Simțind cum crește iarba

[gabriel cristea]

Acustica fântânii
    - un strop prelins din ciuturi,
fărămițând oglinzi;
Trec norii, se răsfiră
    și-ai vrea-n căuș să-i prinzi;
Solemnități de arbori fac liniștea barbară;
Un zvâcnet de aripi
     - și gândul parcă-ți zboară…
Neclarul unei frunze
     se-așază ca o ceață,
o clipă, pe priviri;
Apoi, pe-adânc de codru,
     cu limpezimi de ramuri,
începi să te deșiri;
Ai vaga presimțire a cerbului vânat
     - o plasmă-atemporală,
pulsând subcutanat;
Rămâi înfipt în trunchiul călugărilor pini
     și-auzi cum trec aievea
prin talpa-ți rădăcini;
Ești mușchiul verde-al umbrei
     sau ești o fiară-a lunii,
simțind cum crește iarba;
Și-acustica fântânii…

[gabriel cristea]

Mulțumesc, Mihai! Nesecatul izvor de inspirație - Natura... 

[Vasilisia Lazăr]

Superb! Citind, am simțit iarba crescând și rădăcinile pinilor în tălpi. Uluitoare contopire cu natura! Și-acustica fântânii... ce muzică! Felicitări, Gabi!

[petrut dan]

Îmi place poemul, foarte reușit din toate punctele de vedere, cu plăcerea lecturii!

[Mihai Katin]

Rămâi înfipt în trunchiul călugărilor pini
     și-auzi cum trec aievea
prin talpa-ți rădăcini;
Ești mușchiul verde-al umbrei
     sau ești o fiară-a lunii,
simțind cum crește iarba;
Și-acustica fântânii…   mai  este  necesara  vreo   vorba  pentru   a defini  nemurirea  umana,poetul   dovedeste  cat   de  mult  spiritul   trece  in  profunzimea  naturii  unde  isi  afla  esentele  vesniciei  pe  care un astfel   de poem  ni   le  dezvaluie!