În țara lui Păcală

[Corneliu Neagu]

Stă cugetul pe prispa unui troc

cu gândurile strânse ca-ntr-o plasă

pe întrebări care revin ad-hoc

din sfera minții încercând să iasă.

Sunt întrebări ce-și caută răspuns

pe nesfârșite clipe de-ndoială

rămase-ntr-un trecut de nepătruns

țesut în umbre negre de cabală.

Privești-napoi, total nedumerit,

ajuns târziu pe margini de tăcere

cu-avântul tău, cândva nestăvilit,

oprit acum pe umbra care piere.

Dar truda ta, ce crezi că îți aduce? –

te-ntrebi adesea, când privești-napoi –

te lupți din greu, muncind până te-ndoi,

ducând în suflet nevăzuta-ți cruce…

E crucea grea a existenței tale,

o duci crezând că vei răzbi cumva,

dar cum să crezi că singur ai putea

când proștii fără rost îți stau în cale?!

Încerci mai mult și te frămânți din greu,

sperând că poți să îl învingi pe Prost

pe Gură Cască sau pe Derbedeu, 

pe toți ce-n viață umblă fără rost.

În țara marelui erou Păcală,

nu te gândi că poți răzbi cu oști –

adună-nțelepciune ancestrală

ca să-i învingi definitiv pe proști!

 

 

[Vasilisia Lazăr]

Poemul este o meditație asupra luptei continue cu propriile limite și cu influențele negative din jur, precum și o chemare la înțelepciune și răbdare pentru a depăși obstacolele. În ciuda dificultăților, se evidențiază importanța înțelepciunii tradiționale și a introspecției pentru a găsi soluții durabile. Primul vers, „Stă cugetul pe prispa unui troc” sugerează un moment de contemplare, de cumpănire, în care gândurile se „strâng ca într-o plasă”, simbolizând încercarea de a controla sau de a înțelege tumultul interior. Întrebările recurente și încercarea de a ieși din sfera minții indică faptul că autorul se află într-un proces de autoanaliză. Versurile „rămase-ntr-un trecut de nepătruns” și „țesut în umbre negre de cabală” evocă o nostalgie sau o melancolie pentru trecut, dar și dificultăți în a descifra sau a înțelege anumite evenimente sau experiențe. Imaginea „ajuns târziu pe margini de tăcere” sugerează o stare de dezorientare, de pierdere a direcției, dar și acceptarea tăcerii ca formă de răspuns sau de reflecție profundă. Versurile despre „crucea grea a existenței” și „nevăzuta-ți cruce” simbolizează poveri personale, încercări și suferințe, dar și credința că aceste încercări trebuie duse pentru a depăși obstacolele. Apelativele „proști fără rost”, „Gură Cască” și „Derbedeu” reprezintă personaje simbolice ale ignoranței, superficialității și lipsei de sens, cele pe care le întâlnim zi de zi, iar învingerea acestor obstacole vii nu se poate face numai prin efort personal, ci și prin înțelepciune ancestrală. Doar așa va putea fi învinsă prostia și vom putea atinge adevărata înțelepciune, păstrând echilibrul.

Minunat poem!

[Corneliu Neagu]

Doamnă Maria Mitea, vă mulțumesc cu prietenie și respect pentru comentariul dumneavoastră bine țintit! Onorat!

[Maria Mitea]

”pe întrebări care revin ad-hoc ...” - daaaaa, bine ați scris, Domnul Corneliu Neagu, - ca un ”târziu pe margini de tăcere” 

[Corneliu Neagu]

Bucuros de reîntâlnire, doamnă Maria Moise! Comentariul dumneavoastră excelează, ca întotdeauna, prin finețe și echilibru, păstrând o distanță justificată față de personajul Păcală,cunoscut de noi toți ca un bârfitor înnăscut, fără vocația de a ajuta pe cineva ci numai de a-și bate joc de semenii lui...Vă mulțumesc cu prietenie și respect pentru acest comentariu echilibrat și echidistant!

[Corneliu Neagu]

Mulțumiri cu drag și prietenie Ada pentru frumosul tău comentariu. Nimic de zis despre ceea ce spui privitor la Păcală - un impostor care îsi bate joc de semeni lui ori de câte ori are ocazia!

[Maria Moise]

O reflecție profundă, amară și atât de realistă despre lupta omului cu adevărat valoros într-o lume nedreaptă, în care prostia are câștig de cauză. Prima parte, o introspecție, care reflectă o luptă interioară a poetului cu propria conștiință și cu sensul vieții într-o lume derutantă și nedreaptă. Partea a doua, în „țara lui Păcală”, unde totul pare întors pe dos, singura armă a celui înțelept rămâne luciditatea și înțelepciunea profundă, nu forța brută. Este, în egală măsură, un strigăt de disperare lucidă și înțeleaptă, dar și un apel la reziliență prin spirit și minte „adună-nțelepciune ancestrală”, „ca să-i învingi definitiv pe proști!”.

 

[Ada Nemescu]

Un poem manifest! Un omagiu adus inteligenței native, adevărate.

Despre personajul emblematic al poporului român, se poate scrie cu umor...aici însă are un mesaj incisiv!

aDa