Trenul vieții

[Grig Salvan]

mă poartă trenul vieții cu spatele-nainte

conductorii în haite mă-ntreabă de bilet

îi mituiesc cu lacrimi și teancuri de cuvinte

să-l roage pe mecanic să meargă mai încet

 

și-i rog cu cea mai tristă privire de sub soare

să-mi caute și mie un loc să-mi odihnesc

țărâna ostenită de-atâta căutare...

 

ce scump a fost biletul și încă-l mai plătesc

cu lacrimi, umilințe și valuri de sudoare…

 

de-atâta vreme, doamne, sunt tot pe coridoare!

[Vasilisia Lazăr]

Mi-a plăcut. O singură obiecție. Sigur se poate înlocui cu altceva unul dintre "lacrimi". E prea mică poezia să apară de două ori. Părerea mea.

[Grig Salvan]

Valeria Merca, mă bucur mult că micul meu text ți-a plăcut! Mulțumesc de trecere și apreciere!

[Grig Salvan]

Chris, așa e în trenul acesta, unii la clasa Lux, alții la clasa a II-a, iar alții, din păcate, ”tot pe coridoare” și nu găsesc măcar un loc în care să-și mai odihnească oasele obosite de atâta căutare.... Mulțumesc de vizită și comentariu!

[Valeria Merca]

Excelent text! Mi-a plăcut mult. :)

[Chris]

da, este extrem de scump biletul si nu toata lumea calatoreste la clasa I, asta este

frumos

[Grig Salvan]

Valerian Bedrule, mulțumesc mult pentru popas și pentru comentariu! Mulțumesc pentru mica analiză, aprecierile privind poezia de față și altele. Mulțumesc pentru sfaturi. Cât despre ”devoalarea” unor chestiuni de viață personală, sunt de acord că nu este indicată, dar uneori, când interlocutorii devin oarecum mai familiari se pot aduce în discuție și probleme de viață personală. În cazul de față, Sofia m-a întrebat oarecum direct și personal ”Ce se întâmplă cu tine? De ce atâta tristețe?” și am considerat că trebuie sugerat un răspuns, fie și unul oarecum general :) 

[Grig Salvan]

Sofia, mulțumesc de lectură și comentariu! Viața mea a fost, atâta câtă a fost până azi, un tumult de bucurie și tristețe, o avalanșă de stări bune și drame, de reușite dar și multe neîmpliniri și vise sfărâmate, de mici câștiguri și mari pierderi, de căutări îndârjite dar puține găsiri etc Și asta se reflectă adesea în ceea ce scriu, unde adesea ”basculez” dintr-o extremă în alta, de la încântare și ”joie de vivre” până la pesimismul cel mai negru. Cât despre „culoare”, mă deranjează și pe mine polisemantismul cuvântului, pe care mulți îl pot înțelege drept culoare ca parte a spectrului luminii, deși din contextul poeziei ar trebui să rezulte clar că e vorba de culoarele vagoanelor de tren. Poate „coridoare” ar fi mai explicit și ar înlătura echivocul.

[Grig Salvan]

Gabriel Cristea, mulțumesc de vizită și de sugestie. La schimbare mă mai gândesc.

[Sofia Sincă]

Conținut de epitaf. Ce se întâmplă cu tine? De ce atâta tristețe? Bine, bine, eu știu că dă bine la total, însă ar fi de preferat să fie numai atât.

Pentru a simți fericirea ce trece pe lângă tine ca fulgerul vrăjit, este truda destinului.

sunt tot pe culoare - sunt tot pe coridoare - ar da mai bine ritm. Sau altfel. Nu cred că e vorba despre corpuri distinse după culoare.

Am citit cu multă plăcere,

Sofi

[gabriel cristea]

Ca o sugestie nevinovată, ar fi mai nimerit schimbarea sunt/rămân tot pe culoare. Nu alterează sensul și gâdilă în mod plăcut urechea. :)