Zori însângerați

[Manuela Munteanu]

Își poartă codrul răsăritu-n frunze,
Împrăștie lumină peste luturi,
Cuprinde-n palme-o lume la-nceputuri,
Văratic vânt revarsă dintre buze
Și potopește florile cu fluturi,
Iar zările cu dulci miresme-n pânze.

Tăceri se frâng. Își cer cu sârg tributul
Nedreptei legi flămânde de pădure.
Se-amestecă ecouri de secure
Cu urletul ce-a cunoscut durutul
Și a putut, cu groază, să îndure
Luciri de șiș, ce-au fulgerat sfârșitul.

O pradă gâfâie în colți de fiară
Cea de pe urmă dintre cutezanțe,
O pasăre îmbrățișează gloanțe,
Un pui trezit de umbra morții zbiară,
Cu soarta năucită-ntre balanțe.
În gheare lungi de duh, un suflet zboară.

Năluci au picurat pe pietre sânge,
Aripi de șoim se prăbușesc zorite,
Tăind în lung tăceri încremenite
Și parcă ziua, dintre nouri, plânge.
Un înger cu veșmintele cernite
Foșniri de vânt la subsuară strânge.

În ramuri își ascunde lin cântarea
Un dor ce-ngenunchează-n fața vieții
Sortite bucuriei și tristeții
Și-i prinde în balade-îngemănarea.
S-a disipat răcoarea dimineții,
A năvălit prin stejăriș uitarea.

[Manuela Munteanu]

Domnule Mihai Katin, am sesizat că patima în versuri se poate întruchipa în diferite forme imagistice și manifestări stilistice. Mi-a plăcut atât de mult aceast ,,carnagiu", în sensul stimulului poetic, încât cred că mă voi reprofila pe astfel de catalizatori ai imaginației. Vă mulțumesc mult pentru apreciere și vizită! Cu prețuire!

[Mihai Katin]

O pradă gâfâie în colți de fiară
Cea de pe urmă dintre cutezanțe,
O pasăre îmbrățișează gloanțe,
Un pui trezit de umbra morții zbiară,
Cu soarta năucită-ntre balanțe.
În gheare lungi de duh, un suflet zboară.  extraordinar realizat acest carnagiu din mijlocul codrului, cel  putin finalul merita toata admiratia...

poemul se echilibreaza surprinzator in final  prin acele tonuri de o alta vitalitate:

Un dor ce-ngenunchiază-n fața vieții
Sortite bucuriei și tristeții
Și-i prinde în balade-îngemănarea.
S-a disipat răcoarea dimineții,
A năvălit prin stejăriș uitarea... inca o data observ ca lirica feminina  are puterea de a fi nelinistita si de a gasi mereu alta modalitate, de a surprinde ceea ce este benefic iubitorului de poezie...

cu pretuire!