Și se lăsă tăcerea

[gabriel cristea]

Cu muribunde pleoape, 

sătul de-atâtea proze și de drame

pe care le citise toată viața, 

însingurat copacul a foșnit: 

- Aș vrea o poezie, ca ultimă dorință, 

să mi-o recite vântul! 

Preamilostiv e Domnul,

de-aceea, auzindu-l, din ceruri a grăit: 

- Dar care-i cel mai bun poet,

să merite onoarea? Și se lăsă tăcerea...

Se-apropiase vântul

și,-nvăluind copacul cu coama-i de amurg,

sfios precum o frunză,

la tâmplă i-a șoptit:

 - Voi recita din tine!

[gabriel cristea]

Mulțumesc, Amanda! Așa este, Natura este și muză și leac pentru suflet. 

[gabriel cristea]

Mulțumesc, Grig, de comentariu și apreciere! Îl prefer pe Gibran! :) 

[gabriel cristea]

Mulțumesc, domnule Corneliu Neagu! Onorat! 

[gabriel cristea]

Domnule Tudor Cicu, mulțumesc pentru comentariu! 

[Amanda Spulber]

Un duios omagiu adresat unui poet de neîntrecut: natura.

[Grig Salvan]

Frumoasă cântare, ca un psalm al lui David. Ori ca un pasaj din profetul lui Kahlil Gibran.Cu gingășie și tandrețe topite în cuvinte.

[Corneliu Neagu]

Copacul și vântul, simboluri ale eternității, invocate de poet să-i  fie martori în actul de creație și să-i dea binecuvântarea, recitind din versurile sale...Minunea se produce, iar pacea se întinde pentru a-i risipi îndoiala! O frumoasă metaforă a creației lirice!

[Tudor Cicu]

...am lecturat cu sufletul ceva mai luminat, acum, un poem construit pe fantezia și alegoria dorințelor ce aleargă pentru a găsi identitatea poeziei. Un mod fericit de a-ți lansa imaginația prin acest intermezzo dintre un copac și vântul risipitor de daruri, pentru a rupe tăcerii acea oază de speranță declanșatoare de destăinuiri poetice ale unui eu aforistic-disruptiv-confesiv. Place!