Sfârșit de august

[Amanda Spulber]

Seara căzuse pe creste cărunte
și noi ne grăbeam, alungați
de noaptea cea grea.

Tot coboram pe poteci de niciunde
și lupii urlau, depărtat,
de peste vâlcea.

Pasul iuțeam pe cărarea îngustă,
iar de pe costișă, un cerb
foșnind se-auzea.

Doi ochi luceau undeva, în pădure,
când alba rază de lună
în ei se-oglindea.

Iar tu mă urmai, o promisiune
ce încă, în inima mea,
se mai răsfrângea.

Glumeai, tot încercând teama să-mi sperii;
râdeam și, cumva, ne-amăgeam
că ar mai dura.

Pașii grăbiți, izgoniți de pe munte,
doar ei pricepeau dureros
că vara murea.

[Vasilisia Lazăr]

Ei, daaaaa! )) Așa da! )

[Amanda Spulber]

Vasilisia, am schimbat cu "iar tu mă urmai". Nu știu dacă e mai bine. Îți mulțumesc mult de tot pentru ajutor și înțelegere. :)

[Vasilisia Lazăr]

Mie îmi sună bine așa cum ai pus acum, nemulțumito! ))

Doar „Tu-n urmă-mi mergeai” nu-mi sună bine. E o aliterație aici, nici nu știu ce e, dar e foarte greu de pronunțat.

[Amanda Spulber]

Vasilisia, Grig, am pus deocamdată "tot" în loc de "ne". Nu-s mulțumită nici de forma asta. Dar până la urmă e un text, chiar dacă descrie ceva care s-a întâmplat. Voi reveni asupra lui. Vă mulțumesc și scuze.

[Vasilisia Lazăr]

Da, dar să știi că forma aceea nu e corectă. Nu contează că au folosit-o scriitorii pe care i-ai enumerat, suntem în 2023 și chiar și dacă am fi mai în urmă, dacă cineva, chiar nu contează cine, a folosit greșit ceva, nu trebuie să luăm ca model. Dacă Eminescu a spus „cobori în jos”, nu folosim și noi pleonasmul fiindcă l-a folosit Eminescu. Asta era ideea. Nu trebuie să iei nici sugestiile noastre ca model, dar, deocamdată, oricare dintre acestea e mai bună decât forma actuală. Sau poate găsești tu altceva mult mai potrivit. Drag!

[Amanda Spulber]

Vă sunt recunoscătoare pentru comentarii și reacții! Mă ajută mult.

[Amanda Spulber]

Grig, îți mulțumesc! Mă bucură așa de mult faptul că ai rezonat cu ceea ce am scris! Despre forma verbului nu știu sigur dacă e greșită sau populară/învechită. Apare în Miorița, la Eminescu, la Creangă, cu sensul de a se deplasa pe sine însuși ceva mai jos decât punctul în care se află. Înțeleg că nu-și are locul in poezia modernă, dar încă mai caut o soluție.

[Amanda Spulber]

Vasilisia, îți mulțumesc mult! Nu refuz sugestia, dar încă nu sunt hotărâtă. Sper să nu te superi.

[Amanda Spulber]

Gabriel, mulțumesc pentru apreciere!

Nuța, îți mulțumesc mult! Mă bucur tare că ți-a plăcut.

Dan, mulțumesc frumos!

[Grig Salvan]

Îmi place mult această precipitare, această fugă din paradis a celor doi izgoniți de pe munte de sfârșitul de vară, de apropierea fiarelor, de frigul și încărunțirea naturii.

Acel „ne coboram” nu sună nici prea bine nici prea corect gramatical. „Ne coboram” nu înseamnă că „noi coboram” ci că ne coboram unul pe altul, poate în spate. Se poate înlocui „ne” cu alt cuvânt, de exemplu „tăcuți”, care ar spori misterul... Sau „ne furișam”...