mâinile

[petrut dan]

eu cu mâinile tale

tu cu mâinile mele

ne privim curioși

ce să facem cu ele

 

poduri vii pentru fluturi

păcătoși de-ar vedea

stele-n râu căzătoare

agățați de perdea

 

până-n zori s-ar ascunde

doar monarhii hai-hui

ar dormi pe la oameni

poruncind orișicui

 

i-ar trimite pe țărmuri

să aștepte din larg

păsări albe și negre

ce fac străji pe catarg

 

să păstreze iubirea

cu putere și dor

li-e bătaia de aripi

cu bilet la picior

 

două cești de cafea

se ating rar pe buze

poate unul din noi

să nu caute scuze

 

pentru tot ce e scris

pe nisipul fierbinte

va rămâne un semn

lumi de-acum înainte

 

vom uita de pământ

dând ocol precum ele

eu cu mâinile tale

tu cu mâinile stele

 

 

[petrut dan]

Domnule Tudor Cicu, apreciez comentariul și interpretarea inedită, mă bucur să observ o anumită încărcătură în cuvintele dvs, vă mai aștept, cu stimă!

[Grig Salvan]

Frumos curgător și cantabil poem, ar merge pe o melodie baladescă, dincolo de cadență și incantația magică fiecare vers, simplu, cu economie de cuvinte, redă imagini de efigie, memorabile, ce reverberează în suflet și după încetarea lecturii.

[Gabriela Raucă]

Încă o poezie pe care o voi citi cu drag pe calea undelor. Mi-a plăcut mult imaginea creată!

Admirație!

[Vasilisia Lazăr]

Ritmuri de hip-hop?! 

[Stanescu Valentin]

Ce poate fi mai frumos peste hău decât două stele unite de forţa de atracţie... Un poem cu curge jucăuş ca un râu de munte îmbrăţişând şi mângâind toate pietrele drumului său către final...

                                                    

                                                     iubire-n lumini

                                                            binară stea

                                                             mâna ta-n

                                                                    mâna

                                                                   mea...

 

Bucuros pentru atingerea urmelor mâinilor ce au redat aici lumina unui suflet în căutarea altui suflet, semnez Valentin Stănescu.

 

[Tudor Cicu]

Versurile sprințare (mai ales acelea din poezia lui Topârceanu), aici pe ritmuri de hip-hop, ușor ironice, care (în recursul tău la prozodia clasică) dau acum textului dinamism, erau pentru acest gen al lirismului profesat de înaintași, doar sceptrul cu care se apăra de cititorul gen „Toma necredinciosul”. Ele mai mereu m-au trimis cu gândul la personajul Akaki Akakievici din „Mantaua” lui Gogol (de altfel un personaj comic). Acesta credea că lustruind şi migălind întruna literele cu peniţa, pentru a scoate în evidenţă forma lor rotunjită, frumoasă, atunci Dumnezeul perfecţiunii îşi va şi  pune (era convins) pecetea sa peste scrisul său îndelung pictat. Asta e marea taină a celui aplecat deasupra colii de scris: să creadă el mai întâi toate astea şi apoi să aducă zâmbetul deseori, acolo unde nici n-a fost semănat. 

[petrut dan]

Lisia, deosebit de frumos comentariul tău, de fiecare dată reacția ta este potrivită și țesută într-o contextură fină de lucrare parcă a unui bijutier obișnuit să scoată lucruri ce-ți iau ochii și produc bucurie atunci când intri în posesia lor! Mulțumesc pentru semnul tău cald, plin de feminitate și prezența ta specială de care mă bucur de fiecare dată când o regăsesc și îmi face plăcere faptul că textul a generat această reacție pentru care îți mulțumesc, my lady, cu drag!

[petrut dan]

Domnule Mihai Katin, vă mulțumesc, aveți dreptate în tot ce spuneți, cu stimă!

[petrut dan]

Domnule Valeriu Anghel, apreciez cuvintele lăsate, cu prețuire!

[petrut dan]

Doamna Rădița R., mă bucură prezența și comentariul lăsat, cu drag!