Turtureaua (repostare)

[gabriel cristea]

Furtuna o rupse din zborul spre cuib
și-o duse în locuri străine;
Zdrobită, năucă se zbate prin glod,
în trestii, sub ape saline.

Agață cu ciocul un fir de rogoz,
se rupe și iarăși încearcă;
Puterea-i sleiește, țipând în zadar,
când trece solemnă o barcă.

Aripile frânte se-mplântă în mâl,
iar moartea o trage spre-adâncuri;
Cu ultimul zvâcnet, din ochiul febril,
privește fantasticii fluturi...

Ar vrea iar să zboare pe câmpuri și zori,
să simtă vâltoarea de moară,
dar smârcul o trage barbar, obsesiv,
iar vântul tăios o-nfioară.

Letargică stare, hipnotic sfârșit
și-un soare ce stă să apună
de parcă se-ndeamnă sub plopii bătrâni
năluci împletindu-i cunună.

Puiandri cerșesc îndurare din cer,
e-o luptă pe viață și moarte;
Se tânguie, strigă din ochi de frunziș,
dar mama-i plecată departe…

Luceferii-mbracă funestul veșmânt
- o trenă de purpură sumbră;
Și-aduce aminte de cuibul pierdut;
Prin vis îi cutreieră-o umbră.

Își scutură fulgii rogozul amar
pe trupul lovit de năpastă;
Noroiul îi strânge flămând osul viu,
vâscos miezul nopții adastă.

Se-aștern aritmii peste puii din cuib;
O gravă tăcere se lasă;
Și-un suflet-răsuflet din mlaștini, matern,
se-ntoarce pe vânturi. E-acasă...

[Dorina Cracană]

Ce trist!!! 

Felicitari pentru poezie, foarte frumoase, finalul deosebit, dar mi-au dat lacrimile. 

[Mihai Katin]

poemul  este  de o  simtire  extraordinara  si    sper  ca  nu  gresesc  dar  gandul m-a  dus  la  universul   liric  al  marelui  George Cosbuc,este  acelasi  fior  de  realitate  cruda,dureroasa ,este  un  best  of  de poem  clasic  cum rar  se mai  gaseste  in zilele de acum!

[Mioara Manoilă]

Eu îți mulțumesc din suflet! Ai atins cea mai sensibilă parte a sufletului meu. 

[gabriel cristea]

Mulțumesc frumos, Mioara! Eu am plâns când am scris-o. A fost o poezie scrisă dintr-un răsuflet... 

[Mioara Manoilă]

Eu care am o legătură strânsă și aparte cu păsările, trăiesc cu durere imaginea creată în aceste sublime versuri. Atât de real mi se pare totul, încât plâng și îmi trăiesc neputința de a putea salva pasărea-mamă. 

Gabriel, cuvintele mele sunt prea sărace și departe de un comentariu așa cum ar trebui, dar asta pentru că sentimentul a învins orice altceva. 

Multă prețuire! Și aplauze!