odă celui mai bun prieten

[Stanescu Valentin]

 

 

                         dreptaciu-mi întinde laba ca un semn de mulţumire

                    că-i dau apă şi mâncare de trei ori pe zi plimbare

               se întinde să mă pupe având lacrimi în privire

          a trecut de paişpe ani pază strictă la hotare

 

     îmi e drag din cale-afară şi-l tratez ca pe un om

are ham şi-i sunt tutore se împiedică prea des

ochiul stâng e-n cataractă ochiul drept în glaucom

     se loveşte-n tocul uşii când afară vreau să ies

 

          de-auzit nu mai aude mănâncă hrană cu orez

               i-a rămas întreg mirosul drept busola lui de câine

                    mă-ntristez acum când văd că viaţa nu mai este frez

                        căci va veni şi ziua care nu o să mai aibe mâine

 

                              munte de sinceritate cu izvoare de iubire

                                   dreptaciu-mi întinde laba ca un semn de preţuire...

[Stanescu Valentin]

 

Ramona, ai avut sau ai un prieten adevărat în casă, în curte pe care l-ai văzut sau îl vezi cum ţi se adresează nonverbal? Trăiesc în această poveste de peste 14 ani şi mă aflu la finele ei. Ce să mai zic, ne întristăm şi când vedem cum se usucă un pom... Mulţumesc pentru lectură!

[Stanescu Valentin]

Doamnă Vasilisia, trăim înconjuraţi de alte fiinţe ce ne întregesc existenţa şi neînţelesul vieţii. Ce departe suntem de a comunica lesne cu ele... Iar atunci când primim un semn de mulţumire de la un câine rotind rapid coada parcă am vrea să-l auzim vorbind. Cred că ei ne înţeleg mai mult decât noi pe ei. Vă mulţumesc pentru vizită!

 

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Un prieten devotat. Am citit cu plăcere! 

[Vasilisia Lazăr]

Copleșitor! Unii îngeri aleg blană în loc de aripi…

[Stanescu Valentin]

Alexandru, cuvintele tale îmi îndulcesc starea de a accepta realitatea.

Stau de vorbă cu el şi îmi spune că nu trebuie să plec înaintea lui, să îl îngrijesc aşa cum am facut-o până în ultima clipă cu fratele lui geamăn în urmă cu opt luni... Lacrimile lui vorbesc când îmi întinde laba dreaptă să mă salute!

[bolache alexandru]

Un poem dedicat celui mai bun prieten, aflat pe ultima sută de metri. Frumos!

[Ada Nemescu]

Amuzant! M-ai trimis să traduc - 

Cu cât învăț mai mult despre oameni, cu atât îmi iubesc mai mult câinele
Scoica gândului meu - ce frumos!  
să ne citim cu plăcere, aDa

[Stanescu Valentin]

aDa, mulţumesc pentru bucuria cuvântului scris din suflet.

Autorul pe care l-ai citat a mai spus încă ceva: " The more I learn about people, the more I love my dog!".

Am să-i spun prietenului meu ceea ce vor spune şi colegii noştri de aici după descrierea lui actuală... Asta în cazul în care vor zice mai mult decât o iconiţă impersonală. Scoica gândului tău ce mai zămisleşte?

[Ada Nemescu]

Sunt de notorietate citatele despre câini versus oameni.

Versurile de aici sunt înduioșătoare, adevărate și mult prea puține...

Este o autoevaluare a noastră, a oamenilor, despre empatie și iubire.

Cainele, este un domn; Sper sa merg in raiul lui, nu al omului. - Mark Twain

[Stanescu Valentin]

Dan, mulţumesc pentru vizită şi rezonanţă. Mi s-a întâmplat pentru prima dată să mă trezesc cu o poezie în gând şi pur şi simplu doar să o scriu rapid pe coala de hârtie să nu o uit.