poate unde eram încă tineri

[Tudor Cicu]

poate unde eram încă tineri

 

ai fugit Cenușăreaso, de la balul interzis

cu Frații Grimm în rădvanul, ce trăsese sub cais...

am ținut să știu urmarea, dar un rând nu mi-ai mai scris.

ani în șir de-atunci, pe lume, ca-n Villon căzu zăpada

umbra ta-‘n focul din vatră îmi părea Șeherezada.

mi-ai fi spus: „Hoinar prin vise, ca haiducii lui Istrati

încă ești captiv în ele, privind totul ca prin gratii”

e firesc, ar spune Borges, când cu tine e Ulrica

ce haită de lupi mai poate să îți mai inducă frica?

poate unde eram tineri, primii ani într-un liceu

stam pe dig cu ochii-n valuri, priveai tu, priveam și eu.

însă nava mea din gând, nu spre insula comorii

cum știam din Stevenson, luneca pe-ntinsul mării,

unde aș fi vrut cu tine să mă las furat în toate

să ne pierdem prin Macondo, un veac de singurătate -

ca Bacovia, sub ploaie, îndurând ore în șir;

...iar noi, pozând mult prea tineri, în liceul cimitir.

[Vasilisia Lazăr]

Ca întotdeauna, pe lângă bogăția stilistică, pe lângă emoția adâncă, ne oferiți o întreagă paletă de informații. Sunteți minunat, domnule Cicu, și tare ne mai era dor de scrierile, dar și de comentariile dumneavoastră atât de complete.

[Tudor Cicu]

Ana Cîmpeanu: Pot spune că e și un fel de bigrafie „neromanțată” (sic!) a criticului-poet din noi. După cum știi, criticul apelează uneori la reperele sale referenţiale: gândirea și filozofia creștină de la imnurile biblice, taine ale sufletului, ale reîncarnării în personaje ale copilăriei, dar și scepticismul cioranian simțit de fiecare dintre noi. Dacă cititorului i-a plăcut, sunt și eu mulțumit că, iluminând brusc un înțeles, am adus „semnele” poeziei cât mai aproape de fiecare.  

[Tudor Cicu]

Dincă Valerian: Vă dau dreptate: suntem o specie grefată pe poveste, la care eul și propriul bine fiind centrul preocupărilor. Îmi amintesc, acum, ce zicea Orfeu în Infern: că nu dă întreaga eternitate a umbrelor întâlnite acolo pentru o clipă de fericire pe pământ. Și privită prin astfel de oglinzi ale imaginaţiei, e posibil ca lumea pe care încercăm să o descifrăm să ne pară, când o eroare don-quijotească, când o luptă captivantă, capabilă și cititorului să-i stârnească curiozitatea. Mă bucur că v-am adus, prin acest poem, o lectură reconfortantă.  

[Tudor Cicu]

Ada Nemescu: Cineva spunea că a scrie, mai cu seamă, proză, e nevoie de multă viață, de multe trăiri pe toate planurile. Oare poetul trăiește iluzia că le poate surprinde în câteva vesruri pe toate? Toți însă înțelegem că prin poezie poet și cititor, împreună, își construiește lumea din care să iasă ceva mai întărit. Sau poate are obsesia că a moştenit printr-o minune miracolul unui hotar dintre lumi. Poate de aici și această pendulare între lumi, între trecut și prezent. Ca o grea despărțire de toate, nu? Mulțumesc de popas.

[Tudor Cicu]

Gina Zaharia: am remarcat în creația ta, întotdeuna, poeta care dispune de un lexic bogat, colorat în metafore inedite, comparații fascinante, epitete subti­le, versurile melodioase dar și pline de simboluri... Un poet încântă pe altul prin flacăra cuvintelor și atmosfera de construcție epică. Ca și tine, nici eu nu arăt realitatea cu degetul, ci încerc să mă închipui un creator de lumi ficționale, deci nu un „ochi” înregistrator de aspecte ale unei vieți imediate. De aici această pendulare (așa cu o faci și tu), în trecut, poveste și răsfrângeri nostalgice din trăirile personale. Salutări de pe strada noastră, oriunde te afli.  

[Tudor Cicu]

Valeria Merca: Ca iubitoare de metafore și construcții lirice care să prindă la suflet, știi ca și mine că poetul găsește un mod de a ne aduce soa­rele în suflet printr-un zâmbet, prin referințe din lecturi nostalgice, chiar dacă le transmite ușor ironic, dar, evident, un zâmbet cu aromă de poezie de calitate, bun gust li­terar și artistic. Drag popasul tău!

[Tudor Cicu]

Gela Enea: În ultima vreme se vorbește tot mai răspicat de prăbușirea lecturii în rândul tinerilor. Și, în general, că oamenii citesc mai puțin. În mod special proza. De aceea să fi optat tot mai mulți dintre noi către poezie? E posibil. Fără doar și poate poetul, spre deosebire de prozator, vede lucrurile altfel, sim­te altfel viața, oamenii, poezia... Alta e dispozi­ția poetului față de temele existențiale (viața, moartea, lumea înconjurătoare etc), ceea ce aduce textului liric o notă de meditație, de contemplare și melancolie care îl prinde de „gulerul hainei” și pe cititor. Apreciez comentariul tău și... din revista Neuma, îți mai urmăresc postările critice, când și când. Mult drag!

[Valeria Merca]

Fascinată întoarcere în timp. Ingenioasă construcție poetică.

Admirație!

[gina zaharia]

Călător prin universul sufletului. Frumoase imagini ne-ați oferit, sub autografe veritabile.  

Prețuire!

[Ada Nemescu]

Un periplu interesant...

Întrebări, răspunsuri, imaginând acest drum tinerețe-bătrânețe într-un ritm sprințar, copilăresc de-a dreptul, oferă un text plin de farmec. Am citit cu plăcere, Ada