Aprinde focul în cămin! Pădurea

Trosnește din încheieturi, bătrână.

(Cum urlă-n gânduri lupi flămânzi!)

Am să-ți aduc tămâie, mir și smirnă

Și dacă-n suflet îți e liniște, auzi

Cum dorul meu, din când în când, suspină.

Să pui de ceai! Se face frig în viață.

Purtăm în trupuri schije din trecut.

Doar undeva-ntr-un atriu, lujer tânăr,

Iubirea a-nfrunzit și, neștiut,

S-a-ntins, viteaz, ieșindu-ne prin umăr

Și ca o aripă…

Nu noi suntem cărunți, ci toamna asta

Și-a prins în plete funigei și sfori,

În ochiul ei presbit ne oglindește,

Hai să-i furăm pe seară din culori!

Ca doi copii fugiți tiptil de-acasă,

Vom pune șei pe mânjii lui Brumar

Și, chiuind, ne-om pierde peste dealuri,

Cu mere-n sân și cu obraji de jar.

Iar de te-oi prinde-n cheutoarea vremii,

Tu, visul meu târziu, ca o minune,

Să nu mă cerți, să râzi și să te bucuri,…

Arămiu în juru-mi, pretutindeni jar

Și în nări parfumul, aspru, de stejar.

Strâng cu lăcomie răsărituri calde,

Tonuri reci de ocru când încep să scalde

Dealul. Și mă rup,

Frunză tremurândă, de pe vechiul trup.

Și mă simt asemeni brazdei, sângerând,

Pe obrazul toamnei. Mă întreb dar, când

Vălul de tristețe sfâșiat de corbi,

Destrămat, cădea-va? Ceață, ochi de orbi

Cată orizontul, gri, blurat, neclar.

Casa mea-i o frunză într-un vechi…

Timp spânzurat de-un apostrof, între atâtea reci cuvinte,

(De parcă frigul ăstei toamne le înghețase și pe ele)

Simțeam că nu-mi va fi posibil de-acuma mersul înainte

Și imitam din inerție-n oglindă sâmbetele mele.

Urmez rutina cunoscută, însăilez pe tivul zilei

Fugare gânduri de om singur, în abur de cafea amară

Și îmi promit că niciodată nu-ți voi cerși obolul milei,

Pe când în suflet îmi pătrunde, obraznic, frigul de…

Ca-ntr-un șah cu piese oarbe adunate dintr-o carte,

Noi ședeam de-a latul vieții, ne pândeam orice cuvânt,

Nici n-am observat cum timpul se-nclinase într-o parte,

Cum spărsese din ferestre, unui turn, strașnicul vânt.

Mai credeam că jocul este unul logic și corect.

Mâneci largi purta la masă ursitoarea, însă noi,

Ne priveam printre remize și ne întrebam direct,

Dacă toamna care suntem are-n sân destule ploi.

Mi-am pierdut…

Mi-e dor de tine, toamna mea amară,

Cu gust de coji de nuci strivite-n dinți,

Mi-e dor de tine ca de-o primăvară,

Ca de o binecuvântare de părinți,

Mi-e dor de tine, frunza mea de laur,

Ca de-o coroană grea de spini pe frunte,

Ca de o noapte singur pe un plaur,

Ori ca de prăvălirea unui munte.

Mi-e dor și-aș vrea să-ngenunchem tăcuți,

La un altar improvizat din ramuri,

Cu rouă miruindu-ne pe frunți,

Păduri…

Tu ține-mă în brațe doar și taci,

Amurgul azi miroase-a mere coapte,

Te rog doar cu tăcere să mă-mbraci,

Când mă treci pragul dintre zi și noapte!

Doar ochii-ți spună tot ce vrei să spui,

(Se coc în jur secundele la soare),

Aș spune o poveste, dar n-am cui,

Pe zare curg cerneluri de culoare.

Sub care aripi m-ai uitat, mai știi,

Când zborul tău s-a-ndepărtat de mine?

În locu-ți niște umbre vineții

Schițează sec…

Sunt o atlantă rătăcită-n lumea voastră 

Și plec, când plec, cu continent cu tot,

Voi lua cu mine panglica albastră

A cerului și luna, de-am să pot.

În lumea mea ascunsă în adânc,

Eu te reconstruiesc încet pe tine

Și cu o palmă ruptă de pământ,

Desăvârșesc detaliile fine.

Te recompun din gând. Habar nu ai,

Că te-am cărat bucată cu bucată

Și tu nu știi că azi un geamăn ai,

În Atlantida asta…

Câțiva îngeri mici, în ceruri, într-o clipă de răgaz,

Când arhanghelii au treabă, încing joaca pe zăplaz.

Cos din puf de pene, moale, niște aripi de cocor,

Și din voal, de sub mătăsuri, se ivește un picior.

Grație nemaivăzută, încălțat cu un condur,

Prin pânzeturi albe, face piruete împrejur.

Îngerașii, de-ncântare, au adus în pumni lumină

Și-au turnat dintr-o suflare, o frumoasă balerină.

Ce tablou! Cum să te superi, c-au croit acestea…

Ne-au plecat strămoşii peste ape,

S-au prelins pe spicele de grâu,

Se-ntorc numai seara să adape,

Turmele de zimbri, jos, la râu.

Ne-au plecat străbunii pentru-o vreme,

Lăsând munți-custode peste tot,

Au plecat în carele cu lemne,

Să se-ntoarcă-ar vrea, dar nu mai pot.

S-au surpat podețele și drumul,

Li s-au rupt opincile-n picioare,

Bărbile și pletele, ca fumul,

Se-mpletesc pe zare în fuioare.

Ca-ntr-o…

Încă mai cad bucăți de vară-ncinsă,

Pe spatele asfaltului scălâmb,

Pe zare cresc scaieți de vată ninsă,

Furnici neobosite, pe carâmb.

Soldați bătrâni cu ranița pe-un umăr,

De parcă toți așteaptă un apel,

Stau brazii obosiți. Grăbit, îi număr.

Și ieri stăteau aliniați la fel.

Rindeaua serii așchii roșii taie,

Talaș din coasta unui asfințit,

Zâmbește-n colț de cer luna bălaie,

Un graur negru, glonț de…