Toamnă muribundă

[Camelia Ardelean]

Pe buze de-ntuneric scrâșnește-un țipăt sec,

Suspină pe fereastră o lacrimă amară,

E-această nouă toamnă fiorul intrinsec

Al spinilor căinței din searbăda mea vară.

 

Mă ghemuiesc la pieptul zăbavnicelor ploi,

Vioara amintirii mai tremură din coarde,

Deschid răvașul nopții din visurile-mi sloi,

În palmele de humă se-adună frunze-n hoarde.

 

Furtuna-nsingurării mă strigă-nfiorat,

Vitrina unui suflet pierdut se aburește,

Prin ramurile sorții – rebelul candidat

La flamura iubirii ce lent se risipește.

 

Strâng perle de lumină din astrul muribund,

Pe aripi de tăcere le-aștern, ca un tezaur,

Mă doare anotimpul, în poala lui m-ascund,

Culorile-amăgirii i se preschimbă-n aur.

 

Trosnește-n mine seva rănitelor păduri,

Mă strâng în brațe gânduri din ceața temătoare,

Resimt încătușarea nostalgicei naturi,

Pe-a lumii etajeră și umbra clipei moare…

 

[Sofia Sincă]

E frumoasă poezia, Camelia... Cam tristă, dar titlul ne avertizează.

Universul apăsător, sursa de inspiraţie a romanticului, prelungeşte senzaţia de tristețe, a iubirii pierdute, negarea luminii, acceptarea întunericului.

Nu știu ce loc ar fi obținut, dar poezia este tare frumoasă!

Sofy

[Camelia Ardelean]

Aceasta e poezia pe care am vrut să o trimit inițial la concurs! Cea pe care am trimis-o s-a clasat a cincea (a patra la votul membrilor), oare aceasta pe ce loc ar fi fost? Nu mai contează, eu sunt oricum mulțumită! Iuhuuu! :-)