Tei, izvor prinse în dor

[Stanescu Valentin]

Mă-nconjoară lumea verde

     liziera, teiul sfântul,

          unde gândul mi se pierde

               de la cer până-n pământul...

 

                Mă aşteaptă, prea cuminte,

          banca poeziei mele

     scrijilită de cuvinte

şi ninsă cu praf de stele.

 

Ceas de taină şi-ntărire,

     clipa timpului sortit

          trece-n tei plin de iubire

               drumul cel făgăduit.

 

                Miazăzi nins de uitare

          brusc vibrează-n noi esenţe,

     smalţul capsulei cum sare

flori de tei trec în esenţe.

 

Nimic fără de temei,

     polen în sloiuri aurite

          curge-n jur din flori de tei

                spre albinele grăbite.

 

                Un sărut pe firul ierbii

          talpa mea curată pune

     pe tăpşanu unde cerbii

îşi duc dorul la păşune.

 

Când în soarele de-amiază

     aerul prinde să fiarbă,

          peste tălpi mi se aşază

               pantofii-mpletiţi din iarbă.

 

               Te aşteaptă lângă tei

          surâsul dulce de izvor,

      din căuşul prins în stei

să te răcoreşti cu dor.

 

Banca gândurilor noastre

     lin pluteşte în esenţă

          coborâtă dinspre astre

                 peste-a noastră existenţă.

 

                 Dă-mi mâna şi hai, hai

            să mulţumim cu bună ştire

     acestui darnic colţ de rai,

plin de lumină şi iubire.

[Stanescu Valentin]

Alexandru, câtă bucurie îmi aduci trecând din nou prin pagina mea! Toate anotimpurile au frumuseţea lor. Natura are atâtea faţete frumoase pe care cu greu le privim direct fiind preocupaţi cu rezolvarea pe fugă a încercărilor vieţii.

[Stanescu Valentin]

Doamnă Mihaela, nu am ajuns vreodată pe insulă dar cred că şi acolo există tei care vă încântă clipele dimineţii cu parfumul lor speific.

 

[bolache alexandru]

Un poem frumos care surprinde natura încărcată de sentimente...

[Mihaela Popa]

frumos!

[Stanescu Valentin]

Tudor, îţi mulţumesc pentru comentariul plin de învăţăminte. Asupra două ultimelor stofe am sesizat şi eu la finalizarea poeziei în acest format că mai trebuie ceva dar nu am mai avut puterea să caut ritmul şi să înlocuiesc cuvintele originale... Gestul tău este notabil şi voi încerca să închei cu alte două strofe mai apropiate de sensul iniţial.

[Tudor Cicu]

Citeam poemul tău ușor pastelat cu floarea teilor care abia acum înfloresc pe aici, și mă gândeam la versul lui Homer: Dacă ştii să asculţi, „vei merita într-o zi să stai la masă cu zeii”. Ruperile astea de ritm, într-un poem care și-ar dori o anumită cadență, uneori sunt supărătoare (Uită-te la ultima strofă ale cărei versuri au 7-8-8-9 silabe). Mi-am permis să schimb cadența și ideatica ultimelor două strofe, doar pentru muzicalitatea unei lecturi (șchiopătate) întâmpinate de mine, gândind că, pe viitor, nici-un sfat n-ar fi de ignorat:  

 

„Banca dorurilor noastre

Unde  tot visam de-a rânduri

Azi și-n nopțile albastre

Stelele rămân pe gânduri.

 

De-ai întinde doar o mână

Acel colț de rai, odată...

Ne-ar așterne să rămână

La picioare, viața toată.”

[Stanescu Valentin]

aDa, câtă bucurie am în suflet când găsesc aici cuvintele tale! Mă bucur că eşti aici în pastelul meu încărcat cu podoabe şi cuvinte dezlănţuite ce se întrec în a exprima trăirea. Încerc să revin la acea stare în care am scris aceste versuri dar reuşesc destul de greu... Mulţumesc!

[Stanescu Valentin]

Mihai, câte daruri sunt în jurul nostru. Ele nu pot fi cântărite în aur sau diamante. Au valoare inestimabilă. Trecem pe lângă ele şi ne golim sufletele şi mai tare. Raiul este lângă noi în orice lucru şi fiinţă dar suntem departe de a vorbi cu plantele, păsările, animalele, pietrele, apele, norii, stelele, pământul care ne aşteaptă tălpile descălţate să ne mângâie şi să ne încarce cu energie... Suntem departe!

 

[Stanescu Valentin]

Ramona, clipe de linişte, departe de tumultul cotidian, au produs starea din care pixul a aşezat pe coala albă emoţia momentului. Aceasta a fost tălmăcită de tine prin multe cuvinte din spatele unui veritabil Ce frumos! Mulţumesc!

 

[Ada Nemescu]

Melodios, credibil (și aici:)), un dans metaforic, desculț în iarbă, pe creștet nins de flori de tei, iar în suflet amintiri ( viitoare versuri pline de emoții și temei).

Nu te poți sătura de o astfel de viață, ți-ai dori măcar două, trei...

aDa, cu emoție felicit