Ciocolată

[Ana-Maria Butuza]

— Ce bine arată.

— Știu că îți place. Dar mi-ai spus că ți-e frică de dentiști.

— Ce s-ar putea întâmpla dintr-o tabletă mică?

— Ce s-ar putea întâmpla dintr-o tabletă mare s-ar întâmpla și dintr-una mică. Doar mai târziu.

— Exagerezi.

— Deloc. Uitarea funcționează la fel. În clasa a patra îți plăcea un băiat blond de la scara vecină.

— Nu vorbeam despre asta.

— Ba da, fix despre asta. Despre lucruri care par uriașe și din care, după un timp, nu mai rămâne nimic.

— De unde știi?

— Nu contează. Contează că nu mai știi tu.

— Geo. Geo Cosma. Doamne, nici să nu-l văd.

— Erai amorezată de el.

— Bați câmpii.

— Erai. Toată. Din cap până în picioarele alea mici, cu șosete albe.

— Bine. Am înțeles. Vrei să spui că n-are rost să mănânc ciocolata acum, fiindcă peste ani n-o să-mi mai placă?

— Ai prins ideea.

— Filozofie de doi bani.

— Pui prea repede etichete și ai limba ascuțită.

— Bine, dar până atunci trebuie să-mi trăiesc viața de acum. Altfel, cum voi ști că nu-mi place ceva ce n-am încercat?

— Prea te complici. Și cu asta, basta.

Mama așează două cești pe masă și toarnă cafeaua neagră.

— Hai să bem. Pe asta o s-o bei până mori.

— Nu beau cafea.

— Dar vei bea.

— Iar știi tu în locul meu.

— Am fost ca tine. Tot ce nu faci acum vei face mai târziu.

— Nu iubesc acum. N-am pe nimeni.

— Asta nu se schimbă prea des.

— Ba da. Se schimbă.

— Nu și dacă ai norocul meu.

Ciocolata rămâne pe masă. Nimeni n-o mănâncă. Cafeaua se răcește lângă ea, neatinsă.

Timpul trece. Evident, a trecut deja.

[Chris]

text scurt, bine scris despre curajul de a lua anumite decizii. citit cu placere, 

[Ana-Maria Butuza]

Mulțumesc!