Când amintiri emană o crudă falsitate
Din minți blocate-n chinuri și pline de minciună
Orânduind cu jale, dorind să ne impună
Gândirile bolnave, voit persecutate.
Când îmbătați de faimă, în ură și ranchiună,
Avizi de confirmare cu iz de vanitate
Orgoliile negre, țesute, că se poate,
Aruncă-n vieți senine sămânță de furtună.
E timpul închinării către divinitate,
Icoanelor iertare le cerem cu ardoare
Și invocăm la Ceruri un gând de bunătate,
Să plouă cu dreptate și numai cu-mpăcare,
Să spele orice urmă sau fir de răutate,
Ca visurile noastre să-nceapă iar să zboare.
Adaugă un comentariu
Au un numitor comun sonetele noastre.
Superb!
Doamnă Gabriela, revin la mesajul anterior, amintindu-mi că am scris cândva ceva care întregeşte nonsensul existenţei noastre...
Facla Inimii
Prin smerenie adâncă şi deplină ascultare,
se ridică lumea nouă peste vechile păcate
ce sunt prinse-n eu-l nostru mai-nainte de născare
ca prin viaţa grea să trecem cele încă ne-nvăţate...
Doar privitul înainte creşte-n Suflet veşnicia;
pentru faptele trecute fiecare sieşi este
cel ce judecă şi-aduce, îndreptând făţărnicia,
omul înapoi la Sursă, repetând altă poveste...
Trecem viaţă după viaţă mândri-n zbor, cădere-n lut,
voia noastră, simţăminte ne fac zei de-o clipă goală,
nu vrem să vedem distanţa de chipul nostru de-nceput...
EL ne-a dat şi ne dă încă din Lumina creatoare,
dar, orbecăind mândria, ducem trupu-n timp în boală,
facla Inimii se stinge, n-auzim a ei chemare...
Ce frumos ar fi dacă n-ar fi cei care aduc furtunile. Visez la o lume senină.
O seară binecuvântată tuturor!
Doamnă Gabriela, parcă aş fi scris eu acest sonet, atât de mult vibrează în mine esenţa lui. Ne naştem în furtună, trăim în furtună şi nu ştim ce furtună urmează...
Mulțumesc frumos. O zi cu soare!
Când amintiri emană o crudă falsitate
Din minți blocate-n chinuri și pline de minciună.....
Orânduind cu jale, dorind să ne impună
Gândirile bolnave, voit persecutate. acestea sunt parantezele deschise ale segmentului de secol in care se desfasoara experienta noastra ontologica iar cunoasterea si acceptarea Lui Dumnezeu este zic eu o certa posibilitate de a suporta acest catren:
Când îmbătați de faimă, în ură și ranchiună,
Avizi de confirmare cu iz de vanitate
Orgoliile negre, țesute, că se poate,
Aruncă-n vieți senine sămânță de furtună......in rest frumusețea neasemuita a poeziei în sinea ei....
Adevărat a Înviat!
Hristos a Înviat!
Un curcubeu de bine să alunge orice rău
*Sămânța de furtună* să nu rodească iar
Cât vor mai fi pe lume doar zile-n calendar
Și pacea să triumfe, rugăm pe Dumnezeu!
Mi-a plăcut acest îndemn spre lumină, acum în Săptămâna Luminată!
aDa
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
***
Pentru anul în curs au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 600 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Gabriela Raucă - 600 lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE