E o dimineață de iulie, însorită, dar încă răcoroasă și plăcută. Stau în balconul meu dinspre parc și-mi savurez cafeaua de dimineață, mai înainte de a începe canicula și de a mă retrage în camera mea de lucru, la umbră și cu ventilatorul pornit.
      Prin parc trec la ora asta doar persoane grăbite, fiecare spre locul său de muncă sau spre cine știe ce altă țintă necunoscută, numai de ele știută. Și porumbeii, mișunând pe alei și pe sub bănci în căutarea hranei cea de toate zilele. Doi dintre ei, un mascul pășind țanțoș și cu pieptul umflat și o femelă subțirică și sprintenă, tocmai au găsit o bucată de pâine, un capăt rotund al unei franzele, pe care se chinuie s-o ciugulească, dar se pare că pâinea e deja foarte întărită de căldura verii și în plus se leagănă mereu pe partea rotundă fără ca păsările s-o poată apuca bine cu ciocul. Mi-e milă de zbaterea lor zadarnică, dar n-am ce să le fac, asta-i viața, o luptă cu șanse mai mari ori mai mici de supraviețuire.
      De sub umbra unui castan apare Gelu Corăbean, boschetar vechi și cunoscut de toată lumea din zonă, în hainele lui ponosite, negre în ciuda soarelui de vară, cu barba de apostol până pe piept, cu părul vâlvoi ieșind în șuvițe rebele de sub pălăria pleoștită. Gelu a fost cândva inginer apreciat la Fabrica Mecanică, azi desființată. După ce și-a pierdut locul de muncă și-a pierdut și soția și apartamentul. A căzut în patima beției și a ajuns un cerșetor. Trăiește de ani buni într-un fel de bârlog improvizat la subsolul unui bloc, tolerat de locatarii care-i mai dau din când în când ceva resturi de mâncare.
      Gelu se oprește în dreptul celor doi porumbei, privind țintă la coaja de pâine pe care aceștia se chinuie zadarnic s-o fărâmițeze. Îmi închipui cât e de flămând la prima oră a dimineții și că doar foamea l-a scos din bârlog la o oră atât de matinală. Îmi închipui cât își dorește o coajă de pâine, fie și una uscată. Se apropie de cei doi porumbei și se apleacă să apuce coltucul de pâine, dar masculul, viteaz nevoie mare, își apără bucata de pâine lovind nervos cu ciocul în mâna celui ce vrea să-i fure mâncarea.
      Iată imaginea frustă a luptei pentru existență, îmi zic în sinea mea, om și animal în lupta directă pentru o coajă de pâine. Pentru că în clipa asta omul îmi pare coborât la nivelul de simplu animal în veșnica dispută pentru hrană.
      În cele din urmă, în ciuda loviturilor furioase de cioc, Gelu reușește că captureze bucata de pâine. Iată, îmi zic, la fel ca întotdeauna, cel mai tare câștigă. Asta-i viața. Dar păsările nu renunță, privind țintă la cel care le-a furat pâinea de la gură.
      Omul scoate un briceag din buzunarul hainei peticite și începe să taie fărâme mai mici din coaja de pâine uscată. Dar nu le duce la gură ci le aruncă celor doi porumbei, care reușesc de data asta să le înghită instantaneu. Ba mai vin încă vreo trei porumbei la festinul neașteptat. Meticulos, Gelu taie de zor fărâme mărunte din bucata de pâine, spre delectarea cetei de porumbei care roiesc fericiți în jurul lui.
      Și tot așa până când omul termină de fărâmițat toată bucata de pâine, fără să păstreze măcar o îmbucătură pentru el. Dar privește, zâmbind în barba-i căruntă, la ceata veselă a porumbeilor care-i aruncă și ei priviri parcă pline de recunoștință.

Vizualizări: 40

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Povestire scurtă, cu tâlc. Adevărat. Suntem supuși, uneori, unui instinct primar de prejudecăți .

Dar viața este frumoasă, ascunsă uneori în smârcuri și colb.

Spor și inspirație, în acest octombrie blând,

aDa

Se adeverește, încă o dată, că nu haina sau poziția socială te face OM.

Am citit cu interes și aplaud mesajul autorului.

Mulțumesc, Dorina, pentru lectură și comentariu! Textul e unul care s-a vrut „cu mesaj”, chiar cu mesaj multiplu, mă bucur enorm când mesajul textelor mele e intuit de cititor și receptat ca atare, mica întâmplare, deși pare o banală poveste cotidiană, am luat-o și tratat-o ca find una „exemplară”. O seară bună îți doresc!

Pop Dorina a spus :

Se adeverește, încă o dată, că nu haina sau poziția socială te face OM.

Am citit cu interes și aplaud mesajul autorului.

Seară bună, Ada! Mă bucur că textul meu ți-a reținut atenția, deși e unul de proză nu scurtă ci ultrascurtă, dar cu economie de cuvinte, de fapte și mijloace, am dorit să conturez doar tabloul umanității din om, a acelei umanități care transpare brusc, uimitor și incredibil, de sub haina ponosită  unui biet „paria”. O seară frumoasă!

Ada Nemescu a spus :

Povestire scurtă, cu tâlc. Adevărat. Suntem supuși, uneori, unui instinct primar de prejudecăți .

Dar viața este frumoasă, ascunsă uneori în smârcuri și colb.

Spor și inspirație, în acest octombrie blând,

aDa

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nopți se sparg de întuneric a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 9 minute în urmă
Denisa Curea-Popa şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 2 ore în urmă
Denisa Curea-Popa şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 2 ore în urmă
Denisa Curea-Popa şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 2 ore în urmă
Maria Mitea a contribuit cu răspunsuri la discuţia Trei păpuși, cinci becuri și 2 pachete de țigări a utilizatorului Maria Mitea
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Rondel pentru Momo a lui carmen popescu
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Hoţul de lumină a lui Nikol MerBreM
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Rondelul poeziei a lui Valeria Merca
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog invidie a lui Ana C. Ronescu
cu 3 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Trei păpuși, cinci becuri și 2 pachete de țigări a utilizatorului Maria Mitea
cu 3 ore în urmă
Maria Mitea a contribuit cu răspunsuri la discuţia Trei păpuși, cinci becuri și 2 pachete de țigări a utilizatorului Maria Mitea
cu 3 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sub clipocitul vâslei solitare a utilizatorului gabriel cristea
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog bella a lui petrut dan
cu 4 ore în urmă
Lui Maria Mitea i-a plăcut profilul lui Maria Mitea
cu 6 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sub clipocitul vâslei solitare a utilizatorului gabriel cristea
cu 6 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sub clipocitul vâslei solitare a utilizatorului gabriel cristea
cu 6 ore în urmă
Monica Pester a comentat în legătură cu videoclipul lui Grig Salvan
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Nenuntitul a lui Suchoverschi Gheorghe
cu 9 ore în urmă
Postare de log efectuată de Maria Mitea
cu 9 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rondel pentru Momo a utilizatorului carmen popescu
cu 9 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor