Am simțit o durere
Și am dus vârful limbii,
Ca pe o mângâiere,
Să-mi alin măseaua
Ce mă însăgeta până-n suflet.
Dar nu era acolo,
Mă durea umbra ei.
Atunci,
m-am prăbușit în gânduri:
Când mă va durea capul
Și voi duce mâna la frunte,
Dacă nu va fi acolo?
Voi fi un om fără cap
Care va umbla liber prin lume?
Căci de murit
Nu am de gând,
Nu încă.

Și când îmi voi simți timpul,
Am să vă strig vouă:
“Omorâți-mă,
Pe mine, omul,
Eu, ce v-am furat
Libertatea de a visa!”

Apoi, am să aștept
În tăcere,
Să văd care dintre voi
Va veni primul:
Cei cărora v-am dat mâna mea,
Cei în care am crezut,
Cei pe care i-am iubit,
Cei cărora v-am arătat în palme
Sufletul,
Sau
Cei pe care nu i-am văzut?

Vizualizări: 19

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Ana-Maria Butuza cu 4 ore în urmă
Nu asta mi-a fost intenția. Vă rog să mă scuzați! Am încercat, de pe telefon, să modific ceva și am șters-o din greșeală.
Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr cu 13 ore în urmă

O să vă rog să citiți Regulamentul site-lui!

Postările nu se aduc în fața altor postări și nici nu se șterg comentariile!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Activitatea Recentă

Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut videoclipul lui Dumitru Ichim
cu 3 minute în urmă
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Să nu dăm uitării a utilizatorului Mihai Katin
cu 1 oră în urmă
Ana-Maria Butuza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Durere a utilizatorului Ana-Maria Butuza
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Ana-Maria Butuza îi place postarea pe blog Durere a lui Ana-Maria Butuza
cu 4 ore în urmă
Lui Dumitru Ichim i-a plăcut videoclipul lui Dumitru Ichim
cu 4 ore în urmă
Dumitru Ichim a postat un videoclip
cu 4 ore în urmă
Dumitru Ichim a postat o stare
""
cu 4 ore în urmă
Dumitru Ichim a postat o stare
""
cu 4 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Să nu dăm uitării a utilizatorului Mihai Katin
cu 4 ore în urmă
Bircea Marian a contribuit cu răspunsuri la discuţia Cetățean de onoare a utilizatorului Bircea Marian
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog după o schiță grosolană cu nimfe a utilizatorului petrut dan
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog drum lung şi înalt a lui LUMINITA SCOTNOTIS
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Azi a lui gina zaharia
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog după o schiță grosolană cu nimfe a lui petrut dan
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog stare de toamnă a lui Vasilisia Lazăr
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Fluturi de pământ a lui gina zaharia
cu 11 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Odă înghețată a utilizatorului Costel Zăgan
cu 11 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ai fost.... a utilizatorului Mihai Katin
cu 11 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog la marginea lanului spicele duc spre cer a utilizatorului gina zaharia
cu 11 ore în urmă
Ada Nemescu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Cetățean de onoare a utilizatorului Bircea Marian
cu 11 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor