Un cântec din neant mă căuta

[Manuela Munteanu]

O liniște desăvârșea un rai,

O vrajă îmbrăcată în tăcere 

Pe-un alt tărâm,  în care îmi erai 

Esențe tari ce dorm în mângâiere.

Acolo unde heruvimi păzeau 

Ca timpul să nu-și scuture secunda 

Și să nu-mi pleci, așa cum nori treceau, 

Cum valul se înstrăina cu unda.

Pe-o primăvară ne făceam culcuș,

Mătasea ei cu flori ne-adăpostea. 

Mă legănai pe doruri de arcuș 

Și îmi lipeai pe buze câte-o stea.

Te străbăteam cu degete prin păr,

Îmi revărsai fântâni adânci cu rouă,

Gustând prelung păcatul prins în măr,

Cu trupul meu în brațele-amândouă.

Îmi șerpuiau în sânge lungi fiori,

Un cântec din neant mă căuta,

Mă-nfășurau sălbatice vâltori,

Iar eu le-mprăștiam pe pielea ta.

[Manuela Munteanu]

Bună seara, Dan! Bucuroasă de vizită! Mi-ai stârnit curiozitatea cu ,,reformulările". Să știi că, dacă ai propuneri, ești invitatul meu să le expui, deși trebuie să recunoaștem că suntem tare diferiți stilistic. Un avantaj ar fi că aș putea să observ dacă viziunea mea din spatele erotismului acesta (uneori împins cam departe, recunosc), este similară cu cea din mintea cititorului avizat. Versurile mele ar putea duce gândul despre mine mult prea departe. Asta este marea mea temere. Dar pentru acest ,,pericol" ar fi păcat să mă opresc. Cu mâna pe inimă îți pot spune că poezia m-a salvat dintr-un mod de viață nefiresc - un automatism, o abnegație de robot în executarea unor obligații și că este unul dintre cele mai frumoase lucruri care mi se puteau întâmpla, în sensul că m-a adus din nou în conținutul meu, în ceea ce sunt eu cu adevărat. Dar nu mă caracterizează o senzualitate excesivă și nu mi-ar plăcea să se creeze această impresie. La întrebare îți voi răspunde în cel mai convenabil mod cu putință - cu o altă întrebare: Cum să nu? :))) Noapte liniștită să ai! Mulțumesc pentru trecere!

[Manuela Munteanu]

Vă mulțumesc, domnule Vasile Burdușa!

[petrut dan]

Bună seara, Manuela, ba deloc, doar că nu am crezut că îți poate consuma atât de mult timp să comentezi la toate poeziile care îți plac, din punctul acesta de vedere îi admir și-i compătimesc pe administratori A, spui că și eu sunt adiministrator, uite că nu știam, eu acu' te -aud!)))))))))))))))) Hai să vorbim lucruri serioase! Nu mai vreau să greșesc cum am făcut cu Nuța, să-ți scriu cum mi-ar plăcea mie, deși poemul tău, ca majoritatea ce-ți aparțin , îndeamnă la tot felul de interpretări și reformulări, ți am spus și repet, ai o ușurință evidentă cu care scrii, principalul ''vinovat'' este talentul și mă bucur că am găsit aici atât de mulți oameni înzestrați, dar pentru că suntem sub poemul tău pot să-ți spun că îmi place, are ritm, imagini deosebite plus felul tău de a pune sare și piper, astfel încât dragostea să nu poată închide nicio rană! E plăcut să te simți dorită, așa-i?!))  Oricum nici tu nu rămâi datoare, observ, finalul exploziv și incitant pentru cititor și nu numai, aici doar tu știi!))

[Manuela Munteanu]

Domnule Gabriel Cristea,  vedem lucrurile diferit,  dar nu-i absolut nicio problemă că se întâmplă așa. 

În această viață nu facem numai ce avem ca sarcină. Dacă s-ar întâmpla asta, nu am evolua, nu ne-am cizela trăirile, nu am simți că acționăm cu sufletul. Nu cred că supăr pe cineva dacă voi dezvălui acest lucru,  dar doamna Vasilisia mi-a propus să fac parte din administrație și am refuzat această propunere din trei motive: o acută lipsă de timp, o neputință de a critica, dar mai ales din considerentul că abia atunci m-aș fi simțit obligată (dintr-un sentiment al datoriei foarte înrădăcinat în mine). I-am promis totodată că voi comenta ori de câte ori voi putea și voi simți și chiar am făcut asta. A ne limita la răspunsuri sau comentarii scurte este comod și, recunosc, am și eu această tendință, dar nu așa încurajăm, nu așa putem să ne expunem argumentele. Da, cu siguranță și eu,  și dumneavoastră am fi niște critici neputincioși, dar am putea fi CITITORI care încurajează. Am scris cu litere mari, pentru că poeții (o denumire pe care nu o agreați) pot fi cititori notabili, avizați. Habar n-am câți cititori în adevăratul sens (care nu scriu poezie, dar o admiră) vizitează acest site. Poate că niciunul, sau poate că foarte puțini. Și atunci... ce să facem? 

Dar să revin la reacția mea, poate nepotrivită, dar cu siguranță sinceră. Nu pretind nimănui nimic și nu oblig pe nimeni la nimic, doar că mi s-a părut ciudat ca o persoană (vă rog să observați că nu vă spun poet :) care pretinde în deschiderea profilului său că îi place poezia clasică nu reacționează în niciun fel la poezia mea (măcar critic, dacă nu apreciativ), după ce a fost singura care mi-a "prelucrat" versurile, ca să pricep cum se face. Am crezut că am greșit cu ceva. De aceea reacția mea de ieri, de aceea retragerea mea de a vă mai scrie comentarii, deși îmi place mult cum scrieți. Este bine că măcar am lămurit cum stau lucrurile. Nu-mi place deloc ambiguitatea. Cu aceeași mare prețuire!

[gabriel cristea]

Doamnă Manuela Munteanu, nu e vorba de ignorare, căci nu am sarcina, precum administratorii, să comentez toate postările, ci de timp și dispoziție. Poate ați observat că nici la comentariile postărilor mele nu reacționez întotdeauna sau dacă o fac mă limitez la esențe și răspunsuri scurte. Cred că mai degrabă ar trebui să ne îngrijoreze pe toți lipsa unor comentarii și reacții din partea cititorilor, pentru că, în definitiv, poezia lor li se adresează! Poezia care nu ajunge la sufletul cititorilor n-are dăinuire.

[Manuela Munteanu]

Vă mulțumesc, doamnă Dorina Cracană!

[Manuela Munteanu]

Cu drag de vizită și cu încântarea că v-a plăcut, vă mulțumesc, doamnă Vasilisia!

[Vasilisia Lazăr]

O frumoasă poezie de dragoste. Construcție bună, metafore alese, fior liric. Felicitări, Manuela!

[Manuela Munteanu]

Îți mulțumesc, Dan! A trecut vremea comentariilor lungi? :) Nu-i bai.

[Manuela Munteanu]

Vă mulțumesc, domnule Culiță Ioan Ușurelu!