Povestea unei singurătăți

[Monica Pester]

Mă limpezesc din ape tulburi

Și, în colind cu trubadurii,

Îmi caut roua de pe muguri

Fără sa știu legea măsurii.

Alene mă cufund în nouri

Și-n curcubeiele trezite

Din ale bolților hublouri

Și albe-altare primenite.

Doar gândurile încă pleacă

Atrase-n zbor spre absolut,

Cu albatroșii să se-ntreacă

În cercul vietii, întrerupt.

Le cer, cu țipăt să-mi aducă

Un răsărit lipsit de-apus

De-acolo unde-o stea  năucă

Damnată, zilele și-a scurs.

Ecoul îmi ramane-n urmă,

Nevolnic, trist și repetat,

Sărac grăunte, boț de humă

Într-un refren de mult uitat.

[Nikol MerBreM]

Am citit cu plăcere această racordare poetică reușită a eului liric la măreția Universului. Chiar dacă ideea de singurătate din titlu ne inițiază în tristețe, întreaga poezie reflectă cumva ideea că omul nu e singur cu adevărat niciodată, pentru că, fiind o fărâmă fractalică din întreg, conține, de fapt, întregul, repetabil în fiecare.

Drag,

Nikol

[Vasilisia Lazăr]

Foarte frumos, Monica, n-am ce cârcoti.

Cred că la ultimul vers trebuie „de mult”, adică de multă vreme. Nu cred c-ai dorit „Într-un refren cândva uitat”, fiindcă demult (legat) e sinonim cu cândva.

[bolache alexandru]

Poeziile tale au din ce în ce mai multă culoare, mai multa profunzime, sunt din ce în ce mai atrăgătoare, Monica! 

[Monica Pester]

Grig, ești maestrul de sunet al poemelor, în general. De fiecare dată, te lași legănat mai întâi de melodia versurilor. E drept, nu mai puțin, și de mesaj .

Îți mulțumesc din suflet! 

[Monica Pester]

Mulțumesc, dle Katin,  pentru vorbele bune ce țintesc exact miezul  mesajului.

[Grig Salvan]

Un poem în dulcele stil clasic, nu numai plăcut la lectură, dar și reușit în imagistică și expresivitate. Începând chiar cu primul vers „Mă limpezesc din ape tulburi”, o imagine sugestivă a ceea ce simțim de obicei, anume că ne murdărim cu țărâna ce ne este mediu vital și plutim într-un tulbure flux din care căutăm să ieșim cât mai curați, să ne purificăm. La fel îmi plac versurile

„Doar gândurile încă pleacă

Atrase-n zbor spre absolut”

Mereu simțim tentația Absolutului, fuga spre absolut a gândului nestăpânit.

„Un răsărit lipsit de-apus” e de-asemenea o imagine poetică sublimă.

[Monica Pester]

Frumos spus !

Mulțumesc,  Costel !

[Costel Zăgan]

Când singurătatea devină poveste, iar omul, poezie! 

[Mihai Katin]

Alene mă cufund în nouri

Și-n curcubeiele trezite

Din ale bolților hublouri

Și albe-altare primenite.

Doar gândurile încă pleacă

Atrase-n zbor spre absolut,

Cu albatroșii să se-ntreacă

În cercul vietii, întrerupt.   stranie  aceasta  calatorie   a initierii  in  acele  taine  din  care  fara  sa stim  am  coborat   intr-o  zi  aici....

[Monica Pester]

Și, evident, am îmbrățișat sugestia ta.

Poete,