Pentru toate - ai ars tăcut

[ELENA AGIU-NEACSU]

*
Numeri fire albe-n plete,
Simți că vremea ta apune
Și aprinzi o lumânare
Înălțând o rugăciune.
*
Simți că timpul ți-a trecut
Precum o clipă ar trece,
Strigi și tot tu îți răspunzi,
Nu te-aude lumea rece.
*
Și te-ai dăruit cu foc,
Pentru toate-ai ars tăcut,
Tinerețea ta s-a dus,
Te întorci pios în lut.
*
Ai credința că-ntr-o zi
Viața-și va relua curs;
Da' de unde? Te-amăgești,
Dus e firul de pe fus.
*
Îți rămâne doar speranţa
Că-ți va fi moartea ușoară,
Fără nicio suferință,
Pe când timpul parcă zboară.

[ELENA AGIU-NEACSU]

Vă mulţumesc, dragi colegi, pentru semnul de lectură şi apreciere!

[Chris]

mi-a placut si titlul si mesajul poeziei. citit cu placere, 

[Grig Salvan]

Melancolie și nostalgie cât cuprinde în amurgul vieții, sub amenințarea morții cea atotbiruitoare. Ne regăsim în aceste simple, directe și triste versuri, dar ne împăcăm cu gândul și cu inima în fața sorții implacabile.

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

O meditație asupra trecerii ireversibile a timpului! Am citit cu drag!

[ELENA AGIU-NEACSU]

Vă mulţumesc frumos pentru comentariul pertinent, stimată doamnă Vasilisia Lazăr! Voi ţine cont de observaţii.

[Dacu]

Toate-s-scrise în destinuri

Și plăceri... și multe chinuri!

 

Pentru-a mele zile negre…

Pentru Pompele funebre, 

Azi doar albii bani îi număr

Ca și-atunci când eram  tânăr.

 

Eu m-am dăruit cu foc

Și n-am ars de loc tăcut.

 Tinerețea mi s-a dus

Vesel eu m-oi duce-n lut!

 

Am credința că-ntr-o zi,

Sus în Cerul plin de stele

Sufletul Soției mele

Cu-al meu Suflet s-o uni!

[Vasilisia Lazăr]

Elena, poemul tău este o meditație gravă asupra timpului care ne consumă pe nesimțite și asupra clipei în care omul începe să-și privească drumul dinspre capătul lui. Mi-a plăcut îndeosebi expresia „pentru toate-ai ars tăcut”, fiindcă în ea încape o viață întreagă de dăruire și de consumare de sine. Iar „dus e firul de pe fus” aduce firesc imaginea destinului ajuns aproape de împlinire. Rămâne, dincolo de tristețea trecerii, speranța unei plecări împăcate și fără suferință. 

Ultima strofă explică puțin prea direct ceea ce poemul transmisese deja. Mai sunt și mici scăpări de ritm.