Sunt zile când toamna...

[Tudor Cicu]

Sunt zile când toamna precum un hoț pe furiș

Prin duzii de la geam ce-mi trimit câte-un zvon,

Pasărea de aur, dând târcoale la horn

În cele din urmă și-a făcut cuib în frunziș.

 

Năluciri de toamnă vin câteodată, mi-ai zis

Dă roată ca ploaia ce cade în picuri.

Ca mine, tot mai mulți visăm la nimicuri

Ca și tânguirea acelei păsări de vis.

 

Dar tot nu sunt sigur, îți strig prin somn ca și cum

(Și-mi arăți candela cu chibritul aprins)

Oriunde, gândeam, în zborul ei m-aș fi prins

Dar nu noaptea asta, nu-‘n viața asta acum.

 

...Și da, este toamnă, prin pat încă mai dibui

Umbra ta sub cearceaf subțiată de ploi.

Dar luna din geam, oare mai știe de noi,

Ori câte ceva doar al tău, simt să-i atribui?

 

[Mihai Katin]

...Și da, este toamnă, prin pat încă mai dibui

Umbra ta sub cearceaf subțiată de ploi.

Dar luna din geam, oare mai știe de noi,

Ori câte ceva doar al tău, simt să-i atribui?

un  poem  ca  un remember  de care  este  nevoie, pe  care  il  cladim asiduu cu  toate  orele  unei  singuratati ce  uneori   ne  daruie  o   nesperatată inspiratie!

[petrut dan]

O scriere în cadre ce pot forma minipoeme de sine stătătoare, strofa a treia mi-a plăcut în mod special, i-am simțit forța mult timp după lectură și chiar m-am recunoscut în cuvintele ei ce parcă despart carnea până la os, cu respect! 

[Vasilisia Lazăr]

...Și da, este toamnă, prin pat încă mai dibui

Umbra ta sub cearceaf subțiată de ploi.

Dar luna din geam, oare mai știe de noi,

Ori câte ceva doar al tău, simt să-i atribui?

Oricât de revolut şi desuet ar părea acest sentiment pentru sensibilitatea modernă, toamna rămâne anotimpul nostalgiilor fără leac. Nicicând mai mult decât în acest ceas al anului, propria noastră sensibilitate nu este mai predispusă la melancolii, reverii poetice şi aduceri-aminte. Nicicând mai mult decât în acest anotimp, profund-omenescul din noi nu sesizează mai acut avatarurile înstrăinării, ale fragilităţii şi ale perisabiltăţii fiinţei umane.

Mi-era dor să vă citesc, maestre! Și mă bucur din suflet că ați revenit. Mi-e dor și de proza dumneavoastră inconfundabilă. Și de comentariile dumneavoastră elaborate. 

Cu prețuire,

[Vasilisia Lazăr]

O mare bucurie și o mare onoare, maestre Tudor Cicu. Vă mulțumesc cu tot sufletul! Revin.

[Tudor Cicu]

Revin din nou pe ÎNSEMNE și la dorința doamnei Vasilisia voi posta din când în când din acele poezii pe care încerc să le pregătesc într-o viitoare carte... cine știe? Poate la anul!