Șoptiri în amurg - fragment

[Răduță If. Toader]

Nicicând nu uită pruncul

sânul mamei

și prima sa icoană,

chipul ei!

 

            ****

Mă zămisliseră-ntr-o vară,

seara târziu,

când somnul dulce

legăna în vise pe frații obosiți

de-atâta hârjoneală.

Poate,

chiar pe prispa casei,

pe cerga cea mițoasă,

ce-i odihnea adesea,

după o zi de coasă.

Poate,

era o seară înstelată,

cu oglindiri în ochii mamei,

nădăjduind

că steaua-i norocoasă.

Prea încercată-i fuse soarta,

însângerată,

inima-i murise repetat,

în cimitirul însetat de viață.

Poate că n-a mai vrut,

ori poate că voia o vindecare.

A fost să fie,

a fost să pătimească,

c-așa e inima de mamă.

În primăvară

mi-a zâmbit cu lacrima în gene

și sânul plin

de un miracol fără seamăn...

 

            ****   

[bolache alexandru]

Despre viață dar și despre moarte, despre copilărie dar și despre cimitirul însetat de viață. Emoționant și dureros în același timp.

[Vasilisia Lazăr]

Un fragment de jurnal liric, o întoarcere la începuturi. Frumos și emoționant.

[petrut dan]

O  afirmație pe cât de adevărată pe atât de bine susținută poetic, o descriere autentică a casei părintești cu joaca/hârjoana fraților ce face să mai stăruie în aer glasurile bucuroase și ferite de grijile celor mari, cu o boltă înstelată ce, probabil, pare mai aproape ca de obicei, în decorul acela Dumnezeu e mereu mai aproape, un poem frumos și chiar dacă plin de frumusețea locurilor natale își păstrează realismul și puterea mesajului, cu plăcerea lecturii, apreciere!

[Mihai Katin]

Prea încercată-i fuse soarta,

însângerată,

inima-i murise repetat,

în cimitirul însetat de viață.   o  metaforizare  sublima a fiintei   sacre   numita  mama....

În primăvară

mi-a zâmbit cu lacrima în gene    cel  mai  curat  zambet  al  vietii!

cu   pretuire!