Contemporan tristeții, regal, desăvârșire!
Fără de sânge, jertfă de prin ceresc coclaur,…
Jurnal Psalmul crinului de sephiroth 11 Îi place lacul ochilorîn brațele tale înmugurise
nesfârşita romanţă a drumeţului;
se agățase de stele și de ape,
avea glasul adâncurilor
şi-al fiecărei scântei cu…
de câte nopţi întorc
un spaţiu prea îngust,
de parc-ar scri terente
prin bălta de…
Jurnal perdiţie 9 Îi place într-o pânzăștiu
ai dormit somnul meu
nu te-ai odihnit niciodată îndeajuns
te furau ochii închiși
în lumină
și dacă am lăsat câteva veri…
Măsură a Iubirii? Cum să-i măsori tristeții
Junghierea de lumină, când perla se răzbună?…
Jurnal Psalm la modul gramatical al iubindului 11 Îi place exerciții de sinceritate – (re)modelareîn palme de iubire
botez orgolii
şi urc cu gând curat
pe fir de busuioc
la inelarul minţii…
Jurnal despre noi 8 Îi place Psalmul crescătorului de stelePe unde au cinci strune chitarele, azi du-mă!
Spre-un continent Vivaldi,-s catarg de zări flămând.…
Jurnal Psalmul crescătorului de stele 10 Îi place Singură pe stradăMi se scurge pustiul pe stradă,
gândurile-mi stau ca la paradă,…
Rondelul fulgilor de nea
Se-așterne-n pleduri iarna iar
Și satul petecește lin,
Aprinde gândul meu hoinar,
Cu amintirile ce…
Jurnal Gânduri de Duminică 10 Îi placeÎn buze și nu-n vorbe e sfânta băutură,
A vinului e cinstea, oricât de scump clondirul.…
Jurnal Psalmul Iubirii fără de moarte 10 Îi place Psalm la adormirea umbreiCastel gândit în calcar, bijuterie - oul !
Sicriu? Câtă risipă-n veșmânt de colier!
Ca în…
Jurnal Psalm la adormirea umbrei 10 Îi place Psalmul scării lui Iacov''De-ndrăgostit se zice că mințile și-ar pierde.
La ce folos ți-e mintea, când inima-i nebună,…
Jurnal Psalmul scării lui Iacov 9 Îi place Cine e? Cine e? Într-o sanie cu reni Vine, chiar de nu îl chemi Aducând daruri multe Poezii vrând s-asculte. Cine e aşa bogat Cu sacul tot încărcat? Cine e aşa de bun? Nu e decât: Moş Crăciun! Discuţie Cine e? 3 Îi place Poveste de Crăciun Moș Crăciun, Moșule bun (acrostih) Moș crăciun, Moșule bun, O poveste vreau să-ți spun, Să primim Pruncuțul Sfânt, Creștinește pe pământ: Raza Stelei străluci, Atunci Nașterea vesti, Craii de… Discuţie Poveste de Crăciun 4 Îi place Psalmul despre cheia ascunsăNu altoiești Iubirea unde uscat e ciotul,
Custura cere jertfă din zvâcnetul de mladă,…
Jurnal Psalmul despre cheia ascunsă 14 Îi place N-am un tezaurVeni-va oare moșu’n vis,
La tine-n…
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
***
Pentru anul în curs au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 600 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Gabriela Raucă - 600 lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor