Clipind, ochii tăi (Ion Lazăr da Coza)

[Vasilisia Lazăr]

Marea, ca o pendulă, numără clipele.

Ochii tăi, clipind, numără veşnicii.

 

...Te ţin de mână:

Părul tău, ca un roib odihnit, nechează-n vânt...

Eşti lângă mine.

Îţi sunt ca un gând...

 

Marea numără clipele,

Clipind, ochii tăi numără veşnicii...

[Nikol MerBreM]

Ce frumoasă stare poetică, să privești ochii iubitei ca pe un orologiu ce măsoară veșnicia! Marea numără doar clipele! 

Dragă amintire!

Nikol

[Ada Nemescu]

Un poem ca o sclipire de stea!

Concentrată, o esență a iubirii, un panaceu atât de necesar omenirii...

aDa

[Grig Salvan]

O secvență fugară, ca un mic tablou viu, în care „Marea numără clipele/Clipind, ochii tăi numără veșnicii”, o idilă de mică întindere, dar vastă ca marea în sentimente.

[carmen popescu]

Esențele tari se găsesc în recipiente mici. Iubesc cântecul surd al inimii lui Ion!

[bolache alexandru]

O adevărată simbioză a mării, a dragostei. O poezie frumoasă de dragoste! 

[Stanescu Valentin]

Doamnă Vasilisia, iată aproape o Valentă. În opt versuri a încadrat veşnicia iubirii. Acel ’’sunt ca un gând’’ sună fantastic, nu am fost ca un gând, nu voi fi ca un gând, ci pururi sunt, zice!

[Gabriela Raucă]

Uluitor acest tablou al sentimentelor în simbioză cu ambianța cea mai romantică, pe malul mării! Incredibil de frumos!

[Monica Pester]

Corect spus, poem reper. Aș mai adăuga

cât de mult poți cuprinde și împărtăși în doar câteva cuvinte. Deschizi o lume cu o cheie ce ar putea părea banala și mică dar care este de fapt, flautul fermecat, adunând în jurul lui suflete flamande de iubire.

Cât de miraculos!

[Vasilisia Lazăr]

Minunat și de-a dreptul impresionant și comentariul tău, Dan, toată această deschidere care merge pe atâtea piste de interpretare, dar și căldura pe care o degajă cuvintele, de fiecare dată. Îți mulțumesc din suflet, pentru fiecare călătorie prin cuvântul meu sau, cum e acum, al lui Ion, pentru vibrație și atenta tălmăcire!

[petrut dan]

Esențele tari se păstrează în vase mici mi-a venit în gând după această lectură deosebită, dar nu mai trebuie să subliniez valoarea și ca poet a lui Ion Lazăr da Coza, un poem ce ne introduce într-o atmosferă aproape mistică,  mare legată de ochii iubitei formează un cadru clasic romantic și plin de mister un tablou ce pregătește intrarea în decorul unic unde faptul de a ține de mână femeia iubită înseamnă un gest de autoritate și protecție în același timp, iar calul al cărui simbol puternic nu are cum să nu izbească ochii fixați pe versurile fermecătoare încântă prin ipostaza de ''roib odihnit'' ce nechează în vânt pentru a-și face simțită puterea și noblețea naturii, destinul ce nu se lasă înduplecat și în fața căruia nu te poți împotrivi, vezi Oedip și ai să înțelegi unde poate duce lupta omului cu destinul, o contopire perfectă între iubire și rațiune, un poem puternic, profund născut dintr-o bună cunoaștere a naturii umane și a rolului iubirii în această cumplită luptă pentru supraviețuire a spiritelor superioare ce nu-și găsesc locul în acest spațiu încărcat de  vibrații joase și interminabile nemulțumiri, un poem reper, impresionant, cu respect!