Solomonarul

[Rădița Răpeanu]

Sus în Hoanca Sturului,

Șapte sate-a' muntelui,

Dinspre Dolea - valea seacă -
Cu durere se îneacă
Din avenul grotelor,
Până-n creasta munților.
Aici, tihna, bunăoară
Aflase viață amară
Și pe brazda plugului
Mustea vina vulgului,
Ca o iarbă neplivită,
Ca o fiară ne'mblânzită
Scăpătată peste grui,
În ograda omului,
Unde câinii o asmută
Și-i de muritori temută,
Ca 'cel urs nemaivăzut,
De auguri neprevăzut
Scăpătat dintre zănoage,
Peste vitele zvârloage
Ca și securea pe lemn
Ce lasă codrului, semn,
Să prohodească-n cer, norii,
Să-mpietrească Valea Morii,
Tocmai de cum s-o-nnopta
Și doica va alăpta
Rod nevinovat, pe care,
L-a ținut o fată mare,
Un pruncuț născut din flori,
Noaptea pe la cântători,
Din batjocoră voită,
De trei tineri siluită
Cât și alte tâlhării
Ce-au căzut pe sihăstrii,
De-amuțea buciumu-n deal
Și plângea vorba-n caval
Jeluindu-se amarnic
De așa necaz pârdalnic,
Noroadele vii plângând,
Prăpădindu-se pe rând,
De-astă palmă nevăzută
Pentru credința pierdută
Ce-a cuprins obârșia
Ațâțând plăieșia
Chiar să mânuie topoare,
Pentru-a obcinei curmare
Jivina de-a despica
Când va trece potica,
La umăr cu ea să lupte,
Pin' de nu va să se-nfrupte
Din junicile lăptoase
Și prăsilele frumoase,
Taurii să-i sfârtece
Carnea să le-o mestece...
*
Neștiind, altă scăpare,
Au cerut bieții-ndurare
Înglodați de-așa nevoi,
La ultimul Berevoi!
Berevoi fără prihană,
Din lumea subpământeană,
Unde taina timpului,
În miezul pământului
Făcea ora, o clipită,
Și clipita infinită!
Ultimul solomonar,
Pustnic uns, și cu mult har,
Știut ca unchiaș anume,
Fără ani și fără nume
Ridicat din amorțeli
Pentru-așa orânduieli
Va să-i scape de năpastă
Cu știință lui cea vastă!
Numa' cum de s-a trezit
Fața i s-a netezit
Obraji-i se rumeniră,
Trupu-i gubav se-ntăriră
Precum cușma-i pusă drept
Când trăgea aer în piept
Și cu vorbe meșterite
De mulți ani încremenite
Promitea fără de bani
Strămutând magii din ani,
Că va încerca zadarnic
Ritualul vechi, șamanic,
Fără nici un ajutor
Doar prin foc nimicitor,
Pe namilă s-o răpună
Pină-n azimut de lună,
Când doi dintre-ai lor văcari
S-or dezbrăca de ițari
Îndrăcind-o fiecare
Pân' de n-o avea scăpare,
Și la spusa vraciului
S-ardă părul Ursului,
Apoi pielea să i-o-mbrace
Ăl' văcar, robust, tenace
Ș-alt boar mai inimos,
Arhitaur curajos,
Într-o horă-amețitoare
Cu coarnele-nțepătoare
Să-l împungă, să-l încingă
Blestemul astfel să stingă;
C-a fost fier, c-a fost oțel,
Ca bărbăția din el!
Numai jalnica momâie
Amiroase a tămâie
Iar pe coarne, sângele,
Le-ncheagă păcatele!

solomonar < persoană cu pretinse puteri supranaturale, care ar putea provoca sau împiedica diverse fenomene naturale; p. gener. vrăjitor..

[Ion Lazăr da Coza]

Solomonică propunere e Solomonarul tău: bine-i că există vs lipsă de originalitate.

da Coza

[Valeria Merca]

Bănuiesc că te-a impresionat și marcat povestirea Ultimul Berevoi de V. Voiculescu. Cunoscând (din alte poezii de-ale tale) temperamentul tău vulcanic, nu mă mir că te-ai angajat în acest text (baladă), care, într-adevăr este o adaptare, dar care mie mi-a plăcut.

[Rădița Răpeanu]

Doamna Sofia, acum regret că am fost sinceră și am dat detalii peste măsură! Ce temă nouă și deosebită ar fi fost dacă... și ce banală este acum! :( 

[Veronica P. L.]

Exercitiu folcloric, nu poezie. 

[Sofia Sincă]

De acord cu tine Rădița Râpeanu, dar mi se pare că fabula nu are finalitate... Solomonarul doar propune. Nu s-a și înfăptuit cele propuse?

În acest fel mi se pare o compilare, în afara faptului că tu spui autorul care te-a inspirat. De fapt tu spui că este o adaptare literară. Însă fără sens, din punctul meu de vedere, doar că te-a impresionat și te-a provocat.

Dar este doar părerea mea,

Sofi