Ţipăt de aer

[Mihai Katin]

 

Când trecem peste ceea ce aripile înseamnă

Uşorul ţipăt de aer

Al norilor în care ascundem măştile din ceara lumii,

Când aşteptăm înfriguraţi

 ultimul carnaval

Cu lampioane albastre şi jocul de-a moartea,

Când mă ridic până la o umbră de iarbă

Să ştiu sunetul paşilor

Prin peşterile celeste

Atunci  se aude

 ţipăt de aer

Acolo unde îngerii

scriu vorbele noastre pe aripi de lilieci,

Unde stalagmitele lacrimilor

 se opresc din creştere

Doar la ecoul aurorelor sfâşiindu-se peste trecutul

Picur ce  îngheaţă uşor şi

Clepsidrele se întorc singure

Când întindem palmele

cerşind

Ultima clipă a prezentului

Născocind

 tăcerea pentru care

Ne vindem fericirile,

 ne dăruim iubirea uşor

Ca un ţipăt

de aer.

 

 

 

[Grig Salvan]

M-a izbit „țipătul” din start. Mi-a venit instantaneu în minte „Țipătul” pictorului norvegian Edvard Munch, unde aerul se învălătucește într-un țipăt asurzitor, deși tăcut și încremenit în pânza tabloului. Apoi am lecturat lent fiecare metaforă, fiecare întortochere de gând, urmărind tabloul liric până la capătul său, la „ultima clipă a prezentului”.

[Chris]

foarte frumos!

[petrut dan]

Un poem ce descătușează chiar dacă pentru asta solicită, efortul își găsește răsplata într-o lectură deosebită, cu stimă!

[Mihaela Popa]

o poezie care se citește cu sufletul, încântată să respir acest "țipăt de aer"

[bolache alexandru]

Se vede un condei matur în care nostalgia și metafora își dau mâna!

[Vasilisia Lazăr]

Sunteți Poezie! 

[Ada Nemescu]

Ce frumos totul! 

Nu este de mirare că a inspirat într-un comentariu superb, pe inepuizabilul Valentin Stănescu!

mă ridic până la o umbră de iarbă ... 

Născocind

 tăcerea pentru care

Ne vindem fericirile...

Este o sărbătoare a noastră, domnule Mihai Katin, fiecare poem dăruit!

Ca un ţipăt

de aer.

aDa, cu drag

[Stanescu Valentin]

Mihai, ’’Ca un ţipăt de aer’’- când – acolo - atunci - unde stau cuvinte-n aşteptare zărim dincolo de rău bucuria ce ne doare...

 

când în zborul nostru scurt

     tocăm aeru-n clepsidră

          presărând crimă şi furt

               ca un zeu în cap de hidră

 

               acolo-i ţinta vizată

          nu să fim ci să avem

     punem drog şi ciocolată

în cafeaua ce o bem

 

atunci este prea târziu

     lacrimile-s fără rost

          plătim cu-nţelesul viu

               al prostiei noastre cost

 

               unde măreţia piere

          arde-n gol şi fără scrum

     mai dorim o re-nviere

să pornim pe-acelaşi drum...