și iarăși...

[bolache alexandru]

și iarăși se naște un șarpe

deși nici un măr n-a rodit

în plete minciunile sterpe

sunt salbă la gând spovedit

 

tresară stânci prăfuite

în valuri de raze venin

din coaste de vis jefuite

dincolo de cerul senin

 

suntem o temniță-n care 

stă sufletul pur la dospit

când îngerii-aprind felinare 

plecăm iar pe drumul dorit 

 

 

[bolache alexandru]

Îți mulțumesc Lisia! Inițial scrisesem în zare sub cerul senin dar nu era taman ce voiam să spun... 

[Vasilisia Lazăr]

și iarăși se naște un șarpe

Un vers cât o poezie!

De fapt, întreagă prima strofă e foarte bună. Ca și finalul optimist.

dincolo de cerul senin

Aici ai o aritmie din cauza accentului.

O poezie bună, mi-a plăcut și forma, clasică, dar destul de modernă.

[Monica Pester]

Impresionantă ideea esxistenței umane ca adăpost al sufletului ce stă la dospit.

Pe de altă parte , mă bucur ca ai folosit vocabula - iar - în ultimul vers, plecăm IAR pe drumul dorit. Este parte a inițierii spirituale

Felicitări!

[bolache alexandru]

Prietenia și comentariul tău sunt onorante Man!

[petrut dan]

Un poem condensat, dar plin de idei ce au legătură cu existența, am recunoscut mitul șarpelui primordial, anumite secvențe din geneză și finalul ce luminează, dezvăluind dorința autorului de a lăsa un semn totuși pozitiv în legătura cu faptul că avem dreptul să alegem ce și cum și unde vom fi, acompaniați de felinarele pe care ființele spirituale ni le pun la dispoziție cu generozitate, un poem reușit, o formă inedită și plăcută, mi-a plăcut, cu prietenie, Alex, ma man!

[bolache alexandru]

Domnule Grig vă mulțumesc pentru comentariul amplu!

[Grig Salvan]

Veșnica amăgire și iluzionare a sufletului închis în materie. Sub perdeaua de minciuni și iluzii în care ne învelim și cu care călătorim prin praful acestui univers rece și întunecos. Sufletul captiv se ghidează doar după luminile oarbe aprinse de îngeri de-a lungul căii pe care mergem spre neștiut. Un poem mic, dar dens, citit cu interes.