O altă venire

[Monica Pester]

Când mă voi naște, va fi destul

să cer să-mi crească aripi.

Cerul meu îmi va fi strajă neclintită

Atunci voi veni cu trăsuri împărătești, 

drapate în alb, cu cai iuți, plini de jar

care glăsuiesc omenește,

și cu un vizitiu mut, cu joben și bici de arnică.

Voi veni în fugă, străbătând zările jelaniilor,

și depărtările tristeților, 

ca să înfăptuiesc adevărata misie

a îngerului care m-a atins cu o suflare, 

în ultima clipă a plecării, purtându-mă 

peste lumi.

Sau mă voi naște doar aripă de înger,

Nu pot ști.

Încă înainte de plecarea de pe Pământ,

am făcut un contract cu El, și,

recunoscându-mi greșelile, am cerut 

iertarea definitivă.

Am plecat fără  răspuns,

Dumnezeu mi-a luat contractul și 

m-a aruncat iarăși în vâlvătaia gliei cunoscute,

să învăț ultima lecție a vieții.

Nu mai sunt boțul de carne cu privire albastră.

Sunt femeia de ametist ce pornește 

cu inima deschisă, fără temeri, 

dar și fără plasă de siguranță. 

Eh, acum mă primești, Doamne ?

[Gabriela Raucă]

Am citit cu plăcere! 

Fără îngrădirea impusă de rimă, versul tău își ia zborul, străbătând căi impresionante, neașteptate,

„cu inima deschisă, fără temeri, 

dar și fără plasă de siguranță.”

[Maria Mitea]

Monica ai scris un poem care-mi vine drept pe suflet! 

Și eu azi  sunt pe semn de întrebare? 

:)

Când am citit îmi venea să spun:  ” 

Când mă voi naște, oare va fi destul

să cer să-mi crească aripi. ...” 

și aici ” drapate în alb, cai iuți, plini de jar”  

”

Oare mă voi naște doar aripă de înger,

Nu pot ști. ” - :) 

le am cu ”Oare” :) al doilea ”oare” e continuitatea de la primul, dar tu vezi cum îți place ție, 

Mi-a plăcut mult! Cu drag! 

[Stanescu Valentin]

Doamnă Monica, versul liber vă priveşte. Nu ştiu dacă se construieşte mai uşor decât cel clasic prin care aţi crescut în ultimii ani dar se vede mesajul poeziilor şi în acest format.

În ceea ce priveşte versurile „Când mă voi naște, va fi destul / să cer să-mi crească aripi.” spun următoarele. Mi-aţi stârnit aducerea aminte a unui gând pe care l-am fixat în minte după un vis al zborului pe care l-am avut cândva...  Este o taină în zborul păsărilor. Visul acela mi-a adus detalii privind această taină şi am schiţat o poezioară pe care am să o aduc aici, în curând, spre ştiinţa biologilor, fizicienilor, chimiştilor şi a tutoror celor pasionaţi de tainele vieţii. Începutul poeziei sună aşa:

 

                    dropia se-nalţă greu pedulând din pene ...

               vrabia tot zburdă-n pom aripi larg desface

          se lansează-n zborul scurt tare e dibace

     iar când drumul e mai lung pluteşte alene

 

Cum de zboară o pasăre care are câteva kilograme şi alta care are câteva grame? Trebuie să mai existe şi altceva la mijloc dacât forma aerodinamică, oase goale, pene, etc.