Perseide

[Cristea Florica ( Flori Cristea)]

Mi-e dor de tine, toamna mea amară,
Cu gust de coji de nuci strivite-n dinți,
Mi-e dor de tine ca de-o primăvară,
Ca de o binecuvântare de părinți,

 

Mi-e dor de tine, frunza mea de laur,
Ca de-o coroană grea de spini pe frunte,
Ca de o noapte singur pe un plaur,
Ori ca de prăvălirea unui munte.

 

Mi-e dor și-aș vrea să-ngenunchem tăcuți,
La un altar improvizat din ramuri,
Cu rouă miruindu-ne pe frunți,
Păduri purtând a noastre nume, hramuri.

 

Mi-e dor de tine, rugul meu pe care
Am ars deopotrivă amândoi,
Ca de o constelație-n mișcare,
În care meteori am fost și noi.

[Cristea Florica ( Flori Cristea)]

Gabriel Cristea, vă mulțumesc! 

Reverență! 

[Cristea Florica ( Flori Cristea)]

Bun venit in lumea mea, uneori ciudată, doamna Nuța Crăciun! 

 Voi aduce câteva lămuriri, desigur necesare. Aveți dreptate, apropierile par nefirești în compoziția poeziei.

 Dar zugrăvesc situații, stări atât de puternice, dureri atât de mari, încât era nevoie de o catastrofă care să readucă în punctul ZERO pe cel ce le trăiește. Și atunci, da, "mi-e dor ...de prăvălirea unui munte", "de-o coroană grea de spini pe frunte", simbolul răstignirii, al morții, dar căreia îi va urma ÎNVIEREA. Poemul este o cădere, dar poartă în el, ca pe un sâmbure, nădejdea învierii. 

 Vă mulțumesc mult pentru popas, pentru observații și pentru că mi-ați dat ocazia acestor precizări! 

[gabriel cristea]

Antiteza ,,Mi-e dor de tine [...] ca de o noapte singur pe un plaur/ ori ca de prăvălirea unui munte" e magistrală. Un poem înflăcărat aidoma  Perseidelor! Felicitări! 

[Nuta Craciun]

Pe total îmi place, are un ritm, o idee, un mesaj  care leagă frumos titlu de strofa finală, dar luată la analiză găsesc unele inadvertențe, cum ar fi:  ”mi-e dor ...  ca de prăvălirea unui munte.”

În mintea mea, prăvălirea unui munte  înseamnă în general o catastrofă și atunci parcă nu îți poate fi dor de așa ceva... la fel și tot în acest context:  ”Mi-e dor de tine, frunza mea de laur,
Ca de-o coroană grea de spini pe frunte,” . Coroana de spini e o imagine prea dureroasă ca să fie invocată ca fiind o amintire de care ți-e dor, doar părerea mea și spun cu gânduri bune, fără pretenții de critic, imaginile astea, poate în râvna lor de a căuta rima, sunt puțin prea dure. 

[Cristea Florica ( Flori Cristea)]

Reverență, doamna Monica Pester! 

[Monica Pester]

Melodie pentru suflet !

[Cristea Florica ( Flori Cristea)]

Vă mulțumesc tare, tare mult, doamna Vasilisia, pentru lecturare și apreciere! Vă mulțumesc pentru timpul și atenția acordată! Reverență! 

[Cristea Florica ( Flori Cristea)]

Domnule Mihai Katin, vă mulțumesc pentru onoarea de a-mi fi oaspete și pentru frumoasele cuvinte de apreciere! 

[Vasilisia Lazăr]

O poezie sensibilă, emoționantă, o poezie a dorului, iar dorul întotdeauna doare. O poezie care pivotează în jurul mai multor sentimente: tristeţe, măcinare, nostalgie. Iar titlul e superb. Și ca frumusețe, și ca simbolistică.

[Mihai Katin]

Mi-e dor și-aș vrea să-ngenunchem tăcuți,
La un altar improvizat din ramuri,
Cu rouă miruindu-ne pe frunți,
Păduri purtând a noastre nume, hramuri.   un catren al  dorului  atat de  frumos  purtat  in acest  minunat poem!