Nu știu să împăturesc scrisori așa că o voi dărui vântului,
dacă o vei primi vreodată întreabă-l de ce-i curg literele
și, mai nou,
dacă parfumul e același cu al florilor de colț
la echinocțiul de toamnă.
Ți-am zis, străinule, când te-am cunoscut într-un mai pe la prânz,
că nu va trece anotimp fără să-ți scriu,
că-ți voi spune verzi și uscate,
măcar să știi
că izvorul din spatele casei a secat brusc
cam pe vremea secerișului,
că mi-am luat bluză cu maci direct din lanurile alea
de la marginea Bârladului,
că am citit de șapte ori „Crimă și pedeapsă”
ori că poștașul din satul meu a plecat în străinătate
după nevastă-sa.
Nu că ai pune la suflet, nuuuu, străinule,
dar când aud singurătatea bâzâind
o dau cu scrisoarea cât colo,
crede că-i de capul ei, cu mine nu-i merge.
Auzi? Fac selfie cu ea și fuge de mănâncă nori,
trei zile n-o mai vezi,
când se întoarce e îmbujorată
și haioasă, fie la ea acolo.
Dar să nu uit, străinule:
ți-am trimis partea ta de iubire, era a noastră,
așa convenisem cândva,
doar că, în grabă,
să nu se fi inversat cumva. Zic și eu.
Oricum, ea știe totul despre noi,
citește periodic ziarul și acoperă punctele negre de pe inimă,
are grijă mare, daaa,
eram de față când ne-a trimis în lume,
de atunci rânduiește ca zilele dragi
să pice tot într-un mai.
Adaugă un comentariu
Mulțumesc, Augusta!
foarte frumos...
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE