Eram într-o ploaie de doi
în toamna cu un singur locatar,
ca într-o lacrimă prea strâmtă
să primească îmbrățișarea
care sparge dorul.
Eram aproape la capăt de drum
și m-ai lăsat să mă rog singură
în ploaia cu un singur locatar
în care nu se urcă nimeni
de prea multă înghesuială.
Eram într-un vis, în anotimpul de doi
oprit la capitolul toamnă.
Eram într-un gând, într-o ploaie
care se oprise la ușa ta.
Adaugă un comentariu
Mulțumesc D-le Ion Lazăr da Coza, Corina Militaru pentru rezonanță emoțională...
Expresiv, mi-a plăcut! :)
Dimpotrivă, mie mi-a plăcut repetiţia și ușoara... brambureală.
da Coza
mulțumesc, toate au o logică în mintea poetului și te poți simți sufocat chiat dacă ești singur...în ploaia de doi...
Total de acord cu Ana. A spus atât de bine și de concret, încât subscriu comentariului ei.
orpit - oprit
Dar am citit cu plăcere. E o încercare de ceva... de altceva.
Sofy
un pic de contradictie logica sesizez aici: daca ploaia are un singur locatar, de ce e prea multa inghesuiala?
repeti metafora si asta nu te ajuta, intai e toamna cu un sigur locatar, apoi e ploaia cu un sigur locatar, te contrazici spui ca e o ploaie de doi, apoi ploaie cu un singur locatar, apoi anotimp de doi... ideea nu e rea, atmosfera e frumoasa, dar e nevoie sa iti clarifici logic metaforele. Atentie, daca suna bine, nu inseamna ca nu conteaza logica.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE