ar dispărea ? El, nu e acolo pe hârtie, ci este aici, ţintuit de scaun, cu mintea ferfeniţă.

   Caietul buclucaş era aşa de alb ! Ca zăpada, noaptea. Pipăi hârtia. În buricul degetelor simţea furnicături. Nu poţi să te scarpini în buricul degetelor, râd copiii de tine. Nici mucii din nas nu poţi să-I întinzi. Vine învăţătorul să-ţi vadă palmele. Are o linie de lemn usturătoare. Băiatul era lămurit. Şcoala nu e un loc plăcut. Acolo te doare mâna, fie că eşti cuminte şi scrii caligrafic, fie că eşti obraznic şi te joci în timpul orelor.

    Hârtia era rece şi netedă.Dupa ce învăţătorul ţi-a aplicat corecţia cu linia, usturimea trece dacă întinzi palmele peste caiet şi te faci că te apuci de scris. La urma urmelor literele sunt mai frumoase când ai degetele dezmorţite.

   Afară ningea cu fulgi mari. Băiatul cu părul creţ ar fi vrut să iasă. Un om de zăpadă e distractiv. În mintea copilului se perindau “Fetiţa cu chibrituri”, “Bradul” şi alte poveşti de iarnă. Cu ochii ţintă la geam, îşi imagina cum ar salva-o el pe colega de bancă de frigul iernii sau cum împreună cu ea ar pleca în căutarea Morcovului Fermecat, care face omul de zăpadă să vorbească. Desigur, morcovul cu pricina, ar fi fost furat de zmeul Cătălin, care semăna cu colegul negricios din ultima bancă.

- Denis ai terminat ? Acum te ascult. Tabla adunării cu şapte. S-o ştii ca pe apă, ai auzit ?

 Vocea baritonală a tatălui îl trezi din visare. Se ghemui ca şi cum ar aştepta o palmă peste ceafă.. Paginile albe ale caietului deschis la prima pagină, păreau uriaşe. Albeaţa lor devenise obositoare.

Auzi uşa deschizându-se şi închise ochii. Tata se va enerva. Tata va ridica vocea. Caietele sunt o piaza rea pentru amândoi. Paşii părintelui păreau tot mai aproape. Băiatul strânse pleoapele. Cu cât le strângea mai tare cu atât timpul se lungea şi paşii se auzeau mai îndepărtaţi, amânând puţin ţipetele adultului furios.

-          Denis, ce ai făcut până acuma ? Te-ai uitat pe pereţi ? Cât fac 7+5 ? Hm ?

Copilul se strânse. Ce fericit, Neghiniţa ! 7+5 ? 7+5 ? În mintea băiatului, semnele matematice de curând învăţate jucau o horă ameţitoare. Liniuţe, cercuri, paranteze se amestecau în cifre pe care şi le amintea că prin ceaţă.

Vocea tatălui era groasă şi răstita.

-          Cât fac 7+5 ? 7+5 egal... ?

-          7+5 ? 7+5 egal...

-          Da, egal... ?

-          Nu ştiu !

Băiatul cu părul creţ îşi privea uimit conturul nasului pe foaia caietului “de curat”. Cuvântul ieşise din gura lui gol, fără să-l simtă. Plutea în aer ca linia domnului învăţător.

-          Nu-l mai lua pe nu ştiu în braţe şi pune mâna pe carte. Nu te culci până nu afli cât fac 7+5. Peste o oră vin să văd ce ai făcut Denis !

Uşa se închise cu zgomot. Stiloul atârna în aer ca un semn de întrebare. Băiatul îl legăna zâmbind. Când va fi mare se va face inventator. Un stilou care să scrie singur temele, ar fi ceva nemaipomenit. Toţi colegii s-ar înghesui în jurul lui. Atunci va fi cu adevărat mare ! Tata n-ar mai ţipa şi el s-ar juca până l-ar dobori somnul.

Stiloul cu peniţă de aur strălucea. Copilul miji ochii. Instrumentul din mâna lui îşi pierdea încet orice formă, se subţia până la dispariţie. Jocul îi plăcea. Era ca o vrăjitorie. Se foi pe scaun fericit. O oră înseamnă mult. 7+5 mai pot aştepta.

Afară ningea din ce în ce mai des, cu fulgi din ce în ce mai mari. Hârtia caietului era albă. Băiatul tânjea să iasa afară. Dar tata nu-l lăsa. Păcat că în casă nu ninge ! O idee năstruşnică îi trecu prin capul mic. Ce-ar fi să-şi facă propria ninsoare ? O oră este mult.

Cu degete nerăbdătoare şi îndemânatice, rupse câteva foi din caiet. Din pumnii mici ieşeau o mulţime de ghemotoace albe, rotunde, mototolite, încreţite, reci ca zăpada. Cu un ochi la geam, cu un altul pe caietul “de curat”, rupea  filele una câte una, strângându-le delicat în palme, punând fiecare bulgăraş pe masă. Se cocota  pe scaun cu pumnii plini de hârtie mototolită. Mai aruncă o privire pe geam şi se hotărî că ar fi mai bine  sa pună scaunul pe masă. Zis şi făcut, fulgii cad de foarte de sus ! Fericit de noua descoperire, arunca pe podeaua bucătăriei, fiecare bulgăraş, privindu-l cum cade legănat. Din când în când, îşi ţuguia buzele, imitând zgomotul viforului.Cu un ochi la geam şi cu celălalt la micii lui  prieteni număra, 1,2,3,4,5,6,7,8,9,10,11,12.

- Denis ce cauţi, cocoţat acolo ? Aşa îţi faci tu temele ? Coboară imediat ! Doamne, băiete, ce-I cu mizeria asta ? Cât fac 7+5 ?

Băiatul coborî de pe tronul  improvizat, aşezându-se cuminte pe scaun. Se chirci convins că a făcut o mare greşeală. Întinse gâtul resemnat. Bucăţile de hârtie se acundeau buclucaşe pe sub masă, pe sub aragaz sau calorifer. Tatăl le adună în făraş cu mătura.

- Cit fac mă 7+5 ?

Băiatul cu ochii mari şi părul creţ, privea la fulgii lui cum stăteau înşiraţi în făraş că mărgelele la gâtul mamei. Nu mai cădeau de sus.

Tatăl tipa la el.

_Cât fac 7+5 ? În timp ce golea conţinutul făraşului.

Copilul număra boabele albe scurgându-se în găleată, că lacrimile pe obrazul lui, ca şi cum nici n-ar fi fost. Odată cu ultima hârtiuţa acoperită de resturile prânzului, băiatul slobozi din pieptul mic un doisprezece, lung, sfâşietor. Un doisprezece clar dar nu mai puţin dureros.

Tatăl răsuflă uşurat.

- Denis, puiule, du-te la culcare ! Mai învăţăm şi mâine. Băiete eşti isteţ ! Şi eu care credeam că doar te joci !

Băiatul cu părul cârlionţat, făcu ochii mari. Cum ? 7+5 egal 12 ? Putea să doarmă liniştit ?

Tatăl sufla peste lampa cu gaz. În întuneric, sub o pătură călduroasă băiatul mulţumea în gând năzdravanului fulgilor care îi suflase răspunsul.

Afară ningea rar. În depărtare se auzeau voci curajoase strigând” Ole, Ole, Ceauşescu nu mai e”!, dar băiatul nu le auzea. El visa la Năzdravanul fulgilor, înveşmântat în alb, care I se arata la şcoală numai lui. Cătălin, negriciosul din ultima bancă, îi sufla la ureche” Bine, Bine, dar la primăvară ce te faci”?

Băiatul tresări în somn şi tatăl îl învelea, privind cu îngrijorare spre geam. Glasurile hotărâte se auzeau tot mai aproape.

                                      sfirsit 

                      

                                                                                         

[Sofia Sincă]

O poveste de iarnă frumoasă, numai bună pentru copii, spusă la gura sobei. Năzdrăvanului numai la adunări nu-i stătea gândul când afară ningea ca în basmele lui Andersen. Şi fulgii i-au şoptit... au ţinut cu el.

Cam neglijent scris textul...

Am citit cu plăcere, Sofy!

[Corina Militaru]

Mi-a placut ideea de a intra in mintea copilului chinuit de tema de la matematica. Povestea este frumoasa. Dupa parerea mea mai trebuie lucrat textul. Putin. Mai ales in partea a doua.

Daca ma intrebi, eu as scoate "Nici mucii din nas nu poţi să-I întinzi." Stiu ca este ceva caracteristic copiilor, dar parca nu se potriveste aici. 

La fel, as renunta la ” Ole, Ole, Ceauşescu nu mai e”! Este prea dulce povestea ca s-o amesteci cu momentul revolutiei. 

Mai sunt cateva scapari de scriere. Din graba, cu siguranta.

Cele cateva observatii(nu neaparat de luat in seama) nu altereaza candoarea si frumusetea acestui text.

Cu drag,

[Chris]

Si eu am recitit-o cu placere. Una dintre puţinele prezenţe din concurs fără un subiect trist!

[Gabriela Grădinariu]

      Interesant subiect! Mi-a placut maniera in care ai conturat lumea copilului ,in paralel cu lumea celor mari pe care ai rezumat-o prin acel "Ole!". Astept si alte postari.

[Ionel Mony Constantin]

- Denis ai terminat ? Acum te ascult. Tabla adunării cu şapte. S-o ştii ca pe apă, ai auzit ?

Din câte îmi amintesc in scoala primară se invaţă tabla inmulţirii :)