Când trecem peste ceea ce aripile înseamnă

Uşorul ţipăt de aer

Al norilor în care ascundem măştile din ceara lumii,

Când aşteptăm înfriguraţi

 ultimul carnaval

Cu lampioane albastre şi jocul de-a moartea,

Când mă ridic până la o umbră de iarbă

Să ştiu sunetul paşilor

Prin peşterile celeste

Atunci  se aude

 ţipăt de aer

Acolo unde îngerii

scriu vorbele noastre pe aripi de lilieci,

Unde stalagmitele lacrimilor

 se opresc din creştere

Doar la ecoul aurorelor sfâşiindu-se peste trecutul

Picur ce  îngheaţă uşor şi

Clepsidrele se întorc singure

Când întindem palmele

cerşind

Ultima clipă a prezentului

Născocind

 tăcerea pentru care

Ne vindem fericirile,

 ne dăruim iubirea uşor

Ca un ţipăt

de aer.

 

 

 

Vizualizări: 55

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Grig Salvan pe Decembrie 16, 2024 la 10:36am

M-a izbit „țipătul” din start. Mi-a venit instantaneu în minte „Țipătul” pictorului norvegian Edvard Munch, unde aerul se învălătucește într-un țipăt asurzitor, deși tăcut și încremenit în pânza tabloului. Apoi am lecturat lent fiecare metaforă, fiecare întortochere de gând, urmărind tabloul liric până la capătul său, la „ultima clipă a prezentului”.

Comentariu publicat de Chris pe Decembrie 16, 2024 la 7:55am

foarte frumos!

Comentariu publicat de petrut dan pe Decembrie 13, 2024 la 6:54am

Un poem ce descătușează chiar dacă pentru asta solicită, efortul își găsește răsplata într-o lectură deosebită, cu stimă!

Comentariu publicat de Mihaela Popa pe Decembrie 12, 2024 la 9:34pm

o poezie care se citește cu sufletul, încântată să respir acest "țipăt de aer"

Comentariu publicat de bolache alexandru pe Decembrie 11, 2024 la 5:27pm

Se vede un condei matur în care nostalgia și metafora își dau mâna!

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Decembrie 11, 2024 la 2:53am

Sunteți Poezie! 

Comentariu publicat de Ada Nemescu pe Decembrie 8, 2024 la 8:55pm

Ce frumos totul! 

Nu este de mirare că a inspirat într-un comentariu superb, pe inepuizabilul Valentin Stănescu!

mă ridic până la o umbră de iarbă ... 

Născocind

 tăcerea pentru care

Ne vindem fericirile...

Este o sărbătoare a noastră, domnule Mihai Katin, fiecare poem dăruit!

Ca un ţipăt

de aer.

aDa, cu drag

Comentariu publicat de Stanescu Valentin pe Decembrie 8, 2024 la 10:29am

Mihai, ’’Ca un ţipăt de aer’’- când – acolo - atunci - unde stau cuvinte-n aşteptare zărim dincolo de rău bucuria ce ne doare...

 

când în zborul nostru scurt

     tocăm aeru-n clepsidră

          presărând crimă şi furt

               ca un zeu în cap de hidră

 

               acolo-i ţinta vizată

          nu să fim ci să avem

     punem drog şi ciocolată

în cafeaua ce o bem

 

atunci este prea târziu

     lacrimile-s fără rost

          plătim cu-nţelesul viu

               al prostiei noastre cost

 

               unde măreţia piere

          arde-n gol şi fără scrum

     mai dorim o re-nviere

să pornim pe-acelaşi drum...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

important!

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de IOAN stoian

ELEGIA COSMICA XX

Philippidice lebede astrale prin norii albi plutind în zbor invers se tot perindă agale-n rotocol A…Vezi mai mult
cu 17 ore în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin

Valenta: ursul carpatin

 ursul carpatin -ce să mai spun?trupul luierabrun ursul carpatin -zic adevărl-am văzutsus…Vezi mai mult
ieri
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog dimineață din marmură a utilizatorului Maria Mitea
"Valentine, ( arată-mi un sistem unde cauza și efectul nu se aplică :) ” toamna-n oglindă…"
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog dimineață din marmură a utilizatorului Maria Mitea
"Maria, să încheiem apoteotic îţi trimit şi perechea celei din…"
ieri
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog dimineață din marmură a utilizatorului Maria Mitea
"O, îmi place, te ia  așa ca un val, ” toamna-n oglindă - galben în…"
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog dimineață din marmură a utilizatorului Maria Mitea
"Maria, dacă ţi-a plăcut Valenta scrisă de ucenicul meu, îţi trimit şi una scrisă de…"
ieri
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog dimineață din marmură a utilizatorului Maria Mitea
"Ooooo, Valentine, mă răsfeți :) poezie caldă, scoasă din cuptor,  ” toamna-n…"
ieri
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Trandafirul ca o armă la tâmpla toamnei a utilizatorului Costel Zăgan
"    Vă mulțumesc!"
Vineri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog dimineață din marmură a utilizatorului Maria Mitea
"Valenta: toamna-n oglindă   toamna-n oglindă, cad ruginii frunze din trunchi de vii toamna-n…"
Joi
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog dimineață din marmură a utilizatorului Maria Mitea
"Maria, marmura nu este rece, doar noi nu avem simţurile să atingem căldura de dincolo de suprafaţa…"
Joi
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog dimineață din marmură a lui Maria Mitea
Joi
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Golul vieţii nu e plin... a utilizatorului Stanescu Valentin
"” un câine am pe trei picioare se târâie pe duşumea privesc iar teiul fără…"
Joi
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Simplicisima istoriei a utilizatorului nicolae vaduva
"Istoriile se scriu romanțate,sub laurul mereu auriu...din ele când nu mai faci parte,te…"
Joi
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog aniversară a utilizatorului Vasilisia Lazăr
"”îmi ticăie toamna la ureche”  ce frumos luminam împreună parcă aveam…"
Joi
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Trandafirul ca o armă la tâmpla toamnei a utilizatorului Costel Zăgan
"”dacă aș duce un trandafir la tâmple poate ar înflori însuși crivățul…"
Joi
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când nu mai rămâne nimeni a utilizatorului Ana-Maria Butuza
"Outstanding! Am citit fără să respir. Felicitări, Ana-Maria Butuza! "
Joi
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Brațele se-mpletesc ca fumul, se-nalță la cer a utilizatorului Maria Mitea
"Mihai, mulțumesc pentru semn, și lectură! Mă bucură mult trecerea!  adevărat ”, aceasta…"
Joi
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poți să alegi a utilizatorului Ana-Maria Butuza
"” Îmi fac cruce cu limba în gura uscată.” - da, bun, redă o stare profundă…"
Joi
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Tinereţea îşi scrie visele a utilizatorului Mihai Katin
"O, mi-a plăcut metafora „Vântul mirosind a grafity”, :)"
Joi
Postare de log efectuată de Maria Mitea

dimineață din marmură

           se citește luminoasă, fină precum carnea                                         atinsă…Vezi mai mult
Joi

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi – 2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine – 2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor