trebuie să existe un loc
și pentru noi
am vrut să-ți spun însă dormeai
cu lumina aprinsă femeie a niciunui
alt bărbat
îți dorești să fiu câteva zile pe an
facem poze copacilor din parcuri
trimitem celor de-acasă
24 de ore să nu fim dați dispăruți
ne iubim cu foamea aceea care scoate minerii în stradă
de parcă am trăi veșnic
am promis că vom fi doi amanți
inconștienți de topirea ghețarilor
nimănui nu i-ar trece prin cap să ne caute
între două orgasme
îți voi ghici în cafea cu ziarul în cap
să mă crezi un pudic
și poți face orice cu încrederea mea
în tine
ating locul acela din care un cheag
se prelinge pe gambă
atunci când îți aranjezi părul
în vitrinele luminate discret
să nu mă vezi când îți spun te iubesc
la mormântul mamei de sărbători
precum un om rău
cu animalul de companie
iubirea ta îmi umple hambarul
adorm făcând socoteli până dimineață
Dumnezeu
poate
nu-mi va cere sufletul
Adaugă un comentariu
Dan, am invitat aici pe Alex Ștefănescu, pe Valeriu Cristea, pe Dan C. Mihăilescu, Mircea Mihăieș, pe Manolescu și pe alții, dar au zis că pe moment au puțină treabă și că, imediat ce termină, negreșit vor veni, dar că până atunci să-i suplinesc eu. :)))))))
Dincolo de toate, îți mulțumesc pentru cuvintele calde și generoase! E doar un comentariu, dar când îți place mult ceva, parcă nu poți lăsa doar două cuvinte...
Lisia, impresionant, aici deja este alt nivel, nu mai este vorba de spune-ți părerea! O analiză structurată, autorizată, în fața căreia nu pot decât să mă înclin! Am recunoscut pasaje de critică autentică împletite cu subiectivismul nederanjabil, nedăunător al unui cititor avizat, dar care recunoaște atunci când îi place, oricât ar dori spirtul să tempereze!) Și totuși tonul tău este de-a dreptul atât de firesc încât fascinează, orice ai spune, indiferent că atragi atenția sau evidențiezi, tonul parcă se modelează astfel încât niciodată nu supără sau nu te face să crezi în vreo exagerare ! Și asta este o artă pe care mulți o caută, dar puțini o găsesc, în timp ce restul nici nu sunt conștienți! Probabil un termen ar fi diplomație, deși nu sunt sigur că ajunge!)
domnule Mihai Katin, bună seara, vă mulțumesc și apreciez fiecare prezență a dvs în pagina mea, stima!
Poezia ta cucereşte printr-o stilistică absolut personală, care o singularizează, o deosebeşte de cea a altor poeți. Principala calitate ar consta, după părerea mea, în caracterul direct al exprimării, fără prejudecăţi, fără accente vulgarizatoare şi fără a pierde niciun atribut esenţial al poeziei: „nimănui nu i-ar trece prin cap să ne caute/ între două orgasme/ îți voi ghici în cafea cu ziarul în cap/ să mă crezi un pudic/ și poți face orice cu încrederea mea/ în tine/ ating locul acela din care un cheag/ se prelinge pe gambă/ atunci când îți aranjezi părul/ în vitrinele luminate discret/ să nu mă vezi când îți spun te iubesc”.
Astfel, poezia ta se opreşte în pragul demitizării, al desfacerii de ceremonial, în pragul smulgerii solemnităţii, fiind ferită de purism, dar şi de bagatelizare. Fără îndoială, este una a imaginii, dar şi a comunicării directe a stărilor şi trăirilor, fără a se pierde în „filozofări” inutile, doar de dragul frumosului cu orice preţ. Duce pe cititor direct în miezul emoţiei vii, a erosului asumat, splendid sublimat.
Dar aparenta libertate a versului poate înşela. Ba chiar se observă impunerea unei rigori destul de aspre: înregistrarea exactă a mişcării sufleteşti care palpită ritmic şi viu, ca respiraţia, sugerată subtil şi rostită grav sau patetic, uneori: „la mormântul mamei de sărbători/ precum un om rău/ cu animalul de companie/ iubirea ta îmi umple hambarul/ adorm făcând socoteli până dimineață/ Dumnezeu/ poate/ nu-mi va cere sufletul”.
Am trăit fiecare vers, fiecare cuvânt, fiecare literă. Căci așa e poezia ta: intimă, profundă, asumată, senzuală, incomodă uneori, eliberatoare.
O să iau cu mine, în primul rând aceste două versuri: „ne iubim cu foamea aceea care scoate minerii în stradă/ de parcă am trăi veșnic”. Asta nu înseamnă că nu mă întorc să iau și restul. :))
Mulțumesc!
si daca dragoste n-ar fi ar exista acest poem deci este de bine !!!!!!lirica romaneasca are din cand in cand nevoie de asemenea perfuzii la limita de sus a iadului!!!!!!
cu multa pretuire!!!!!
Manuela, și tu Brutus?!))) Mulțumesc, tu lucrezi , dar găsești dimineață, să ai o zi minunată!) Eu tot fără taine și încorsetări!))
Monica, scuze, dar nu m am putut abține la cuvintele lui Alex! Îți mulțumesc , cu tine am revenit la lucruri serioase, ai dreptate, mi-a plăcut '' competiția cu spaimele'' , dar observ comentarii din ce în ce mai poetice și elaborate, te mai aștept, noapte bună!
Alex, ma man, m ai făcut praf!)))))))) Râd de unul singur , da' ce fel ai, așa ar fi trebui să fii mereu, nici eu nu te cunosc, dar eu aș merge cu tine la femei!))))))))))))Și pe stadion și la băutură și oriunde ne-am da seama că suntem bărbați și tot acolo adică la ele ajungem! Tot râd, ești tare!
Ce desfrâu de poezie!!! Sentimental-erotică... dar este o nuanță a existenței umane, în care el și ea sunt ca o singură bătaie de aripă, fără taine și încorsetări. Frumos tare!
Ai o lirică deosebită. O poezie modernă și chiar și în poezia de dragoste un stil aparte. Nu ne cunoaștem personal dar chiar dacă ne-am cunoaște și am iarăși tineri cu tine nu aș merge la femei... Glumesc Man.
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE