S-a-ntâmplat odată, de nu-ți fi aflat,
Măgarul s-ajungă mare împărat.
Și cum bănuiți, în împărăție
Permisă era orice măgărie.

Iată că pe dată a aflat şi leul
Şi s-a-nfuriat: "Cine-i derbedeul
Care a-ndrăznit azi să se proclame
Rege-n locul meu?" Şi-azvârlind sudalme:
"Aduceţi pe-acel ce pe jilţu-mi urcă
Şi fără obraz  onoarea mi-o spurcă!"

Fu adus în chingi mai pe la chindie.
"Cum ai cutezat în împărăție
Onoarea să-mi calci, nu îți cunoști locul?
Du-te la păscut, cheamă-ți și norocul
Să te poarte-n pace pe drumul cel bun!
Lasă-mpărăția să n-ajungi nebun
Și la cap de pod să ceri de pomană
De la trecători precum o sărmană!”


Și-a pornit măgarul cu capul plecat
Strigând iha! iha!, de răsuna sat,
Praful s-a ales de-a sa-mpărăție,
Dar cum între timp învățase-a scrie,
A încondeiat în fel și chip leul,
Că, totuși, avea stofă teleleul.

Și-a ajuns la noi trunchiata poveste
Că leu-mpărat doar cu nume este,
Pe când în viață ca întotdeauna
Regele-i măgar, regină-minciuna.

Morala

Mare grijă, dar’, pe cin’ bagi în casă
Şi cui îi întinzi săţioasă masă,
Fiindcă adesea, cât eşti tu de leu,
Sigur, te trădeaz-un mare derbedeu!

Vizualizări: 39

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de ELENA AGIU-NEACSU Vineri

Am remediat scăparea de rimă din versurile "Aduceţi pe-acel ce pe jilţu-mi urcă /
Şi fără obraz onoarea mi-o spurcă!".

Vă mulţumesc pentru observaţiile pertinente!

Comentariu publicat de Grig Salvan Joi

Rar mai citesc, în poezia de azi, astfel de texte spumoase și savuroase ca această fabulă, parcă îmi revin în minte fabule celebre cu care am crescut în școală și în formarea mea literară. Într-un stil umoristic viguros și o prozodie bine adusă din condei, chiar cu mici scăpări de ritm și rimă, a ieșit o mică bijuterie literară, nu mai vorbesc de valoarea ei morală. O surpriză plăcută.

Comentariu publicat de ELENA AGIU-NEACSU Marţi

Vă mulţumesc frumos, domnule Katin!

Comentariu publicat de ELENA AGIU-NEACSU Marţi

Vă mulţumesc frumos pentru observaţiile pertinente şi pentru analiză.
Cu stimă,

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr Luni

Fabula scrisă de tine reia, într-o cheie satirică și moralizatoare, tradiția fabulei clasice, în care animalele devin simboluri ale slăbiciunilor și derapajelor umane. Construită pe contrastul dintre forța legitimă a leului și ambiția ridicolă a măgarului, povestea evidențiază cu ironie modul în care impostura poate ajunge uneori la putere. Finalul aduce o răsturnare sugestivă: măgarul, alungat din împărăție, își găsește revanșa prin cuvânt, deformând adevărul și încercând să rescrie povestea. Astfel, fabula capătă și o dimensiune contemporană, sugerând cât de ușor pot fi manipulate percepțiile atunci când minciuna devine „regină”. Prin limbajul accesibil, ritmul alert și morala explicită, textul tău continuă tradiția moralistă a fabulei românești, amintind cititorului că adevărata primejdie nu este doar impostorul, ci și ușa pe care i-o deschidem noi înșine.

Sunt mai multe ruperi de ritm. 

Iată că pe dată a aflat şi leul 

Aici nu trebuie apostrof (dat'). Lasă forma de mai sus că se încadrează perfect în ritm.

Comentariu publicat de Mihai Katin pe Martie 16, 2026 la 7:12pm

prostia o doamna se crede-n zadar

într-o zi tot zbiară precum un magar

cine vrea pe dansa sa n-aibă vecin

sa își ia prieten măcar un asin!

cu prețuire!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

Monica Pester - 350 lei

important!

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de Monica Pester

Rugă pentru lumină

Suflete, umbli năuc,Prins în frunzele de nuc,Te văd, nu te pot atinge,De când mie îmi tot…Vezi mai mult
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Poezia ca armă a iubirii a lui Costel Zăgan
cu 6 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poezia ca armă a iubirii a utilizatorului Costel Zăgan
"Vă mulțumesc: Sărut-mâna, Poezie!"
cu 6 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Numai cu tine a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
"Vă mulţumesc pentru apreciere şi pentru observaţiile pertinente!"
cu 9 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA zi de februar’ a utilizatorului Stanescu Valentin
"Nicoleta Ramona, iată gândurile din nou la taifas într-o dimineaţă de duminică. Este o…"
cu 10 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA zi de februar’ a utilizatorului Stanescu Valentin
"Doamnă Vasilisia comentariul Dumneavoastra aduce plusvaloarea Valentei ducând-o dincolo de…"
cu 10 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog timpul doarme a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
"Doamna Vasilisia, mulțumesc pentru tot ceea  ce faceți.   Răbdarea cu care ne citiți…"
cu 10 ore în urmă
Dacu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Eseu a utilizatorului Popa Ștefan în grupul ESEURI, INTERVIURI, JURNALISM LITERAR...
"Stimate Domnule Popa Ștefan,        De ce Oamenii se războiesc între ei?…"
cu 11 ore în urmă
Dulmin Aurel a postat o discuţie

interferențe 3

      - Hai să ocolim. Nu avem cum să ieșim pe aici. Au venit cei de la Asistența socială, îi spun…Vezi mai mult
cu 11 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog timpul doarme a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
"Asa este domnule Stănescu, un corp trecător care visează! Mulțumesc."
cu 11 ore în urmă
Dacu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Calea creștină a utilizatorului Popa Ștefan în grupul ESEURI, INTERVIURI, JURNALISM LITERAR...
"Stimate Domnule Popa Ștefan,       Aștept cu interes să încercăm să dăm…"
cu 11 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA zi de februar’ a utilizatorului Stanescu Valentin
"Un poem cald, ce transmite  o stare  de liniște  cititorului. Ultima strofă este…"
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog VALENTA zi de februar’ a lui Stanescu Valentin
cu 11 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poezia ca armă a iubirii a utilizatorului Costel Zăgan
"Un poem scurt si concentrat  despre poezie, despre iubirea pe care inima o simte și „…"
cu 11 ore în urmă
Dacu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Mărturisirea a utilizatorului Popa Ștefan în grupul ESEURI, INTERVIURI, JURNALISM LITERAR...
"Stimate Domnule Popa Ștefan,        Credeți că există DUMNEZEU? Credeți că…"
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Excelsior a lui Suchoverschi Gheorghe
cu 12 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia interferențe 2 a utilizatorului Dulmin Aurel
"Dragă Aurel, textul tău continuă cu aceeași forță apăsătoare și autenticitate dură, care nu lasă…"
cu 16 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut discuţia interferențe 2 a lui Dulmin Aurel
cu 16 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA zi de februar’ a utilizatorului Stanescu Valentin
"Valenta dumneavoastră păstrează acea simplitate aparentă, dar plină de prospețime, în care…"
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog VALENTA zi de februar’ a lui Stanescu Valentin
cu 18 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor