respirări

[Dinca Valerian]

răspândit prin întrebarea
cu a fi sau a nu fi
am împerecheat cărarea
cu visarea de a ști
al tăcerii punct pe dreapta
paralelă la apus
muchiei plecând din treapta
gândului ușor nespus

ochiul mă privește rece
dar îl simt tot mai aproape
gata pregătit să plece
prin lumina strânsă-n pleoape
într-o lume care

pare

însăși locul nimănui
mai ascuns ca niciodată
în albastrul care nu-i
infinit

de legătura  înnodată
-n asfințit

peste clipa ce respiră definită
într-un punct
o clepsidră ostenită
cerne în nisip disjunct
lungi maree sfâșiate într-o stâncă
dinspre mâine
de furtuna mai adâncă
decât aburul de pâine

[Dinca Valerian]

@Valeria Merca Multumesc pentru sugestii, voi medita. Ma bucur ca textul v-a placut

[Valeria Merca]

Transformarea strofei a doua (din comentaiu) e mult mai reușită decât în postarea inițială. Faceți ceva cu primele două versuri din text. Nu-mi sună românește de fel; întrebarea este de a fi sau a nu fi, nicidecum cu a fi sau a nu fi. Nici forma de participiu răspândit nu mi se pare alegerea ideală. În rest, meditativ, frumos!

Am citit cu plăcere.

[Dinca Valerian]

@Reus Multumesc pentru apreciere

[Reus]

Frumoasă poezie, versurile de început atrag spre lectură!

[Dinca Valerian]

@ Vasilisia Lazăr Chiar nu inteleg pe ce ne certam, dar aveti dreptate.

[Vasilisia Lazăr]

Inițial ați spus că nu e mai lungă, apoi ați zis că „și ce dacă e mai lungă?”. Eu știu că la poezia clasică strofele pot avea fiecare un anumit număr de versuri (unul, două, trei sau mai multe), egale între ele, dar nu știu să varieze numărul de versuri de la o strofă la alta, în afara poeziei cu formă fixă (nu e cazul aici). În plus, exact cum am spus la început, strofa este unitară din punct de vedere al înțelesului. A se vedea wikipedia. Să știți că eu nu fac niciodată o observație fără a mă documenta suficient înainte. Dar dumneavoastră scrieți cum doriți, doar că nu mai vreauu să-mi aruncați în față vasta dumneavoastră lectură din revistele de specialitate. Citesc și eu suficient... Și nici că ăsta e un pas înainte în poezie.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Strof%C4%83

Strofa este o grupare de versuri delimitate grafic printr-un rând gol.^[1] De obicei, strofa este unitară din punct de vedere al înțelesului, dar și al măsurii, al ritmului și al rimei.

Numărul versurilor dintr-o strofă diferă de la o poezie la alta. După numărul de versuri din care sunt alcătuite, strofele pot fi:

• monostih - un vers;
• distih - două versuri (aa)^[2];
• terțet - trei versuri (aaa);
• catren - patru versuri (aabb, abab, abba, aaaa);
• cvinarie - cinci versuri (aabba, ababb);
• sextină - șase versuri (ababcc);
• septet - șapte versuri (ababbcc)^[3];
• octavă - opt versuri (aabbccdd, abababcc^[4]);
• nonă - nouă versuri (ababbcbcc);
• decimă - zece versuri (ababccdeed);
• duodecimă - douăsprezece versuri;
• polimorfă - mai mult de douăsprezece versuri.

Numărul versurilor dintr-o strofă diferă de la o poezie la alta, și nu de la o strofă la alta!

[Dinca Valerian]

@ Vasilisia Lazăr  Si ce daca? Nu mi-am propus ca poezia sa fie impartita in strofe egale. Sunt trei idei pe care le-am dezvoltat in cate un fragment. Mai lung, mai scurt, asa cum a iesit.

[Vasilisia Lazăr]

Strofa din mijloc e mai lungă. Se vede și de pe lună. Nu ar fi fost nicio problemă dacă nu ați fi delimitat strofele, dacă poezia era un tot. Si chiar era indicat astfel.

[Dinca Valerian]

@ Vasilisia Lazăr Multumesc pentru atentionare. Nu stiu cum ati ajuns la concluzia celor doua versuri in plus. Este ceva acolo, dar mie mi se pare, mai degraba, o problema de ritm care apare spre finalul strofei din cauza ca asimptotic curge altfel decat restul textului. Am eliminat intrusul, am adaugat un alt cuvant pentru rima si a rezultatul este o alta strofa ce pare sa aiba doar doua silabe mai putin si care parca arata mai bine. Pastrez aici si vechea strofa pentru comparatie

ochiul mă privește rece
dar îl simt tot mai aproape
gata pregătit să plece
prin lumina strânsă-n pleoape
într-o lume care pare însăși locul nimănui
mai ascuns ca niciodată
în albastrul care nu-i
infinit de legătura asimptotic înnodată

[Vasilisia Lazăr]

Strofa a doua e mai lungă cu două versuri și se simte, chiar dacă aranjamentul vrea să păcălească.

Reflexiv.