scrisoare domnului Eminescu

[Tudor Cicu]

ne-ai spus c-avem o țară ca lacrima de dor

și-aud cum vîntu-afară tot urlă prin zăbrele

văd două păsări albe pe-o sârmă stând rebele

și gânguresc la câinii, ce latră-așa de zor.

și da, plămân al țării, prinși suntem într-un vers

n-ai crede că sub haină noi chiar purtăm o țară

ce-a plâns peste mormântul celor plecați să moară

ca plugul să nu are, pământ cu lacrimi șters.

vezi, sub al tău luceafăr ne strângem lângă tei,

când România plânge, când râde ea cu ochii

precum Cenușăreasa în nevisate rochii

strângând la piept condurii acelui prinț holtei.

și preț de-o nemurire să te purtăm în gând

că te-ai născut cu iarna mult încercată vieții

și-n slova ta de aur s-or tot izbi poeții...

dar toți precum colinda, cum vin, se trec pe rând.

 

 

[Tudor Cicu]

Grig Salvan, Alex, Chindea M.E., Chris: Oricât ne vom „izbi de slova lui de aur” timpul pentru care şi-a dat Eminescu viaţa e astăzi un timp la care noi nu vom ajunge. Nu mai există cărări care să ne ducă într-acolo. Zadarnic vom privi în toate ferestrele prin care a văzut el Poezia. Nouă nu ni se va arăta curând. Seva miraculoasă a cântecului său, oricât ne-am tăia venele rostirii (prin scris), în cele mai fierbinţi clipe de inspiraţie, nu va curge la fel. De ce ne-am fi aşteptat, ca Ion Slavici (sau) I.L.Caragiale – două genii ale veacului său –, care părăsindu-l la ananghie l-au trădat, să gândească altfel o prietenie? Două genii împart o sărăcie în singurătatea lor, niciodată o lume cu de toate în ea. Vorbind despre maeștrii greci vechi, F. Nietzsche spunea că „toți acești bărbați par ciopliți pe de-a-ntregul dintr-un același bloc de piatră”. La noi n-a fost să fie. Până și Sancho (unul dintre eroii lui Cervantes) era convins de „adevărurile” rostite de stăpânul său Don Quijote și era convins că cerul va face cum e mai bine în privința sa de nu l-a părăsit pe „câmpul de luptă”. Poate că a venit timpul să îndreptăm noi câte ceva.

[Tudor Cicu]

Vasilisia, Petruț Dan, M. Katin, C.T. Nechita: Fiecare vers despre Eminescu înseamnă o plecăciune dinaintea teiului de la Copou și dinaintea statuii  sale străjuită de acel covor „pavat” în versuri. A trebuit să încapă în el și un timp „muritor” pentru a-l nemuri noi în versuri. Când vorbim despre Eminescu toți suntem pe aceeași lungime de undă. Eu mai mereu am insistat pe singurătatea lui, ca fiind una dintre cele mai teribile boli a veacului în care a trăit. Singurătatea lui Eminescu era pumnalul cu care mediocritatea culturală a vremii se pretindea a fi elita culturală a momentului și nu-i suporta „aerele” de geniu pe care poetul le afișa (mă gândesc la cum l-a privit regina Carmen Silva la Castelul Peleș). ACUM ÎMI EXPLIC, de ce Carmen Silva, scria undeva (în amintiri) că-l întâlnise la Castelul Peleş, regina pe-atunci a României, servindu-l cu ceai, iar Eminescu avea unghiile îngălbenite de tutun, gulerul la cămaşă, ros ori uzat, şi „umbrit” de colbul drumurilor, faţa un pic nerasă, dar, în ochi i se citea măreţia celui care are dinaintea sa nişte simpli muritori. Eminescu fusese foarte sincer cu regina: “Vei putea fi oricând regină, dar poetă, niciodată”. Pesemne că singurătatea îl încolțise într-atâta, încât... amărăciunea de a nu-i da de capăt (iscate și în mintea poetului – ce ar fi urlat ca lupii), ne urmărește încă.

[Chris]

foarte frumos, impresionant!

[Grig Salvan]

Frumoasă cântare la marea sărbătoare, cu referiri la trecutul și prezentul nostru, noi care „sub haină chiar purtăm o țară”, frumos și inedit vers. „Sub al tău luceafăr ne strângem lângă tei”, măcar din când în când, la ceas aniversar.

[chindea maria elena]

Efemerul și perenitatea unei țări stă în perenitatea și efemerul spiritelor sale de geniu! Ele dau măsura popoarelor - nu umbrele societății de consum!  Și un singur om poate salva o țară prin răstignirile lui, așa cum a salvat fratele Iisus întreaga omenire! Superb omagiu! Reverență!

[bolache alexandru]

Un frumos omagiu, unul deosebit de la un scriitor și un critic de seamă, unul dintre nobilii culturii buzoiene!

[C.Titi Nechita]

Frumos omagiu cu încărcătură actualizată ce merită din plin a sta la umbra marelui Emin!

[Vasilisia Lazăr]

și preț de-o nemurire să te purtăm în gând

că te-ai născut cu iarna mult încercată vieții

și-n slova ta de aur s-or tot izbi poeții...

dar toți precum colinda, cum vin, se trec pe rând.

Aceste versuri m-au dus cu gândul la cuvintele lui George Călinescu:

„Ape vor seca în albie și peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, și câte o stea va veșteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale.” (George Călinescu, despre Mihai Eminescu)

Deosebit omagiu!

[petrut dan]

Un omagiu poetic și potrivit, o scriere reușită pentru care vă felicit, cu respect!

[Mihai Katin]

văd două păsări albe pe-o sârmă stând rebele

și gânguresc la câinii, ce latră-așa de zor.  frumos ,de o  puritate  si   o  antiteza  ce  cutremura...

Eminescu   isi  merita  omagiile   si  de aceea  imi   imaginez  cum  ar  fi   la   un  local   de Bucuresti   unde  Ionel  Tudorache  canta  La  Chilia-n  port iar  la  o   mana langa dansul    Poetul,Marele  Poet   Roman  ...sunt  sigur  ca  ar  fi  cantat  ,s-ar  fi   simtit  atat   de bine ,este marele meu   regret  sa stiu  ca  nu  s-a bucurat   de viata  cum  ar fi   meritat  si   cum ii placea  de altfel...