Pe brâul neuitării

[Corneliu Neagu]

Stă clipa agățată între gânduri

cu amintiri din vraja renăscută

în apele ieșite de sub prunduri

pe cântecul vrăjit dintr-o lăută

și în infimul clipei trecătoare

minunile din apa revărsată

ajung în pragul vechilor hotare

cu neuitarea-n suflet adunată.

Pe brâul neuitării regăsite

stau dorurile toate încurcate

în gândurile pline de ispite

venite fără veste pe-nserate

cu amintiri din nopțile rebele

lăsate-mbrățișate câte două

pe marginile unui roi de stele

văzute-n picăturile de rouă

când trupurile noastre-n agonie

se rătăceau la margini de delir

sub palmierii fremătând în vrie

gustând din plin zeiescul elixir.

Tu ce mai faci iubita mea rebelă? –

trec zile-n șir și nopțile la rând

iar uneori, când sunt de santinelă,

te văd pe geana unui nor dansând.

 

[Vasilisia Lazăr]

Încă un noian de amintiri transpuse în vise lucide care reflectă nu numai o luptă internă, dar subliniază și complexitatea naturii umane, capabilă să trăiască și să simtă în multiple dimensiuni. Sunteți o sursă inepuizabilă de metaforă și creativitate. Toată admirația!

[Corneliu Neagu]

Mulțumiri alese cu prietenie și respect, Ada!

[Ada Nemescu]

Ce final frumos interogat! 

aDa

[Corneliu Neagu]

Mulțumiri alese cu prietenie, Grig Salvan, pentru acest comentariu minunat!

[Grig Salvan]

O reverie plină de imagini ieșind pe rând dintr-un flux al memoriei ca dintr-un corn al abundenței, într-o curgere domoală și caldă, într-o revărsare de emoții și aduceri aminte. Catrenul de final e minunat:

„Tu ce mai faci iubita mea rebelă? –

trec zile-n șir și nopțile la rând

iar uneori, când sunt de santinelă,

te văd pe geana unui nor dansând.”

Mai cu seamă ultimul vers e de vis...