trece trece lumea rece

[Stanescu Valentin]

 

                    un tânăr minte luminată merge pe stradă zâmbitor

               vrea să cunoască lumea toată ce nume poartă ce visează

          şi-opreşte orice trecător

 

     el le vorbeşte de iubire de empatie gratuit

dar lumea-l crede-n nebunie... ce mai e lumea pe pământ?

     un sloi de gheaţă netopit...

 

          ’’nebunul’’ râde şi se duce iar lumea-l crede că-i nebun

                el mai departe-şi face cruce că lumea nu vrea să-l asculte -

                     eu martorul ce pot să spun?

[Stanescu Valentin]

Doamnă Vasilisia, nebunul râde cu-ntristare că vorba lui ce-i mângâiere n-ajunge să îndrepte lumea dintr-un ocean plin de durere...

[Stanescu Valentin]

Alexandru, am adus aici un poem despre aspect de viaţă. Oricare dintre noi am fost măcar odată privit ciudat de cei din jur...

[Stanescu Valentin]

Ramona, nu ştiu dacă am găsit cel mai frumos mod de a aşeza versul ’’nebunul râde şi se duce şi lumea crede că-i nebun’’ un gând pe care l-am avut în minte de zeci de ani, activat mental în multe situaţii din viaţă în care nu reuşeam să mă fac înţeles unora din jur... Mulţumesc pentru înţelesul catalogat cu ’’Frumos’’.

 

[Vasilisia Lazăr]

Superb poem! „Am învăţat că lumea n-are nevoie de nebuni. Deci, nici de genii.”

[bolache alexandru]

Un crâmpei din viața de zi cu zi... E plină lumea și de nebuni și de martori și de visători...

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Frumos.

[Stanescu Valentin]

aDa, cu adâncă mulţumire pentru starea de copleşire pe care mi-o aduci prin această replică ce întrece originalul!

Mărturisec că versul: ’’nebunul’’ râde şi se duce iar lumea-l crede că-i nebun’’ îl am din adolescenţă şi am căutat toată viaţa să aflu dacă aparţine unui poet român. Faptul că nu l-am mai întâlnit, m-a adus în seara acesta la a-l integra în acest poem simplu dar care exprimă o disperare a multora dintre oamenii care nu mai rezistă zidului memoriei impus de o entitate malefică pentru a nu mai ajunge la înţelesul primordial ce există dincolo de el...

Îţi mulţumesc pentru inima verde şi încăpătoare ce ne adună în ea!

[Ada Nemescu]

... poveste bună de păstrat în rama unui vechi album

        despre un om cinstit și bun, privit ciudat ca un nebun

             de ce-ar fi zâmbetul primit cu reticență sau cu ură?!

         când zâmbetul e-ambasador pentru o lume mult mai bună!

  martor de-aș fi, eu l-aș urma, ținându-l strâns, cinstit, de mână...

Un poem visător, aproape magic, o magistrală iluzie, un dor de normalitate, simplitate cum doar IUBIREA  dezinteresată poate fi...

Apreciez la justa lui valoare, poemul....aDa

[Stanescu Valentin]

Cum ar fi să ne cunoaştem toţi după nume, să ne salutăm de departe pe când ne întâlnim, să ne iubim fără declaraţii, să ne ajutăm, să trăim până la momentul plictiselii de viaţă... Galaxii de neuroni s-ar dezvolta în creierul nostru uriaş. Cine limitează accesul la viaţă?