Zădărnicie

[Alina Ilie]

Scuzați de năzuințe și porunci,

Idei scornim și naștem prunci.

Hipnotizate ne sunt gândul, mersul

Să-mprăştiem cu noi tot universul.

 

Ne ducem traiu'-n mare fugă.

Nu oprim vreme nici de-o rugă.

Uităm şi de Duminică. E vineri?

Orbi suntem că murim de tineri.

 

Haotic prăbușim şi munți, şi ziduri,

Etern, din inocență pană-n riduri,

Îndestulați de nou și lumi virgine,

În suflet goi, cu buzunare pline.

 

Iubim să judecăm toate efectele,

Urând să ne descoperim defectele.

Marionete tâmpe, zâmbitoare, 

Ne măsurăm cu spatele la soare.

 

Dintr-un noroc ironic ajunși la senectute,

Doar supraviețuirea ne e marea virtute.

În fine mântuirea ne-nalță din noroi,

Însă vom fi uitații din viața de apoi.

[Mihaela Popa]

protest împotriva superficialității

mesaj bun,  ritmul lasă de dorit

las semn de popas

[Grig Salvan]

Poate nu pare prea „poetic” acest lamento, dar... chiar și fără prea mult fior liric ori rigoare prozodică, are mult adevăr în fiece vers. Începând cu titlul. Care ne amintește de acel celebru adagiu al Eclesiastului „căci toate sunt deșertăciune și goană după vânt”, ori de ultimul poem al lui Nichita Stănescu „este în zadarul cărui îi sunt viu...” Interesantă ideea noastră antropocentrică de a umple cu noi tot Universul,vrem să expandăm, noi, niște „viermi de pământ” vorba lui Blaise Pascal, tot infinitul Existenței de dincolo de noi. Trăim în fugă, mereu grăbiți să adunăm, obsedați de „buzunarele pline”, și uităm că adevărata menire e să căutăm frumusețea și s-o contemplăm. Și, da, „marionete zâmbitoare”, peste tot doar ele umplu spațiul existenței noastre. Finalul e marele gol în care nu mai dorim nimic decât să mai supraviețuim, un an, o lună, o zi, o clipă... Apoi Marea Uitare.

[Alina Ilie]

Vă mulțumesc frumos!

[bolache alexandru]

Semn de popas.

[Denisa Curea-Popa]

Adevarul gol-goluț...

Semn de lectură 

[Ada Nemescu]

Adevăruri tranșante oferite drept lecții de bună viețuire, aș putea spune...

Apreciez mesajul și construcția curajoasă.

aDa, cu drag