Portret

[Manuela Munteanu]

Căzut din vârful moale de penel,

S-a așternut cuminte-n ochii tăi 

Un colț de cer cu raiuri și văpăi,

Lâng-o șuviță strânsă-ntr-un inel.

Am născocit pe fruntea ta un val,

Ce izvora-n rostogolire grea,

Iar neagra lui năvală adumbrea 

O leneșă privire de opal.

Pe un obraz cu albe unduiri

Și-adânci alunecări de catifea,

Am revărsat lumina dintr-o stea, 

Înlănțuiri de umbre și luciri.

Au mai crescut pe chipul tău frumos 

Întinse limpezimi de dimineți, 

Ce dau un sens umilei mele vieți. 

Pe barbă, doar păduri de abanos.

Am mângâiat cu acuarela, lent,

Conturul gurii tale, mult iubit, 

I-am dat culori și parcă m-a sorbit 

Într-un ispititor și viu torent.

[Mioara Manoilă]

"Au mai crescut pe chipul tău frumos

Întinse limpezimi de dimineți,

Ce dau un sens umilei mele vieți.

Pe barbă, doar păduri de abanos."

Cu prețuire!

[Grig Salvan]

Îmi place inventivitatea și prospețimea din versurile semnate Manuela Munteanu. De câte ori văd un text nou parcă mă grăbesc să descopăr acel ceva inedit în felul de a spune...

[petrut dan]

Ai da' ce frumos portret! Dacă ai putea să pictezi după cum scrii, nu ai avea nicio problemă cu grija zilei de mâine!) Îmi place și vreau să menționez faptul că despre poeziile tale nu poți spune că seamănă, mă refer la formă, evident, că în ceea ce privește fondul nu inventează nimeni roata acum, toată lumea abordează teme despre care s-a scris și înainte de noi, dar ceea ce îmi place este nerepetarea cuvintelor în creația ta, ceea ce înseamnă o anume grijă, o tendință spre perfecțiune, pe care nu o manifestă oricine, deși asta nu ține de talent sau inspirație, care tendință este foarte bună, doar să ai grijă să nu te îndepărteze de lirismul natural și plăcut al creației tale, mă refer în general și pe viitor, altfel apreciez constanța scrierii tale care parcă a mai câștigat și în vervă! Cu drag!

[Monica Pester]

O pictură vorbita cu patima unei prime iubiri !

[Vasilisia Lazăr]

Manuela, întregul portret pe care l-ai pictat e frumos, dar prima strofă e deosebit de frumoasă. Ea singură e o poezie.

Căzut din vârful moale de penel,

S-a așternut cuminte-n ochii tăi 

Un colț de cer cu raiuri și văpăi,

Lâng-o șuviță strânsă-ntr-un inel.