Zilele Babei...

[Răduță If. Toader]

Dochia zilei de luni,

Cu cojoace și călțuni,

S-a pornit în zori de zi

Pe costișă a sui.

Nu-i păsa de geruleț;

Fluturându-și părul creț,

Sprintenă zorea cu spor

Să mai scuture un nor.

Diademă își dorea

Din zburdalnici fulgi de nea.

Să-i ascundă părul sur,

Cu văl alb, fără cusur...

 

     *****

 

Dochia de marți, avea

Un ilic țesut sadea,

Peticit, de vreme ros,

Sub cojocul cel mițos;

Ghete groase, maronii

Și vreo două-trei tichii;

Nasul cârn, roșit de ger,

Țintă-l îndrepta spre cer.

Să-și răcoare neîncetat

Gâtul cel înfierbântat;

Părea că și-ar mai dori

Încă un viscol pe zi...

 

     *****

 

Dochia de miercurea,

Niciodată nu zâmbea.

Fața toată-i smochinită,

Gura - pungă chinuită,

Șuierau vorbele-i reci,                        

Ca și vântul printre crengi;   

Ochii - stele asfințite,

Părul - râuri despletite;

Frig ți vifor doar iubea,

Fulgii înghețau pe ea,

O mușcau de peste tot,

Însă nu-i păsa deloc ...

 

     *****

 

Dochia din zi de joi

Avea vreo... sută de oi;

Albe, cu cojoc mițos,

Cum purta și ea, pe dos.

Frigul nu o atingea,

Prieten, gerul îi era.

Își dorea o iarnă lungă…

Fân la oi?... O să-i ajungă.

Sub zăpadă, colțul nu-i,

Va veni și vremea lui,

Când pe cer va apărea

Soarele cu... sulița.

 

     *****

 

Dochia de vinerea,

Singurică tot umbla;

Prin troiene rătăcind,

Frigul iernii adorând;

I-era bine în cojoc,

Brâu de lână la mijloc,

Trei opinci la un picior

Cu obiele-n jurul lor...

Vântu-n părul ei vâlvoi

O-întovărășea vioi;

Nu tânjea ca soarele

Să-i topească... urmele.

 

     *****

Dochia de sâmbăta

La primăvară visa...

Obosise să tot care

Cojoacele în spinare;

Se voia mai ușurea,

În joc cu fulgii de nea...

Să și-i pună de cercei

Alături de ghiocei;

Doar o rază și-ar dori

Să-i zâmbească într-o zi.

Ca  să-i poată arăta

Înflorată, rochia.

 

     *****

 

Dochia-dumineca,

Nouă cojoace avea;

Și cum norii se răreau,

De unul o dezbrăcau.

Raza cea de dimineață

Îi mai dădu o povață:

- Lasă încă unul, dadă,

Te-i înfierbânta degrabă.

Și l-a dat... dar în zadar,

Se-încălzise iar... și iar...

Număra în jurul ei

Nouă cojoace de miei,

Șapte rânduri de opinci,

Brâie de lână vreo cinci,

Trei basmale-n borangic,

O tichie și-un batic,

Un fular din lână alb...

Și-i era așa de cald!...

Aburii - fuior torceau,

Pânză albă îi țeseau,

Vântul o împresura

Și pe aripi o purta...

 

Dar... un nor nebun, gelos,

Se întoarse furios,

Soarele-i acoperea,

Cu ploaia o zbiciuia...

Ger și vânt nepotolit,

Giulgiu-i de stană–au croit...

 

          *****

 

De-i poveste ori de nu-i,

Nu pot eu ca să vă spui;

Însă an de an răsare

Ca un abur pe cărare,

Când urcăm cu dor de ducă

Ispitiți de o  nălucă...

[Chris]

foarte frumos! :)

[Valeria Merca]

Excelentă poezie! Mi-a plăcut mult. Îmi imaginez o dramatizare pe acest text. O să o citim împreună cu nepoțelele mele, fiindcă de puțin timp am vorbit despre acest subiect. 

Sincere felicitări!

[Vasilisia Lazăr]

Superb! Remarcabil!

Și parcă au înnebunit babele. Nu mai termină cu toanele. În final au adus iarna înapoi. Toate-s pe dos... :(

[Sofia Sincă]

Superb, încântător! Versurile vesele, jucăușe ne fac să uităm de urâțenia babelor. Fermecătoarele versuri, alcătuite într-o plasticitate de invidiat, ne duc spre primăvara verde și spre parfumul ei.

Aveți un ți, în loc de și la baba de miercuri.

Am citit și am apreciat cu multă plăcere,

Sofi

[Ada Nemescu]

Foarte frumos!

o poveste, o legendă, o bucurie de poem!

felicit, aplaud... mă încântă această călătorie altfel, prin timp...

aDa nemescu