O altfel de Geneză

[Monica Pester]

Și iată-l, Marele Maestru,fin atingând viorile

Intocmai ca un cal buiestru ce larg crestează

zările.

Era când lumea se făcuse și totul se-ntrupa ușor

Când toate florile răpuse, se desprindeau din locul lor

Și începeau o noua viață,  pământ, lumină și eter

Iar strune din Marea Grădina se defineau urcând spre cer. 

Erau și clipe de tăcere, seninul tot încremenea 

Și raiul din Semiramide, în vechiul fast se refăcea.

Culori intense, fără nume, într-un miraj ne-nchipuit

Se-ncrucișau, ca peste lumea s-arunce zborul infinit

Și nu era nici vânt, nici ploaie, era eternul răsărit,

Lăsat de Marele Maestru sa ne vorbească definit.

Vă dau Cunoaștere deplina prin cerul vostru  de argint 

Căci doar argintul,atingându-ĺ va spală ochii-n asfințit.

Va dau lumină prin Cuvânt, s-o treceți în voi mai ușor,

Fiindcă în pieptu-vă aud dureri ce încă vin din dor.

Din Căi Lactee Marea Ursă lumina toată v-o va da

Suprema Energie-Sursă, la infinit se va păstra.

Și în final, vă dau  Iubire pentru sute de mii de ani

Și singura voastră menire e s‐o păstrați, sa-i fiți titani.

S-0o-mprăștiați în chip divin, mai spuse Marele Ma‐estru 

Trecând un pic să se-odihnească în  spațiul cel

real, terestru.

[bolache alexandru]

Ce geneză ai croit tu aici, Monica! Frumos!