Secvență (Ion Lazăr da Coza)

[Vasilisia Lazăr]

Tăcerea ta

arcuită

ca etrava gondolei

împotmolită

în singurătatea

gondolierului,

stăpân peste

lagunele toamnei,

alungă

reveriile

rănind spiritul

făcându-l suplu

până la plâns.

 

Tăcerea ta,

iubito,

m-a făcut

gondolierul –

stăpân peste

lagunele toamnei. 

 

[bolache alexandru]

Poezia lui Ion da Coza are un farmec aparte! El surprinde de fiecare dată prin comparații ori aspecte ale vieții ale dragostei. Tăcerea ta, iubito,

 m-a făcut gondolierul–stăpân peste lagunele toamnei. Pur și simplu Superb!

[Grig Salvan]

Melancolic tablou venețian în care autorul, „stăpân peste lagunele toamnei”, își desenează iubirea și iubita cu un penel subțire ca și spiritul lui „suplu până la plâns”...

[Valeriu Anghel]

Îmi amintesc acest poem al lui Ionică. Este din primul lui volum, „Labirintul de zăpadă”. Mi-a plăcut la fel, și atunci, și acum.

[Stanescu Valentin]

 

Completare la mesajul anterior:

 

De dincolo de cuvinte, o altă stare a sufletului răsare atât de luminoasă!

 

                       gânditul e vorbirea în tăcere

                                              tăcerea ta curată mângâiere

                       mă-nalţă ca-ntr-un zbor de ciocârlie

                                              s-ating în clipă unda-i din vecie…

[Ada Nemescu]

În esență o declarație de dragoste și amintirea unor versuri fără vârstă!

aDa

[Stanescu Valentin]

De dincolo de cuvinte, o altă stare a sufletului răsare atât de luminoasă!

 

                       gânditul e vorbirea în tăcere

                                              tăcerea ta curată mângâiere...

[Mihai Katin]

  descopar     f orma  mirifica a tacerii ce  da gondolierului  sansa de a naviga  intr-o   Venetie  a toamnelor pentru   a-si  desavarsi  menirea:

ănind spiritul

făcându-l suplu

până la plâns.    inca  o  data   pot  confirma  ,poetul   si  lirica  sa raman  in  toate  lagunele  noastre  sufletesti...

[Vasilisia Lazăr]

Dan, poezia aceasta era una dintre preferatele lui Ion. Mă bucură mult comentariul tău amplu, profund și, în același timp, atât de cald! Și mie îmi place tare mult versul pe care l-ai citat. Cu mulțumiri alese și mult drag!

[petrut dan]

O ''tăcere'' ce spune multe, începând de la elementul decorativ ce face obiectul comparației pe care îl observi/admiri primul atunci când privești o corabie, indiferent de destinația pe care o are, partea ce închide corpul acesteia rezistentă, dar și impunătoare, și continuând cu puterea sa de a alunga reveriile, deposedând persoana chiar și de posibilitatea de a visa cu ochii deschiși, de a-și imagina lucruri probabil dorite și pe care le așteaptă de ceva vreme, o ''tăcere'' grea ce apasă asupra spiritului, ''rănindu-l și făcându-l suplu până la plâns'' - un vers în fața căruia mă înclin, dpmd vedere un text din care poezia are de câștigat, iar noi, cititorii, rămânem cu bucuria unui poem de care ne vom aminti multă vreme, respect!