singur acasă

[petrut dan]

de parcă m-ar întoarce o vrajă 
acasă ne batem cu perne îți povestesc
tot scot fitilul din lampă
până la adânci bătrâneți
cu apa de ploaie păstrată afară
te voi iubi precum un om crescut fără lumină

electrică

 

te iau la furat de liliac
în stație privirea ta îmi descheie 
de la suflet la haine nimic nu rămâne ascuns
te sărut atât de lung că nimeni nu înjură
vatmanul ca o postare fixată
te întinzi precum carnea pe oase 
îți simt procesele chimice 
din gură îți iese un ram cu fructe exotice 
la gustul de rodii îți bag mâna în păr

 
caut o scară fără interfon 
un apartament părăsit sau liftul blocat
între etaje sânii tăi mă vindecă de obsesia spațiilor închise
și dacă urcă oameni continui până când îi aud 
bucuroși să vadă îndrăgostiți refugiați 
din calea furtunii 
iubirea aduce noroc zice bărbatul

 
femeia îi trage o palmă

 

 

[petrut dan]

Lisia, uneori cuvintele ne-o iau înainte!) Poate, în subconștient, știu mult mai bine ce trebuie scos din întunericul unor gânduri de care ne temem sau de care  nu vrem să fim responsabili! În cazul tău nu se potrivește nimic din ce-am învățat la școală și de-a lungul timpului că trebuie să fie un comentariu, eu zic că ar trebui să aduni unele dintre ele și să le editezi, ar fi ceva inedit și cred că ai avea succes, eu, ca un vărsător veritabil, trăiesc înaintea timpului meu și-ti spun că nu vei da greș, dar te gândești tu! Am spus asta deoarece comentariul întrece nivelul unei păreri comune și ar fi frumos să-l împărtășești celor interesați, și ai destui, am observat! My lady!)

[petrut dan]

Domnule Mihai Katin, rămâneți un domn al comentariilor generoase și argumentate cărora nu cred că cineva de pe aici le poate rezista!) Și eu vă admir pentru prezența impunătoare! Stima!)

[petrut dan]

Alex , cu tine deja am vorbit de două ori, ceea ce pentru un dialog două procedee artistice e prea mult așa că te salut, man, cu prietenie!

[petrut dan]

Hai că ne-a pris noaptea pe Însemne! Pentru mine care nu fac nimic nu i o problemă așa că vă răspund

- Manuela, te ai gândit bine și nu prea!) Așa e, singur acasă, dar totuși nu singur, atunci când iubești chiar dacă Ea este departe, tot ți-o aduci aproape cu un cuvânt, cu o mirare, cu o respirație! ''Ori suntem bărbați, ori numai suntem, ca să citez un clasic in viață!'')))  Și cuvintele tale nasc întrebări, acum nu știu pentu cine e bine!) Noaptea fie cu tine!

[Mihai Katin]

te voi iubi precum un om crescut fără lumină corect! de aici poate sa inceapa nebunia sensului, a senzualitatii, a poemului scris parca pe autostrada unde s-au taiat talpile copacilor cand nu stiam sa ne  incaltam decat pe stangul acolo unde inca pot sa umble umbrele in caravane de beduini cantand fecioarelor arctice!

cu toata admiratia!

[Manuela Munteanu]

Mă gândesc dacă femeia despre care ai scris știe de această poezie. Iar, dacă știe, cum a reacționat? Nu mi se pare a fi despre ea, despre lume nici atât. E despre tine, singur acasă, între etajele unor trăiri. Este sensibil structurată, pare un întreg, dar eu o percep mai mult pe categorii de simboluri. Admit ideea că numai ,,singur acasă" poți găsi soluții, iar tu ți-ai îngăduit acest lux. Din nou, o poezie care naște foarte multe întrebări cititorului. Ceea ce e de bine... :)

[Vasilisia Lazăr]

Poezia aceasta, ca de altfel toate ale tale, cere profunzime, sinceritate și autenticitate, dar odată ce ai intrat în sufletul ei, trebuie să-ți reglezi frecvența erotică a inimii după cadența bătăilor din ceasul demiurgic al versurilor.) Limbajul poetic este atent camuflat, confesiunea este directă, dar și indirectă, în acest al doilea caz, tot oceanul de senzații de dedesubt, din crevasele sufletului, fiind sugerat prin unele inserturi textuale rafinate, inteligent plasate.

te sărut atât de lung că nimeni nu înjură
vatmanul ca o postare fixată
te întinzi precum carnea pe oase 
îți simt procesele chimice 
din gură îți iese un ram cu fructe exotice 
la gustul de rodii îți bag mâna în păr

Nimic nu dă senzația unei exagerări, fiindcă materia este în așa fel ordonată, sedimentele poetice sunt în așa fel suprapuse încât, atunci când tai „felia textuală” poți vedea, în secțiune, desenul poetic cel mai reușit.

Iar prima strofă e splendidă, te face să te pierzi printre stări inefabile.

de parcă m-ar întoarce o vrajă 
acasă ne batem cu perne îți povestesc
tot scot fitilul din lampă
până la adânci bătrâneți
cu apa de ploaie păstrată afară
te voi iubi precum un om crescut fără lumină

electrică

Cred că am sărit un poem de-al tău și mai multe de-ale altor poeți, rar încalc acest principiu, dar, efectiv, nu am rezistat să nu scriu aici, acum. ))

Mulțumesc și drag de tine și poezia ta!

[bolache alexandru]

M-ai zăpăcit de tot. Am crezut că mi-l aduci pe Kevin sau măcar pe fostul președinte american în poezie. Dar nu! E doar încă o poezie modernă din care aș remarca: caut o scară fără interfon 

un apartament părăsit sau liftul blocat

între etaje sânii tăi mă vindecă de obsesia spațiilor închise.

[Monica Pester]

Iubirea , această noțiune inefabilă, transmutabila, telescopică și extraterestră de cele mai multe ori. Își găsește locul în toate pannel-urile existenței. Imaginar sau real, material sau întregind un suflet flămând. Mă înclin în fața artistului  !