Aveam doar câțiva ani. Câți, nu mai știu. Primele mele amintiri sunt disparate și nelegate între ele. Nu pot să-mi amintesc o poveste întreagă, doar frânturi de imagini și sunete, chipuri și cuvinte. Văd casa bunicilor, chipurile lor brăzdate de riduri și arse de soare, mâinile lor crăpate de muncă, prispa de lut pe care stăteam și visam ceasuri întregi cu ochii deschiși.

     Peste drum, revăd grădina vecinilor, străbătută de o cărare, împrejmuită cu gard, care ducea la Someș. Drumul meu cel mai drag, pe care-l străbăteam și cu ochii închiși, de câte ori simțeam nevoia să fiu singur pe malul apei și să lenevesc la umbra arinilor și sălciilor plângătoare, ori să mă scald în mica știolnă, puțin adâncă, împrejmuită cu piatră de către bunicul, anume făcută ca scăldătoare pentru mine. Îmi erau dragi copacii, de orice fel. Dar cel mai drag mi-era puiul de mesteacăn descoperit de mine pe malul abrupt al apei, gata să fie luat de valurile agitate care băteau malul, mai cu seamă atunci când apele creșteau și veneau învolburate. Mi-era tare teamă pentru el că-l va lua apa într-o bună zi, așa cum stătea într-o rână, cu jumătate rădăcinile afară, spălate de valuri. Îngrijorat de soarta lui, m-am pus pe lucru cu mult entuziasm și am făcut un mic zid din pietre legate cu mortar de argilă vânătă scoasă din malul apei, așa cum am văzut că zidea bunicul la grajdul de vite, ori la șura cu fân. Am umplut apoi mica împrejmuire de piatră cu pământ, adus cu găleata din grădina vecinilor. Acum puiul meu de mesteacăn era mai drept și cu rădăcinile bine protejate de pământul gras și negru de grădină.

     Puiul nu era mai înalt decât mine, dar creștea de la o zi la alta văzând cu ochii, încât de la o vreme mă întrecuse și trebuia să privesc deja în sus la ramurile lui frumos arcuite ca aripile unei păsări măiastre și la frunzele mici, lucioase și tremurătoare în bătaia vântului. Cel mai mult mă fascina coaja lui albă și lucioasă, fină ca mătasea. Mi-era ca un frate. Îl mângâiam și-i vorbeam tot timpul. Mai cu seamă când aveam momente de tristețe, mă jeluiam lui. Și el tremura ca de obicei și-i simțeam ființa vibrând ușor, ca și cum ar rezona din tot sufletul lui cu sufletul meu melancolic.

 

     Am crescut și eu, am devenit flăcău, dar mesteacănul meu m-a întrecut cu mult, acum era un copac în toată legea și nici un puhoi nu-l mai putea dezrădăcina. De-a lungul anilor am sporit zidul de piatră din jurul lui și mă uitam cu mândrie cum stătea drept și nemișcat în bătaia valurilor furioase, atunci când Someșul creștea și venea murdar și învolburat de la munte.

     Lui îi destăinuiam toate stările mele, lui i-am mărturisit prima dragoste, primele dezamăgiri, primele reușite școlare. Lui i-am împărtășit și visele mele. Lui i-am spus cu mândrie când am reușit la facultate. Și el parcă se bucura, odată cu mine, foșnind din frunzele tremurătoare. La el reveneam negreșit de câte ori mă întorceam de la facultate în vacanțe, lui îi ofeream o caldă mângâiere, după ce-mi îmbrățișam mai întâi părinții, pentru că bunicii plecaseră între timp în călătoria cea fără de întoarcere.

     Lui i-am încredințat toate gândurile și hotărârile mele. La el m-am dus când am decis să mă însor. El a știut asta înaintea părinților mei. Împreună cu el m-am bucurat de nașterea fiecărui copil, la el mă întorceam de multe ori seara când veneam rupt de oboseală de la muncă. Toți mă vedeau mergând des pe malul apei și vorbind cu mesteacănul singuratic, cum aș fi vorbit cu un bun prieten, dar îmi înțelegeau ciudățenia ca pe ceva nevinovat, cunoscând și felul meu de a fi, mai însingurat, mai melancolic, mai romantic.

 

     Cu el deodată am îmbătrânit. Mă uit la scoarța lui deja crăpată pe alocuri, cu cioturi și cuiburi de furnici, la unele crengi desfrunzite, uscate și rupte, și mă văd și pe mine, cu fața mai trasă, crispată, cutată de riduri și obosită de viață, cu părul rărit în creștet și ochii mai triști. Suntem la fel, eu și prietenul meu, mesteacănul, încât mă bate tot mai mult gândul că, așa cum am trăit o viață împreună, așa vom muri cândva, cam în același timp.

 

     Plecat o vreme în străinătate n-am mai dat pe la mesteacănul meu de pe malul Someșului. La întoarcere, după toate formalitățile din familie, ar alergat într-un suflet la râu, să-mi revăd prietenul de o viață. Dar mesteacănul nu mai era. Am simțit că se prăbușește lumea și eu cu ea. Cineva îl tăiase cu drujba și mai rămăsese doar cioata din care încă mai curgea seva ca un șuvoi de lacrimi. Am căzut în genunchi și am îmbrățișat cioata udă de seva limpede și dulce. Într-o asemenea stare cred că aș fi fost capabil de crimă și l-aș fi sugrumat ca pe un pui de găină pe cel ce mi-a retezat fără milă mesteacănul meu. Dar nici nu am vrut să aflu măcar cine a înfăptuit grozăvia, ca să nu ajung să fac și eu cine știe ce grozăvie la rândul meu.

 

     Am fost multă vreme ca prăbușit în mine însumi, parcă nu mai aveam nici un sprijin în viața asta în care m-am sprijinit mereu de mesteacănul meu. Copiii, văzându-mi starea de plâns, au încercat să-mi facă o bucurie și au adus de la pădure un pui de mesteacăn de toată frumusețea pe care l-au plantat lângă rădăcina celui retezat. Mi-era drag pentru că semăna cu celălalt, cu puiul meu din copilărie. Dar nu mai era același lucru. Micul mesteacăn abia își începea viața, eu mă apropiam de sfârșit, mai cu seamă acum că se stinsese și bunul meu prieten de-o viață.

Vizualizări: 104

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Cine se naște și trăiește aproape de natură iubește natura. Nu este neobișnuită iubirea ta pentru acel mesteacăn care a crescut, trăit odată cu tine și căruia i-ai încredințat evenimentele cele mai importante din viață. L-ai personificat și, tăcut, acolo la malul apei, asculta și aproba cu crengile lui sensibile. Uite, i-ai dedicat și o mică proză.
Păcatul este al celui care l-a pus la pământ și marele păcat al nostru că nu suntem destul de vigilenți la astfel de fapte, că rămânem fără copaci, fără păduri și devenim o Africa.
Narațiunea frumoasă impresionantă, ca de obicei.
Am citit și am apreciat,
Sofi

Mulțumesc mult, Sofia, pentru lectură, comentariu și apreciere! E un mic poem în proză de iubire pentru o formă vie necuvântătoare, dar de care ne leagă viața însăși...

Sofia Sincă a spus :

Cine se naște și trăiește aproape de natură iubește natura. Nu este neobișnuită iubirea ta pentru acel mesteacăn care a crescut, trăit odată cu tine și căruia i-ai încredințat evenimentele cele mai importante din viață. L-ai personificat și, tăcut, acolo la malul apei, asculta și aproba cu crengile lui sensibile. Uite, i-ai dedicat și o mică proză.
Păcatul este al celui care l-a pus la pământ și marele păcat al nostru că nu suntem destul de vigilenți la astfel de fapte, că rămânem fără copaci, fără păduri și devenim o Africa.
Narațiunea frumoasă impresionantă, ca de obicei.
Am citit și am apreciat,
Sofi

Se spune că dacă ai o durere să îmbrățișezi un mesteacăn. Pentru mine el are un loc aparte în suflet.

Mulțumesc!

Mihaela Suciu, mulțumesc pentru lectură și comentariu! Așa este. Copacul, în general, e o sursă de energie vie, dar mesteacănul are o vibrație cu totul aparte.

Mihaela Suciu a spus :

Se spune că dacă ai o durere să îmbrățișezi un mesteacăn. Pentru mine el are un loc aparte în suflet.

Mulțumesc!

Ce trist!... Ce trist!... Ce-o fi simțit și bietul mesteacăn...

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 5 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 5 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Erezia artei a lui Costel Zăgan
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 12 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 15 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 16 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 16 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Povestea pietrei de leac a utilizatorului Monica Pester
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Elisabeta Drăghici îi place postarea pe blog tablou mirabil, multiform a lui Floare Arbore
cu 17 ore în urmă
Postare de log efectuată de Elisabeta Drăghici
cu 17 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA iar echinocţiu a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Elisabeta Drăghici îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 17 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose a lăsat un comentariu pentru Vasilisia Lazăr
cu 17 ore în urmă
Lui Maria i-a plăcut profilul lui Elena Lucia Spătariu Tudose
cu 17 ore în urmă
Lui Maria i-a plăcut discuţia Pietre (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 17 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA culori în iarbă a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 17 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor