foșnetul unei rochii de mătase

[Romita Malina Constantin]

iată, îmi voi păstra vârfurile tinere 
cu o jumătate de cer strigăt 
și turnuri urcătoare pe înțelesul păsărilor

trebuie să recunosc 
uneori mi se pare că aud sunete ieșite din tipare 
pe care mă strădui să le răsucesc în fir de mătase 
până la aiurare 
dar ei mă învață liniștea 
pentru că înțelepciunea se întinde prin copilărie 
și se poartă din muguri în semințe

deși crezi că doar pieptul munților cerne bogăția 
în fire de iarbă se află fructe înfiorate și transparente 
pe care doar ochii veșniciei le poate pătrunde...

neînțelese arderi roiesc 
până lepăd durerea aceea goală în care sufletul se dezghioacă 
 în peregrinări pe cruce 
și câte scrisori către Tata 
câte ghemuiri închipuite în pântecele Mamei 
și câte miresme în căderi...

se spune că trezirea e o ucidere lentă 
tributară pentru a atinge nemurirea 
iată, îmi voi răsfira în carne semințe 
pentru vârfuri tinere

[Romita Malina Constantin]

Multumesc pentru ajutor! respect si drag de voi...

[bolache alexandru]

Frumos!

[Ion Lazăr da Coza]

dezghioacă câte

Chiar, care ei?

Am citit cu interes.

da Coza

[Sofia Sincă]

Poemul își găsește esența în inocența copilăriei, în păstrarea ei cât mai mult timp. Cine își pierde partea de copilărie din suflet este pierdut.

dar ei mă învață liniștea -  Mălina care ei? După mine nu are legătură cu nimic, acest vers. Bine prin extrapolare, ei pot fi orice, oricine: îngeri, părinți, munții, ani ș.a.m.d. Dar se îndepărtează de tot ce e în jur.

În rest poemul este sensibil, încearcă să restaureze partea paradisiacă a oricărei vieți.

Și, am citit cu plăcere.

Sofy