Rutina mea

[Ghiţă]

Ce zi! de chin... dar iată s-a sfârsit;
În strigăt surd un gând a răguşit :
Să nu te laşi de omul ce-l iubeşti
Chiar de-a uitat a crede în poveşti.

Ce zi! cât dor! ţicneală în purtări,
Cuvinte vii, murate-n varii stări,
Un crez fragil agale alterează
Şi-un Dumnezeu - izvor de metastază.

Ce zi! cu spor… pentru-ntrebări astrale,
Ce tind a fi mai mult decât virale,
Nedezlegate, ferecate-n gând,
Stăruitor s-au umilit pe rând.

Ce zi! de haz… în neuronii morţi
Ce-au râs făţarnic când au tras la sorţi
Un gram de viaţă pe un colţ de foaie,
Lipită ieri în turnul din pârnaie!

Ce zi! de-aplomb... pentru dorinţe vii,
Până acum ticsite prin cutii,
Eliberate din vecia lor
Pentru-a-nrobi pe veci un muritor.

Ce zi! de vis... în adevăr mustrat,

Tămăduit cu lacrimi de soldat,

Donat din milă asului de romb,

Smerind severa poftă de aplomb.

[Ghiţă]

Minunată doamnă, cu un dureros scrâşnit de dinţi m-am convins că aveţi dreptate şi am anulat ultima strofă. Am gândit o altă... Deoarece starea de spirit de azi nu corespunde cu cea de mai devreme, e firească, cred, diferenţa de emoţie dintre cele 2 variante ale ultimei strofe. Sper că îmi veţi da dreptate de această dată...

Cu respect!!!

[Sofia Sincă]

Nu știu cum faci... Scrii mult, multe strofe, bune și pe ultima sau mai precis ultimul-ultimele versuri le dai peste cap. Aici e bun ritmul la ultimele versuri, însă nu ai găsit o rimă mai bună decât asta banală, tău-meu?!

În rest, meditezi la paşii legaţi prin forţe abstracte, continuitate de drumuri și timp, trase de firul hăituit în încrâncenarea răfuielilor din viață.

Am citit cu interes,

Sofi