Cum poţi să taci?...

[Stanescu Valentin]

 

                                             Aidoma zeiţelor stângace

                                             Tăiate-n piatra templelor şi foruri

                                             Când sânii tăi sunt văduviţi de doruri

                                              Şi buza ta nesărutată, tace...

                                                            Alexandru Andriţoiu

 

 

Cum poţi să taci, mă-ntreb nedumerit,

ce forţă, ce tărie ţi-e stăpână,

când arzi ca torţa-n strângerea de mână

şi în priviri cascadele de dor ai stăvilit?

 

Ce drum străin, spre ce secunde,

Trecu floare-albastră tăcută lângă mine?

Când vezi cum ard, cum arzi, ce te abţine,

Minune te arată şi nu te mai ascunde!

 

Sunt prea bătrân de joacă să mă ţin,

prea tânăr sunt fără dorinţi să fiu,

cu umbra ta mă-nvălui în clipele ce vin

şi de-un cuvânt mi-e dor când s-a făcut târziu;

                                                     

în armonii secunde m-aşezi ca să te caut,

Tu virtuos solist al tăcerilor de flaut...

 

Trebuie citit în forma versului liber altoit cu rime...

[Chris]

mi se parea mie ca este diferit fata de ce scrieti :)) si m-am bucurat sa aflu ca este o scriere din adolescenta, ca ati pastrat ce ati scris! 

[Stanescu Valentin]

Alexandru, cu mulţi ani în urmă, am descoperit între cărţi un volum de poezie Alexandru Andriţoiu. L-am citit cu mare bucurie. Simţeam că eram în acelaşi stil de a vedea lumea şi am scris multe poezii sub influenţa acestui mare om, fără să se spună că am plagiat cumva. Nu cred că exită cineva care să scrie poezie fără a citi versuri ale altor autori mai mari sau mai mici…

 

[bolache alexandru]

Un dialog poetic frumos. O replică puternică dată unei poezii deosebite.

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Superb! :)

[Stanescu Valentin]

Ramona, m-ai îndemnat către tandemul tu şi eu, precum se vede:

tu nisipul de pe plajă

plin de dor de apa mării

eu un val cuprins de vrajă

căutând marginea zării

 

tu aripi de albatoros

căutând popas în larg

eu privind zbor graţios

întind braţele catarg

 

tu o rază-n depărtare

dintr-un orizont scânteie

eu un semn de aşteptare

cătând chipul tău femeie...

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Frumoase versuri paralele.

Să iubim fără hotare în cuvinte.

                                        un vis tăcut, ce-mi arde sufletul în șoaptă

                                         tu, semn în  vers neterminat

                                          eu, ploaie-ntr-un timp fără destin

                                          

[Stanescu Valentin]

Doamne, ce a putut adolescentul din mine să declanşeze aici! Vă mulţumesc pentru opiniile diferite dar constructive. Aşa un dialog nu am mai simţit de multă vreme. Văd că am ajuns să scriem poezii asemănătoare la distanţe mari în timp, dacă se poate spune aşa, fără să invocăm plagiatul mascat. Ce frumoase versuri au ieşit din jocul tău magic aDa!

Având un pic de timp liber, după vegherea prietenului meu patruped, mi-a alunecat pixul pe hârtie şi a ieşit o poezie paralelă celei postate aici. Mă bucur de ea alături de voi.

 

singurătate la pătrat

 

în adâncul unei şoapte

stă ascuns un bob de dor

e firav în prag de noapte

cum e luna după nor

 

ce ştii tu ce e în mine

când te-nghite depărtarea?

clipa-n loc nu o pot ţine

nici s-o-ntorc de trece zarea

 

nu mă vezi cu ochiul rece

nu mă vezi cu ochii minţii

încă un amurg mai trece

 

îmi strâng pumnii îmi strâng dinţii

scot vorbe fără menire

parcă mi-am ieşit din fire...

[Ada Nemescu]

Ce să mai spui când sângele trădează?

fiorii-și dau de-a valma... întâlnire!

Obrajii ard în flăcări, dorința este trează

rămasă este-n taină vreo vorbire... 

Dar nu-s lăsate toate... de trăit?

mai bune, sau mai rele, chinuite...

Când vrei să spui, nu poți! doar mormăit

și nu pricep urechile... ciulite :))

Așa e drăgosteala, din demult!

un chin și-un dulce bine-amestecate

Să stăvilești al pieptului tumult

E de prisos și este-o nedreptate!

Am intrat în jocul viu al cuvintelor, scrise cu tâlc, emoții, meșteșug! Cad și eu deseori în păcatul de a semna poezii neconvenționale, struțo-cămile cum spune Lisia cu dreptate și toleranță. Ca două fete, una deloc frumoasă, dar cu vino-ncoa'...  având acel nu știu ce... și una frumoasă și atât! 

mi-a plăcut să mă joc...aDa

[Stanescu Valentin]

Grig, prietene de cuvânt, ceea ce spui este cu siguranţă apropiat de stilul tău. Îmi amintesc de poezia ta din care am să reproduc câteva versuri:

 

iubește-mă, străino, fără teamă!
acum, înainte de ultima vamă...
nu mă privi ca din alt veac, din alt loc
noi doi suntem făcuți din același foc...

nu ești tânără, nu sunt bătrân
nu ești o zeiță, nu sunt un păgân
sunt doar cu câteva clipe înaintea ta
întinde mâinile... și vei vedea!

Recitindu-ţi integral poezia îmi dau seama ce mult seamănă cele două poezii. Tu ai postat-o cu o vreme în urmă, eu am scris-o în adolescenţă...

[Grig Salvan]

Poemul e frumos în totalitate, dar a treia strofă mi se pare sublimă:

„Sunt prea bătrân de joacă să mă ţin,

prea tânăr sunt fără dorinţi să fiu,

cu umbra ta mă-nvălui în clipele ce vin

şi de-un cuvânt mi-e dor când s-a făcut târziu”