orașul

[Nuta Craciun]

orașul tău are o inimă de fier
pleci din el
toate pleacă odată cu tine

treci prin viață fără bagaje
orașul călătorește cu tine peste tot
pune un deget pe timp
îl oprește la toate răscrucile

libertatea are tristețea ei
o simți cum te privește în ochi
când tragi jaluzelele casei tale
într-un oraș străin

[Nuta Craciun]

petrut dan, mă bucur că ”mi-ai scris”!! 

Despre experienţa libertăţii ca înstrăinare ... de casa ta, de țara ta, nu se poate scrie decât cu tristețe, căci  numai cine a exerimentat acest lucru știe cu adevărat că: ”nicăieri nu-i ca acasă!”

Mulțumesc frumos!  

[Mihai Katin]

orașul tău are o inimă de fier
pleci din el
toate pleacă odată cu tine  aici este acea paradigma lirica  ce are in final  o  explicatie  necesara  sufletului:

libertatea are tristețea ei...

cu  pretuire!

[Vasilisia Lazăr]

Mai rău e atunci când te reîntorci în orașul pe care l-ai purtat în suflet întotdeauna și te simți la fel de străin. Un dezrădăcinat ca mine știe asta. Un poem superb! 

[Monica Pester]

Și totuși, drama părăsirii unui loc știut e mult mai mare decât

amprenta de bucurie a noii libertăți. Frumos  îmbrăcată ideea !

[petrut dan]

Îmi place cum ai intuit tristețea libertății care probabil poate extrapola adică reprezentând și realizarea unei dorințe  a unui proiect, etc după care te simți adevărat liber de presiunea pusă chiar de subconștientul tău care nu renunță să spere ! Chiar mi-am amintit de un serial cu kevin space care ajuns președinte momentul îl suprinde când vrea să intre în Biroul Oval iar soția îi spune așteaptă un pic....stai singur și bucură-te cât poți de această tristă libertate și scurtă! Hai că ți-am scris!) Poemul are și calitatea dozajului fin și exact când  chiar simțeai nevoia ca și cititor , în cazul meu, firește, de o anume intensitate! Seară bună!